UGAL

Joi, 21 noiembrie 2019, a avut loc la București, a VII-a ediție a Galei Edumanager, unde au fost premiate cele mai bune proiecte din mediul academic universitar și preuniversitar, în urma analizei efectuate de un juriu alcătuit din personalități reprezentative din domeniul educației.


Facultatea de Arhitectură Navală împreună cu Centrul de Cercetare Arhitectură Navală, cu sprijinul Platformei de cercetare interdisciplinara „ReForm”, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, au onoarea să vă invite la Conferința „Galati Naval Architecture”, care se va desfășura între 21 și 23 noiembrie 2019, la Facultatea de Arhitectură Navală, Sala de Conferințe a Bazinului de Carene. Aceasta este prima ediție atât cu participare internațională cât și cu participarea partenerilor din industrie: șantiere navale, companii de proiectare, societăți de clasificație.


Facultatea de Litere, prin Departamentul de literatură, lingvistică şi jurnalism, în colaborare cu Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-Umane, organizează în intervalul 28-29 noiembrie, la Sala Senatului, Colocviile internaționale „Andrei Grigor”, cu tema: Multidisciplinaritate, interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate în cercetarea ştiinţifică de profil umanist.


La data de 9 noiembrie 1989 cădea Zidul Berlinului. Între 20 și 24 noiembrie, la București se desfășurau lucrările celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, care aveau să se încheie cu realegerea în funcția de Secretar General a lui Nicolae Ceaușescu. Estul Europei era în fierbere, în capitala României „se întărea paza” menită să apere un sistem care începuse deja să se prăbușească. Castelul din cărți de joc al comunismului primea o lovitură decisivă în decembrie 1989, odată cu căderea regimului instaurat după cel de-al doilea război mondial.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului, Târgul educațional „Student #UDJG”, destinat elevilor din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a de la liceele din județul Galați. Târgul educațional „Student #UDJG” se înscrie în Proiectul „Parteneriat pentru performanță”, derulat în parteneriat cu inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ preuniversitar din Regiunea de Sud-Est, având ca principal obiectiv dezvoltarea colaborării între mediul preuniversitar și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.


În data de 08.11.2019 a avut loc la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi susținerea publică a tezei de doctorat „Cercetări privind influența factorilor pedoclimatici asupra producției și indicilor de calitate ai grâului semincer din Județul Brăila”, elaborată de doamna inginer doctorand Băcanu Șerban Constanța, sub coordonarea profesor univ. dr. ec. dr. ing. habilitat Silvius STANCIU, în vederea conferirii titlului științific de Doctor în Domeniul Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală.


Obiectivul general al Conferinței de la Galați "Conservation of Danube Sturgeons - a challenge or a burden", organizată în comun de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice și Biodiversitate) cu DSTF (Task Force Dunărea Sturgeon), Ministerul Apelor și Pădurilor din România, Ministerul Mediului din România, ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), 


Între  4 și 29 noiembrie 2019 se va derula concursul cu premii intitulat „Experiența mea Erasmus+”, ediția a 2-a. Înscrierile au loc în perioada 4-16 noiembrie 2019. Concursul se adresează tuturor studenților înmatriculați la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați care beneficiază sau au beneficiat de o mobilitate Erasmus+ de studii/practică (plasament) în perioada 2017-2019 și care doresc să împărtășească cele mai semnificative experiențe Erasmus+ din timpul stagiului, prin fotografii sau videoclipuri.


În perioada 28–30 octombrie 2019, la Facultatea de Arhitectură Navală, în cadrul programului European Master - EMship, se va desfășura evenimentul 2019 EMSHIP+ Week.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, partener EMShip, va fi gazda studenților masteranzi, a profesorilor și a partenerilor din industrie. 


Dunărea și Marea Neagră reprezintă unicul ecosistem acvatic din lume unde se regăsesc 6 specii sălbatice de sturioni, și anume: Cega (Acipenser ruthenus Linnaeus, 1758) respectiv Viza (A. nudiventris Lovetsky, 1828), specii reofile care trăiesc și se reproduc în Dunăre respectiv: Morunul (Huso huso Linnaeus,1758), Nisetrul (A. Gueldenstaedtii B&R 1833), Păstruga (A. stellatus Pallas, 1771) și Șipul (A. sturio Linnaeus, 1758) specii anadrome, care se reproduc în Dunăre și trăiesc în Marea Neagră.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email