UGAL

O delegație a conducerii Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în frunte cu Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul UDJG participă, în intervalul 26-29 mai 2022, la reuniunea Consorțiului Universitaria, găzduită de Universitatea București.


Studenții Facultății de Inginerie au participat, în perioada 24-26 mai 2022, la Ediția a XI-a a Conferinței Naționale a Studenților și Elevilor în Domeniul Științelor Inginerești, Tehnonav Junior, organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța. Studenții gălățeni au prezentat trei lucrări, dintre care două au fost apreciate de membrii juriului ca fiind foarte valoroase.


În data de 27 mai 2022, începând cu ora 13.00, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor vă invită să participați la CONCURSUL PROFESIONAL organizat în cadrul proiectului POCU, cod SMIS 133256 „Stagii de practică inovative în domenii de specializare inteligentă”, care se va desfășura on-site (sala F103 a facultății) și on-line, prin intermediul Platformei Microsoft Teams.


Vă invităm astăzi, 24 mai 2022, începând cu ora 17.00 la vernisajul expoziției „EXPOGRAVURA22”. Expoziția își propune să prezinte numeroase abordări ale temelor de semestru realizate de studenții Facultății de Arte, de la specializarea pictură de șevalet.


Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Inspectoratul Școlar Județean Galați, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” și Casa Corpului Didactic Galați a organizat, în perioada 17-20 mai 2022, Concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru”, concurs destinat pasionaților de IT de toate vârstele.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a organizat, în data de 21 mai 2022, la Chișinău, Târgul Educațional „Open Gates - Open Minds”. Gazda evenimentului a fost Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău, cu care instituția gălățeană derulează, în parteneriat, programe educaționale și de cercetare.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în cadrul Proiectului „Competențe și aptitudini sporite în domenii inteligente de activitate” POCU /464/3/12/128219, un Curs de perfecționare în ocupația Somelier, Cod COR 513103, autorizat ANC.


Facultatea de Inginerie a premiat vineri, 20 mai 2022, cei mai performanți profesori și studenți, în cadrul festivității de premiere a excelenței în funcția didactică și a rezultatelor prezentate la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești „Anghel Saligny”, ediția a XIV-a, 2022, eveniment care se organizează anual, în preajma zilei patronilor spirituali ai Facultății de Inginerie, Sfinții Împărați Constantin și Elena.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat sâmbătă, 21 mai 2022, la Orășelul European, eveniment organizat în cadrul Zilei Europei, la Edineț, în nordul Republicii Moldova. Instituția de învățământ superior din Galați a fost reprezentată de prof. univ. dr. ing. Silvius Stanciu, Prorectorul UDJG și membri ai Biroului Cooperare Internațională, Studenți Străini și Extensiuni Universitare.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat vineri, 20 mai 2022, la Gala de premiere a elevilor olimpici din Republica Moldova, Raionul Cahul, acțiune care a avut loc la Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul. Instituția de învățământ superior, prin Prorectorul său, prof. univ. dr. ing. Silvius Stanciu, a fost invitată la eveniment de către Valeriu Baban, șeful Direcției Generale de Învățământ a Raionului Cahul.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email