UGAL

Viorel Leahu
Colegul nostru, matematicianul Viorel Leahu ne-a părăsit în dimineaţa zilei de 3 ianuarie 2014, aşa cum a trăit, discret şi demn. O persoană riguroasă, atentă, uneori severă dar întotdeauna dreaptă, profesorul Leahu şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor de studenţi al căror dascăl a fost în Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi. A fost călăuză pentru zeci de generaţii de studenţi şi cu aerul lui calm, sfătos, cald şi extrem de înţelept a fost un exemplu demn de urmat în şcoală, familie şi în societate. Modestia, calmul, tactul şi generozitatea i-au călăuzit întotdeauna paşii.


Prof. Traian Hopulele
Profesorul Traian Hopulele ne-a părăsit aşa cum a trăit, discret şi demn. Modestia, calmul, tactul şi generozitatea i-au călăuzit întotdeauna paşii.
 
În profunzimea fiinţei sale se ardea la flacăra ştiinţei şi tot ceea ce răzbătea de acolo era plin de rigoare, de competenţă şi de inteligenţă integratoare.
 
Numele profesorului Traian Hopulele este legat direct de industria berii, fiind parcă un brand în interiorul unui brand. Este indisolubil acest nume de bere. Numele şi renumele au fost create printr-o muncă continuă, stăruitoare şi izbânditoare.


Conf. univ. dr. Victor Popa
Departamentul de INGINERIE MECANICĂ 
 
Anunţă cu profund regret dispariţia timpurie la data de 2 decembrie 2013 a distinsului nostru coleg CONFERENTIAR DOCTOR MATEMATICIAN VICTOR POPA.
 
Născut la 30 mai 1950 în Dumbrăveni judeţul Sibiu, a urmat cursurile gimnaziale şi liceale în localitatea natală, apoi între 1969-1974 a urmat cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Matematică-Mecanică cu specializarea Mecanica fluidelor.


Prof. Dumitru Șandru
Săptămâna trecută a trecut la cele veşnice Dumitru Şandru, unul dintre cei mai valoroşi şi totodată modeşti cercetători români ai istoriei secolului al XX-lea. Născut în satul Sasca Mică, judeţul Baia (actualul judeţ Suceava) pe 7 septembrie 1934, viitorul istoric a urmat clasele primare la şcoala din localitatea natală, continuându-şi apoi studiile la gimnaziul şi liceul din Tg. Ocna.

Perioada copilăriei şi adolescenţei şi-a împărţit-o între învăţat şi muncile câmpului, pe petecul de pământ al familiei, atunci cooperativizat de noua putere populară. În anul 1953 a fost admis la specializarea Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune cinci ani mai târziu, când a fost angajat cercetător ştiinţific al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi.


Prof. Constantin Moraru
Crăciunul-timp al eternităţii marilor noştri dascăli
 
S-a stins din viaţă Profesorul Constantin Moraru, unul dintre titanii şcolii de industrie alimentară de la Galaţi. Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor îşi exprimă regretul pentru pierderea unui mare dascăl şi părinte al morarilor, care şi-a transformat numele în Renume.


Conf. univ. dr. Ion Mirică
Pe data de 10 august 2012 a plecat dintre noi  Conf. univ. dr. Ion Mirică, profesor de matematică ale cărui cursuri le-au audiat mii de studenți ai universității „Dunărea de Jos” din Galați. Practic, domnul profesor Mirică și-a închinat întreaga viață universității, căci, vreme de 35 de ani s-a dedicat studenților săi, fie că urmau studii matematice, fie inginerești, fie economice. Mulți dintre profesorii de matematică au a-i mulțumi pentru știința pe care le-a dăruit-o în facultate sau, ulterior, în cadrul activității de perfecționare.


Prof. univ. dr. Viorel Daghie
Joi, 12 iulie 2012, s-a stins din viaţă colegul nostru, prof. univ. dr. Viorel Daghie.
Într-o perioadă sau alta a vieţii, fiecare dintre noi a întâlnit oameni care, prin forţa personalităţii lor, prin efervescenţa, convingerea, dinamismul şi hotărârea care îi caracterizează, ajung să marcheze viaţa comunităţii din care fac parte.
Profesorul Viorel Daghie este unul dintre aceştia.


Prof.dr.ing. Ion Crudu
Luni, 30 aprilie 2012 s-a stins din viaţă Profesorul Ion Crudu.
 
Personalitate marcantă a mediului academic gălăţean şi creator de şcoală în domeniul tribologiei, fost Rector al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi în perioada 1974 – 1981 şi Şef al Catedrei de Organe de Maşini  între 1981 şi 1989, Domnul Profesor Crudu a fost timp de mai bine de 50 de ani mentorul multor generaţii de studenţi, doctoranzi şi tineri colegi de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi si de la Universitatea Tehnică  “Gheorghe Asachi” - Iaşi, imprimându-le acestora un mod riguros de a gândi şi de a trata problemele inginereşti.


Prof. Gheorghe Miron Costin
Profesorul Gheorghe Miron COSTIN a ales, de Crăciun, eternitatea....
Ne tremură pana vremelnică a scrierii pe suflet, ne doare o ciclicitate neiertătoare şi doar iubirea de Dumnezeu ne face să suportăm ideea că Marele nostru PROFESOR a ales, conform inegalabilului talent de a se juca subtil cu gluma, să ne ofere, ca dar de Crăciun, eternitatea....


Prof. Dumitru Călueanu
Profesor Dumitru Călueanu - creator de Şcoală de Inginerie Electrică la Galaţi
 
Galaţiul - oraşul de la Dunăre - a avut, întotdeauna, oameni destoinici: mari artişti, mari creatori în domeniul ştiinţific şi tehnic, mari oameni politici. Printre marii creatori ai urbei de la Dunăre, ar trebui înscris la loc de cinste şi profesorul Dumitru Călueanu. Născut în anul 1934, în comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, într-o familie numeroasă, cel care va deveni peste ani mentorul unei întregi generaţii, a dovedit de mic o aplecare deosebită spre ştiinţă şi latura aplicativă a ei, tehnica.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email