UGAL

Cele 34 de Unități de cercetare științifică / creație artistică acreditate la nivel instituțional desfășoară activități de cercetare, dezvoltare și inovare în domeniile fundamentale: Științe inginerești, Matematică și științe ale naturii, Științe umaniste și arte, Științe economice și sociale și Știința sportului și educației fizice. 
 
Direcțiile de cercetare abordate converg din strategia de cercetare a universității care vizează în principal:
  • creşterea rolului ştiinţei în societate;
  • creşterea contribuţiei la progresul cunoaşterii de frontieră;
  • creşterea competitivităţii prin inovare;
  • dezvoltarea unor unități de cercetare performante;
  • creșterea vizibilității grupurilor de cercetare;
  • concentrarea de resurse şi direcționarea cercetării în domenii care pot contribui la dezvoltarea regională și asigură competitivitate și obținerea de valoarea adăugată la nivel global. 
Activitățile laboratoarelor de cercetare arondate unităților de cercetare științifică / creație artistică, vizează dezvoltarea de tematici cu impact fundamental și aplicativ, în abordări integrative, multidisciplinare și interdisciplinare, în acord cu tematicile prioritare la nivel regional, național și internațional, care să asigure creșterea vizibilității și a competitivității. 

 


Rapoarte anuale.

Baza sportiva


Studenți


Casa de Cultură a Studenților Galați (C.C.S.) a fost înfiinţată în anul 1961, fiind un adevarat laborator pentru descoperirea, formarea şi promovarea tinerelor talente în rândul studenţilor, adresându-se în general iubitorilor de frumos, dar şi unei societăţi tinere, doritoare de cunoaşterea artei moderne.

Totodată, instituțiaîşi propune dezvoltarea unor colaborări cu organizaţiile culturale şi de tineret de pe plan local, naţional şi internaţional, încurajând astfel schimbul de experienţă dintre diferite centre culturale.

Prin strategia asumată, promovează şi desfaşoară activităţi culturale şi artistice specifice – recreativ-distractive, educative și sportive – iniţiază şi organizeză cercuri artistice, cenacluri, cursuri teoretice şi practice şi nu în ultimul rând, asigură desfaşurarea activităţii formaţiilor artistice studenţeşti.

C.C.S. este receptivă tuturor ofertelor şi iniţiativelor studenţeşti, susţinând şi transformând aceste iniţiative în programe.

 



Cabinetul medical este situat în Str. Domnească 155, Cămin F, parter, tel. 0336 130 148, oferă tinerilor studenţi ai Universităţii ,,Dunărea de Jos" din Galaţi asistenţă medicală primară prin intermediul medicului de medicină generală, dr. CHESARU  BIANCA  IOANA, şi servicii de stomatologie în cabinetul dr. ICONARU  DURBACĂ  IOANA.

Toţi studenţii Universităţii ,,Dunărea de Jos" Galaţi pot beneficia de următoarele servicii medicale:

  • consulaţii medicale şi terapie: medicină preventivă şi curativă
  • consultaţii medicale stomatologice
  • consiliere şi planificare familială: consiliere contracepţie.

Medicii cabinetului medical studenţesc desfăşoară următoarele activităţi:

  •  examinează studenţii anului II de studiu în cadrul examenului medical de bilanţ;
  •  examinează studenţii care vor fi supuşi imunizărilor profilactice şi supraveghează efectuarea vaccinurilor;
  •  vizează documentele medicale eliberate de alte unităţi sanitare pentru motivarea absenţelor la cursurile universitare, certificate medicale - bursă, certificate medicale - amânare studii;
  •  eliberează scutiri medicale de prezenţă la cursurile şcolare pentru studenţii bolnavi;
  •  eliberează, pe baza documentelor medicale cu care studenţii se prezintă la cabinetul medical, adeverinţe medicale în vederea scutirii de efort fizic;
  •  eliberează adeverinţe medicale privind starea de sănătate a studenţilor străini în vederea prelungirii vizei de rezidenţă;
  •  eliberează adeverinţe medicale la terminarea facultăţii;
  •  eliberează adeverinţe medicale pentru înscrierea la altă facultate sau masterat, doctorat;
  •  acţiuni de investigare epidemiologică a studenţilor suspecţi sau contacţilor din focarele de boli transmisibile;
  •  controlează respectarea condiţiilor de igienă din spaţiile de învăţământ şi cazare;
  •  constată abaterile de la normele de igienă şi antiepidemice cu informarea inspecţiei sanitare de stat.

Pentru a fi înscrişi în baza de date a cabinetului, studenţii se vor prezenta cu carnetul de student (adeverinţă) şi buletinul de identitate. Studenţii cu boli cronice se vor prezenta la cabinetul medical studenţesc cu documentaţia medicală corespunzătoare pentru evidenţe speciale.

Studenţii străini care solicită eliberarea de adeverinţe medicale pentru prelungirea vizei de rezidenţă, sunt obligaţi să se prezinte la cabinetul medical  cu documentele medicale actualizate din dosarul de înscriere la  facultate.


Baze sportive

Cantine.

Tarife cazare.

Subcategorii

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email