UGAL

În perioada 7-10 iulie 2022, a avut loc, la Chișinău, Bălți și Cahul, Târgul Universităților din România, organizat de Federația Tinerilor Basarabeni, și ajuns deja la a 11-a ediție. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost reprezentată de cadre didactice și studenți voluntari din partea Clubului Studenților Basarabeni și Bucovineni “Ștefan cel Mare și Sfânt” – LSG din Galați.


În intervalul 4-16 iulie se desfășoară înscrierile pentru Admiterea 2022 la extensiunea Universității „Dunărea de Jos” din Galați din județul Buzău, în ambele variante: atât online cât și fizic. Aici se organizează admiterea pentru următoarele programe de licență: la Facultatea de Educație Fizică și Sport, la zi, pentru programul de Educaţie fizică şi sportivă, unde s-au scors la concurs 50 de locuri cu taxă și la ID (învățământ la distanță) pentru Facultatea de Drept și Științe Administrative și Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila.


În perioada 3-10 iulie 2022, studenții FIFT beneficiază de un stagiu gratuit de practică în cadrul șantierului-școală de la IBIDA (localitatea Slava Rusă, județul Tulcea), printr-un proiect FSS finanțat de Ministerul Educației.


Pot fi înscrise în competiție lucrări inginereşti deosebite (concepute, proiectate şi neapărat aplicate/puse în funcțiune), și cărţi originale, de înalt nivel tehnico-științific. În cazul lucrărilor inginereşti realizate şi aplicate, pentru fiecare propunere trebuie prezentat un dosar care va cuprinde:


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați aniversează 2 ani de la lansarea proiectului Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea, REXDAN, cod SMIS 127065, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC), prin organizarea Workshopului „Abordări moderne ale feedbackului între procese de mediu și schimbările climatice” și a unor evenimente dedicate promovării proiectului, a IC REXDAN și a rezultatelor cercetării desfășurate în cadrul acesteia.


În săptămâna 27.06.2022 – 30.06.2022, Facultatea Transfrontalieră a organizat evenimentul ”Impulsionarea învățământului tehnic superior prin organizarea unui workshop cu vizite tematice pentru românii de pretutindeni din Republica Moldova”. 40 de elevi şi profesori de la trei instituții de învățământ liceal din Republica Moldova, Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, Colegiul de Inginerie din Strășeni și Liceul Teoretic "Gavril Gaidarji" (Comrat) au participat cu entuziasm la vizite de studiu menite să le deschidă noi perspective cu privire la studiile universitare şi alegerile pe care le vor face în această direcţie.


Ești hotărât să dai examen de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați? Vrei să te familiarizezi cu atmosfera din timpul testului și să îți verifici cunoștințele acumulate până la acest moment? Societatea Studenților Mediciniști Galați (SSMG) este și anul acesta alături de viitorii studenți, prin organizarea unei simulării a examenului de admitere. Testarea va avea loc pe 10 iulie 2022, în corpul CDT al Facultății de Medicină și Farmacie din Galați, aflat pe Strada Eroilor, Nr. 32, începând cu ora 10:00.


Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor a luat ființă în 2002 și a reunit domeniile de automatică, calculatoare, inginerie electrică și inginerie electronică. A fost pasul precursor care a condus în final, în anul 2010, la înființarea Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică. La ceas aniversar, în ziua de 30 iunie, a avut loc o ședință festivă la care au participat cadre didactice, studenți, personalul administrativ al facultății, invitat fiind Rectorul Universității, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu.


Evenimentul „Train the Trainer” a avut loc în Irlanda de Nord, cu participarea tuturor partenerilor de proiect.

Una dintre părțile cheie ale proiectului este dezvoltarea unui „curriculum de formare” care are ca scop să ajute tinerii să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale, să devină pregătiți pentru piețele reale și digitale, și să construiască o companie agilă care să poată răspunde unor potențiale circumstanțe de criză. Curriculum-ul creat este format din 6 module principale, după cum urmează:


În perioada 4-7 iulie 2022, Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați va găzdui Școala de vară „Integritate și transparență în administrația publică”. Prezentările din acest an au ca temă comună „Stop corupția!”.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email