UGAL

În perioada, 29-30 iunie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost gazda celul de-al doilea atelier, local, din cadrul proiectului Erasmus +, DEBATE, finanțat de Spanish Service for the Internationalisation of Education (SEPIE). În cadrul atelierului, prima zi a fost dedicată dezbaterilor structurate, un instrument pedagogic valoros pentru îmbunătățirea abilităților de argumentare, ascultare activă și colaborare între cadrele didactice.

Aceste dezbateri nu doar că au fost un exercițiu practic pentru profesori, dar au și oferit oportunitatea de a discuta modalitățile prin care aceste abilități pot fi aplicate eficient în clasă.

Pe parcursul celei de-a doua zi, tema laboratorului a fost dezvoltarea gândirii critice în rândul elevilor. Aceasta este o componentă esențială a educației moderne, contribuind la formarea unor indivizi capabili să analizeze informațiile, să ia decizii informate și să abordeze problemele în mod creativ și eficient.

Dezbaterile din cele doua zile au condus la dezvoltarea competențelor profesionale, la îmbunătățirea abilităților de comunicare, la stimularea creativității și inovației și la promovarea învățării permanente.

În aceeași perioadă au fost desfășurate atelierele de lucru la toți partenerii proiectului: ESE, Ensino Superior Empresarial, LDA., Portugalia, Asociacion de innovacion emprendimiento y tecnologias de la informacion y la comunicacion (INNETICA), Spania, Kultur Egitim ve Proje Dernegi, Turcia și University of Peloponnese, Grecia.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email