UGAL

Facultatea de Litere, prin Departamentul de literatură, lingvistică şi jurnalism, în colaborare cu Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-Umane, organizează în intervalul 28-29 noiembrie, la Sala Senatului, Colocviile internaționale „Andrei Grigor”, cu tema: Multidisciplinaritate, interdisciplinaritate şi transdisciplinaritate în cercetarea ştiinţifică de profil umanist.

Cu această ocazie va fi invitat la Galaţi Academicianul Eugen Simion, Doctor Honoris Causa al Universităţii gălăţene. Manifestarea ajunsă la a treia ediţie, se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi filologilor pasionaţi şi îşi propune corelarea reprezentărilor pe care toate formele culturii o construiesc despre realitate cu toate celelalte imagini - obiecte de studiu ale ştiinţelor, în aşa fel încât să rezulte o perspectivă vie – complexă şi dinamică – asupra lumii.

„Desfăşurându-se sub egida unei structuri de cercetare de excelenţă din cadrul UDJG, membră a Platformei ReForm, este vorba de Centrul interdisciplinar de studii culturale central şi sud-est europene, Colocviile internaţionale „Andrei Grigor” propun o racordare necesară la modelul de cercetare pluri-orientat, prin care studiile umaniste trebuie să îşi revalorifice rezultatele şi să îşi redistribuie centrele/direcţiile de interes”, a explicat prof. dr. Simona Antofi, directorul Centrului.

Vor fi abordate următoarele subiecte: Resemnificarea principalelor coordonate ideologice- identitate, local, regional, marginal, teritorial, naţional, universal, periferic, tradiţie, cosmopolitism; Studii exilice şi diasporice; Studii asupra memoriei culturale şi sociale din spaţiul european; Literatura-purtătoare a culturii urbane a memoriei.

Vor avea loc lansări de carte şi dezbateri libere.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email