UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Inspectoratul Școlar Județean Galați organizează astăzi, 22 aprilie 2021, începând cu ora 10.00, dezbaterea „Vaccinare și testare pentru învățare!” - #ÎntoarcereaLaȘcoală. În cadrul conferinței vor fi analizate problemele specifice, de interes pentru elevi, studenți și cadre didactice, semnalate la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ și a inspectoratelor școlare județene.


Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, una dintre cele mai importante facultăți din cadrul Universității „Dunărea de Jos" din Galați, își schimbă, din acest an, numele în Facultatea de Drept și Științe Administrative, conform Hotărârii de Guvern nr. 403, publicate în Monitorul Oficial 378 din 12 aprilie 2021.


La inițiativa organizației „Reporteri fără frontiere”, pe 20 aprilie este marcată Ziua Internațională a Presei Libere. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991 și reamintește tuturor principiile fundamentale ale libertății presei: dreptul la liberă exprimare, liber acces la informație și libertatea, independența și pluralismul instituțiilor media în societățile democratice. Jurnalismul este o profesie cu un grad înalt de periculozitate, care poate atrage după sine pierderea libertății și chiar a vieții ziariștilor.


Un număr de 11 elevi din cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu", împreună cu profesorii coordonatori, au participat pe 9 aprilie la activități de cercetare destinate determinării parametrilor fizico-chimici ai apei din Dunăre, realizate la Facultatea de Științe și Mediu din cadrul Universității „Dunărea de Jos" din Galați. Elevi din clasele a X-a și a XI-a au avut ocazia să lucreze în laboratorul facultății, să verifice calitatea apei de Dunăre în zona municipiului Galați și să participe la o dezbatere ce a vizat legislația în vigoare cu privire la apa potabilă, apa de suprafață, apa industrială și cea menajeră.


Departamentul de Chimie, Fizică şi Mediu de la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează vineri, 14 mai, de la ora 11:00, webinarul „Radiațiile în locuințe și mediul înconjurător/Radiations in our homes and environment”, un dialog online, derulat în cadrul proiectului BSB27 #MONITOX.


LIBERTY Galați împreună cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în data de 18 mai, cea de-a XII-a Sesiune Tematică dedicată studenților și profesorilor din toată țara. GREENSTEEL va fi principalul subiect de discuție al evenimentului. Specialiștii vor explica tehnologiile care stau la baza strategiilor și proceselor GREENSTEEL, precum și detalii privind ambiția noastră de a deveni neutri de carbon până în anul 2030.


Articolul „Cercetarea riscurilor și oportunităților” a fost publicată în cadrul Proiectului Erasmus+ “Strategic Management, Agility and Right Technologies for Youth” – SMART Youth, numărul proiectului: 2020-2-TR01-KA205-095914. A fost realizat „Raportul de cercetare privind riscurile și oportunitățile” ce se concentrează pe definirea conceptului de vulnerabilitate la risc, cu un criteriu clar de evaluare, parametrii de măsurare a riscurilor potențiale, a sectoarelor și a tipului de întreprinderi care pot fi afectate, probabilitatea și gradul în care o afacere poate fi afectată.


În preajma Sărbătorilor Pascale, Societatea Studenților Mediciniști Galați (SSMG) în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, prin compartimentul Servicii Sociale, Programe și Proiecte Studențești și Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră vă propune să vă alăturați campaniei „Oferă zâmbete alături de noi!". Beneficiarii campaniei sunt copii provenind din familii defavorizate din comunele Tulucești, Pechea și municipiul Galati. Donațiile, sub formă de haine, jucării, cărți, rechizite, produse neperisabile, pot reda zâmbetul inocent al unui copil în perioada Sărbătorilor Pascale.


În data de 14.04.2021 a avut loc o întâlnire în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, la care au participat Prorectorul responsabil cu strategii universitare și parteneriatul cu studenții, conf. dr. ing. Ciprian Vlad și  reprezentanții companiei Yazaki România, subsidiara din Brăila a concernului Japonez. Obiectivul principal al întâlnirii a fost stabilirea detaliilor cu privire la recrutarea studenților Universității care vor lua parte la un program de Internship în cadrul companiei Yazaki.


Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați continuă seria conferințelor de excelență filologică în cadrul Centrului interdisciplinar de studii culturale central și sud-est europene cu o nouă prezentare, pe tema Maledicția în diplomatica ecleziastică a secolului al XVIII-lea românesc, la care sunt invitați să participe studenții, masteranzii, doctoranzii, cadrele didactice, cercetătorii universității noastre, ai altor instituții și facultăți de profil din țară, precum și toți cei interesați.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email