UGAL

Proiectul „Inovare prin Cercetare de Excelență”, prin Gala CEREX UDJG, a premiat cercetătorii și revistele universității, care au obținut performanțe remarcabile în anul 2020. SECȚIUNEA ARTICOLE PUBLICATE ÎN 2020, VIZIBILE ÎN PLATFORMA ONLINE WEB OF SCIENCE CORE COLLECTION a evidențiat următoarele lucrări: “Bioavailability and bioaccessibility of food bioactive compounds; overview and assessment byin vitromethods”, publicat în COMPREHENSIVE REVIEWS IN FOOD SCIENCE AND FOOD SAFETY (autori Cristian Dima și Ștefan Dima);


Chiar dacă renii lui Moş Crăciun circulă mai greu pe nisip, Crăciunul în insulele exotice are farmecul său! Au demonstrat-o studenții de anul II ai specializărilor Engleză și L.M.A. din cadrul Facultății de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați care au participat la un workshop intitulat: “Glimpses of Christmas around the world”, organizat de conf. dr. Antoanela Mardar, de la Departamentul de Engleză, în colaborare cu lect. Zouhir Hariq de la Departamentul de Limbă și Literatură Franceză.


Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și-a omagiat și  în 2020 venerabilii profesori și colegi care s-au retras din activitate pe parcursul acestui an. În semn de recunoaștere și prețuire, Consiliul Facultății de Inginerie a decis acordarea diplomei de fidelitate „Alexandru Guțu” distinșilor dascăli care au contribuit la formarea a numeroase generații de specialişti în domeniul tehnic, la promovarea performanţei şi excelenţei în educaţie, la promovarea şi dezvoltarea relaţiilor cu mediul economic şi socio-cultural și la creşterea gradului de internaţionalizare al facultății.


Brevetul de invenție cu titlul: „Produs vegetal tartinabil și procedeul de obținere a acestuia”, rezultat în urma cercetărilor echipei de specialiști de la Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a fost cesionat celor de la SANOVITA. Reamintim că în 2017, produsul tartinabil din făină integrală de bob și linte a câștigat medalia de aur la Salonul Internațional de Inventică de la Geneva.


Născut în data de 01.04.1930, la Tulcea, profesorul universitar dr. ing. Mihai Muscă a plecat la ceruri în data de 18.12.2020. A slujit școala gălățeană de industrie alimentară mai mult de 30 de ani, prin contribuțiile sale științifice și prin calitatea de formator a numeroase generații de ingineri. A știut să fie mentor, dar totodată și un prieten foarte apropiat pentru colegii și studenții săi, care îi poartă un profund și veșnic respect.


Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică (ACIEE) a demarat un concurs inedit, menit să îi aducă împreună pe studenți și profesori și să îi introducă în atmosfera magică a Crăciunului. Astfel, singuri sau în echipă, studentii au avut ca sarcină să propună un mod original de a face urări, în Pandemie, colegilor și cadrelor didactice. Provocarea a fost ca tinerii pasionați de tehnologie să realizeze felicitări sau filmulețe video de maximum 1 minut fiecare.


Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a organizat, în premieră, o serie de evenimente științifice și tehnice de tip Tech-Talk, la care au fost invitați reprezentanți ai mediului academic, mediului privat, autorităților publice, ONG-urilor și societății civile, în cadrul cărora s-a discutat despre provocările din Știință, Tehnologie și Inginerie. Au fost abordate tematici actuale din domeniile de specializare inteligentă, specifice dezvoltării tehnologiilor noi şi emergente, eco-nano-tehnologiilor și materialelor avansate, energiei, mediului și schimbărilor climatice.


80 de aparate de tip defibrilator, din care 65 vor fi amplasate la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați și 15 la Universitatea de Stat din Cahul, au ajuns la Galați. Acest proiect este unic în România și scoate în evidență responsabilitatea celor două universități pentru membrii comunităților academice, pentru angajați și pentru studenți. Vor fi organizate și cursuri de prim ajutor și simulari ale unor situații de urgență pentru 600 de participanți.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat în perioada 18-20 noiembrie 2020 la Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, ediția a XVIII-a. Evenimentul a avut loc online și a fost organizat de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.


La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, cursurile se vor desfășura online până la finalul semestrului I. Sesiunea de examene, care va începe în luna ianuarie, după cele două săptămâni de cursuri, va fi adaptată în funcție de specificul domeniului. „Marea majoritate a examenelor vor fi online, pentru că va fi greu să aducem la școală grupe mari de studenți. Pentru unele specializări care necesită prezența tinerilor, vom eșalona desfășurarea examenelor pe mai multe zile, astfel încât studenții să poată veni în grupuri restrânse să susțină probele. Ne vom adapta”, a precizat prof. univ. dr. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email