Condiţiile de admitere la studii prin concurs de evaluare a performanţelor şcolare şi a realizărilor personale pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene la Facultatea de Medicină şi Farmacie
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene sunt admişi prin concurs de evaluare a performanţelor şcolare şi a realizărilor personale, după recunoaşterea studiilor efectuate în ţările de origine.
Candidaţii admiși prin evaluarea dosarelor personale pot accesa doar locuri cu taxă, pe întreaga durată de şcolarizare.
Evaluarea dosarelor de candidatură este realizată de către o comisie formată la nivelul facultăţii, care va analiza documentele conţinute în dosarul de concurs al candidatului.
Dosarele considerate eligibile după criteriile de selecţie, sunt trimise pentru recunoaștere către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor. În urma evaluării dosarului la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, este emisă o adeverință/atestat care conferă candidatului dreptul să urmeze studii universitare în România.
Criteriile de selecție:
Nota minimă a examenului de bacalaureat să fie cel puţin 70% din nota maximă teoretică a examenului din ţară în care a absolvit studiile liceale;
Absolvirea unui liceu acreditat în țara de origine care să aibă în planul de învăţământ disciplina Biologie şi/sau Chimie;
Dovada cunoaşterii limbii române (diploma/certificat de absolvire a anului pregătitor sau certificatul de competență lingvistică);
CV care să conţină abilităţile sau experienţă în domeniile medico-farmaceutic sau conexe;
Scrisori de recomandare sau dovada că a efectuat activităţi de voluntariat în domeniile medico-farmaceutic sau conexe.
În cazul în care 2 candidaţi prezintă aceeaşi notă la examenul de bacalaureat, departajarea se va face astfel:
Pentru programele de studii Medicină, Medicină dentară, Asistenţă medicală generală, Moaşe şi Tehnică dentară:
se va lua în considerare media aritmetică a notelor la disciplina Biologie sau Chimie;
în cazul în care în planul de învăţământ există atât disciplina Biologie cât şi Chimie, se va considera inițial media aritmetică a notelor de la disciplina Biologie, ulterior media aritmetică a notelor de la disciplina Chimie.
Pentru programul de studii Farmacie:
se va lua în considerare media aritmetică a notelor la disciplina Chimie sau Biologie;
în cazul în care în planul de învăţământ există atât disciplina Chimie cât şi Biologie, se va considera inițial media aritmetică a notelor de la disciplina Chimie, ulterior media aritmetică a notelor de la disciplina Biologie.
Dosarele candidaților se pot depune atât la centrul special amenajat la sediul central al Universității, Direcția Generală Secretariat, camera U90, cât și online, prin transmiterea documentelor la adresa admitere.international@ugal.ro, conform calendarului de admitere.
Candidații care optează pentru înscrierea la centrul special amenajat vor depune un dosar plic cu următoarele documente:
cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
CV Europass completat în limba română și semnat pe fiecare pagină;
diploma de bacalaureat sau echivalentă – 2 copii conforme cu originalul şi 2 traduceri legalizate ale documentului original;
diplomele originale din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga.
diplomele originale emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga vor fi supralegalizate de către: Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România sau Ministerul Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al ţării emitente în România şi Ministerul Afacerilor Externe din România.
adeverinţa de promovare a examenului de bacalaureat din Italia; Pruebas de Aptitud para el Acceso a la Universidad, calificación Apto din Spania; Panellinies Exetaseis – adeverința pentru examenele naționale pentru liceul general din Grecia; adeverință emisă de Verket för högskoleservice privind accesul la studii universitare din Suedia; Scholastic Aptitude Test (SAT) sau ACT din S.U.A. etc.) - copie pentru actele de studii redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie şi traducere legalizată în limba română pentru actele de studii redactate în alte limbi.
foile matricole pentru toţi anii de liceu (clasele 9 - 12/13) şi pentru examenul de bacalaureat (sau echivalent) – 2 copii conforme cu originalul şi 2 traduceri legalizate ale fiecărui document original;
paşaport (valabil minim 6 luni de zile din momentul depunerii dosarului) – 2 copii conforme cu originalul după paginile 1, 2, 3, 4 sau alt act de identitate care să dovedească calitatea de cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;
certificat de naştere - 2 copii conforme cu originalul;
declarație pe propria răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID–19, în ultimile 14 zile;
adeverință medicală din care să reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și, eventual, antecedente personale legate de boli cronice și respectiv SARS - COV2, în limba română;
dovada plăţii taxei pentru evaluarea dosarului (50 euro) - copie conformă cu originalul;
diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor sau Certificatul de competență lingvistică - copie conformă cu originalul;
atestatul/adeverința de recunoaștere a studiilor liceale eliberat/ă de către CNRED sau cererea de recunoaștere a studiilor liceale în vederea acceptării la studii universitare (după caz);
3 (trei) fotografii tip pașaport;
scrisori de recomandare sau dovada că a efectuat activităţi de voluntariat în domeniile medico-farmaceutice sau conexe - copii conforme cu originalul şi traduceri legalizate ale documentului original.
document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent).
Toate copiile necesare pentru dosarul de înscriere la admitere se certifică drept „conform cu originalul” de către persoana desemnată din cadrul comisiei de admitere, care are atribuții în acest sens.
Candidații care optează pentru transmiterea documentelor online la adresa admitere.international@ugal.rovor atașa, în copie scanată/fotografie, format *.jpeg, următoarele acte:
cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
CV Europass completat în limba română și semnat pe fiecare pagină;
diploma de bacalaureat sau echivalenta şi traducerea legalizată a documentului original;
diplomele originale din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga.
diplomele originale emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga vor fi supralegalizate de către: Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România sau Ministerul Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al ţării emitente în România şi Ministerul Afacerilor Externe din România.
adeverinţa de promovare a examenului de bacalaureat din Italia; Pruebas de Aptitud para el Acceso a la Universidad, califi cación Apto din Spania; Panellinies Exetaseis – adeverința pentru examenele naționale pentru liceul general din Grecia; adeverință emisă de Verket för högskoleservice privind accesul la studii universitare din Suedia; Scholastic Aptitude Test (SAT) sau ACT din S.U.A. etc.) - copie pentru actele de studii redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie şi traducere legalizată în limba română pentru actele de studii redactate în alte limbi.
foile matricole pentru toţi anii de liceu (clasele 9 - 12/13) şi pentru examenul de bacalaureat (sau echivalent) şi traducerile legalizate ale fiecărui document original;
paşaport (valabil minimum 6 luni de zile din momentul depunerii dosarului) după paginile 1, 2, 3, 4 sau alt act de identitate care să dovedească calitatea de cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;
certificat de naştere;
declarație pe propria răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID–19, în ultimile 14 zile;
adeverință medicală din care să reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și eventual antecedente personale legate de boli cronice și respectiv SARS - COV2, în limba română;
dovada plăţii taxei pentru evaluarea dosarului (50 euro);
diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor sau Certificatul de competență lingvistică;
atestatul/adeverința de recunoaștere a studiilor liceale eliberat/ă de către CNRED sau cererea de recunoaștere a studiilor liceale în vederea acceptării la studii universitare (după caz);
fotografie tip pașaport;
scrisori de recomandare sau dovada că a efectuat activităţi de voluntariat în domeniile medico-farmaceutice sau conexe - şi traducerile legalizate ale documentului original;
document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent);
Informaţii privind înscrierea pentru concursul de admitere la masterat pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate ciclurile de studii universitare în aceleași condiţii prevăzute de lege pentru cetățenii români, după recunoaşterea studiilor efectuate în ţările de origine. Recunoaşterea studiilor se face de către Centrul Naţional de Echivalare şi Recunoaştere a Diplomelor (CNRED).
1.Actele necesare pentru înscrierea la centrul special amenajat:
Dosarul de înscriere va fi unul de tip plic și va conține următoarele acte:
cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
diploma de licență/inginer în original și anexa în copie; absolvenții promoției 2021 pot depune, în locul diplomei de studii superioare, adeverința de absolvire în original (care trebuie să cuprindă mediile generale aritmetice ale anilor de studii) precum și adeverința eliberată de secretariatul facultății cu mediaanuală din ultimul an de studii delicență (pentru departajare). În cazul în care un candidat este înscris pentru admitere și la o altă universitate, în locul diplomei, respectiv a adeverinței (care trebuie să cuprindă mediile generale aritmetice ale anilor de studii), se va anexa copia diplomei, împreună cu o copie a legitimației de înscriere la concurs de la prima universitate;
diploma de bacalaureat (în copie);
Diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor de limba română sau Certificatul de competență lingvistică
adeverință medicală tip, eliberată de către medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinței este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează și o declarație pe propria răspundere de confirmare a stării de „clinic sănătos”;
pentru candidații care optează pentru domeniile Știința sportului și educației fizice, Muzică, adeverințele medicale trebuie să deţină viza medicului de la Cabinetul Medical Studențesc din Galați, str. Parcului nr. 4, cămin F;
pentru candidații de la domeniile sus-menționate, adeverința medicală tip trebuie să conțină în mod obligatoriu analiza de sânge (VDRL); Comisia Centrală de Admitere are dreptul, să verifice, prin sondaj, adeverințele medicale care atestă starea de sănătate a candidatului, precum şi, în condiţii excepţionale, să solicite opinia unui medic specialist;
3 (trei) fotografii tip buletin;
chitanța sau dovada de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere de la facultatea respectivă, sau actul care îi permite candidatului să fie scutit de plata acestei taxe; taxa de înscriere este de 150 de lei pentru fiecare facultate;
certificatul de naștere, în copie;
cartea de identitate, în copie;
certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie;
adeverința de student, eliberată de către secretariatul facultății, pentru candidații studențicare doresc să urmeze concomitent două programe de studii/facultăți și se înscriu la concursul de admitere. Studenții înmatriculați la un program de studii al unei facultăți vor solicita secretariatului (care eliberează adeverința) câte o copie a diplomei licență/inginer și anexa în copie, ambele certificate „conform cu originalul”.
în copie scanată / fotografie, format *.jpeg. Acestea sunt:
diploma de licență/inginer și anexa; absolvenții promoției 2021 pot depune, în locul diplomei de studii superioare, adeverința de absolvi re (care trebuie să cuprindă mediile generale aritmetice ale anilor de studii) precum și adeverință eliberată de secretariatul facultății cu mediaanuală din ultimul an de studii delicență (pentru departajare). În cazul în care un candidat este înscris pentru admitere și la o altă universitate, se va anexa și copia legitimației de înscriere la concurs de la prima universitate;
diploma de bacalaureat;
Diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor de limba română sau Certificatul de competență lingvistică;
adeverință medicală tip, eliberată de către medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinței este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează și o declarație pe propria răspundere de confirmare a stării de „clinic sănătos”;
pentru candidații care optează pentru domeniile Știința sportului și educației fizice, Muzică adeverințele medicale trebuie să deţină viza medicului de la Cabinetul Medical Studențesc din Galați, str. Parcului nr. 4, cămin F;
pentru candidații de la domeniile sus-menționate, adeverința medicală tip trebuie să conțină în mod obligatoriu analiza de sânge (VDRL); Comisia Centrală de Admitere are dreptul, să verifice, prin sondaj, adeverințele medicale care atestă starea sănătății candidatului, precum şi, în condiţii excepţionale, să solicite opinia unui medic specialist;
fotografie tip buletin;
dovada de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere de la facultatea respectivă, sau actul care îi permite candidatului să fie scutit de plata acestei taxe; taxa de înscriere este de 150 de lei pentru fiecare facultate. Detalii privind plata taxei de înscriere pot fi găsite în ghidul de înscriere online disponibil pe pagina web www.admitere.ugal.ro;
certificatul de naștere;
cartea de identitate;
certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
adeverința de student, eliberată de către secretariatul facultății, pentru candidații studențicare doresc să urmeze concomitent două programe de studii/facultăți și se înscriu la concursul de admitere. Studenții înmatriculați la un program de studii al unei facultăți vor solicita secretariatului (care eliberează adeverința) câte o copie a diplomei licență/inginer și anexa în copie, ambele certificate „conform cu originalul”;
declarație pe propria răspundere privind autenticitatea documentelor încărcate pe platforma admitere.ugal.ro și corespondența dintre actele digitale/scanate și cele originale.
Toate copiile necesare pentru dosarul de înscriere la admitere se certifică drept „conform cu originalul” de către persoana desemnată din cadrul comisiei de admitere, care are atribuții în acest sens.
2. Perioada de depunere a dosarelor
15 - 22 iulie 2021 - înscrieri online și la centrele special amenajate
6-14 septembrie 2021 - înscrieri online
9-11, 13-14 septembrie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate
3. Locația unde se depun dosarele:
Înscrierile se pot face la centrul special amenajat la sediul central al Universității, Direcția Generală Secretariat, camera U90, precum și online, prin transmiterea documentelor la adresa admitere.international@ugal.ro, conform calendarului de admitere.
Informaţii privind înscrierea pentru anul pregătitor de limba română pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene
Condiții generale. Anul pregătitor de limbă română se adresează cetățenilor străini care nu cunosc limba română și doresc să urmeze în România studii universitare sau postuniversitare în limba română.
Cetățeni străini din state membre UE și non-UE. Cetățenii străini sunt persoanele care au cetățenia unui stat al Uniunii Europene sau terț al Uniunii Europene.
Cetățenii străini pot fi înscriși la anul pregătitor de limbă română în cadrul instituțiilor de învățământ superior, conform prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea anului pregătitor de limbă română.
Durata cursurilor anului pregătitor. Durata cursurilor anului pregătitor este de 1 an academic (2 semestre x 14 săptămâni) pentru studii universitare de licență/masterat/doctorat. Frecvența la cursurile de limbă română este obligatorie.
Perioada de depunere a dosarelor:
5 - 20 iulie 2021 - înscrieri online
12 - 20 iulie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate
1 - 10 septembrie 2021 - înscrieri online
6 - 10 septembrie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate
Examenul de admitere constă în concurs pe bază de dosar.
Taxa de școlarizare. Pentru cetățenii străini din statele membre UE și non-UE taxa de școlarizare este în valoare de 220 euro/lună.
Locație. Înscrierile se pot face la centrul special amenajat la sediul central al Universității, Direcția Generală Secretariat, camera U90, precum și online, prin transmiterea documentelor la adresa admitere.international@ugal.ro, conform calendarului de admitere.
Actele necesare pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene:
Actele necesare pentru înscrierea la centrul special amenajat
Candidațiii care optează pentru înscrierea la centrul special amenajat vor depune un dosar tip plic care conține următoarele acte:
cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
diploma de bacalaureat:
copie, dacă actul de studii este emis în limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană;
copie şi traducere (în original) în limba română pentru actele emise în celelalte limbi străine.
Actele de studii emise în statele care sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, supuse echivalării si recunoașterii studiilor, trebuie avizate cu Apostila de la Haga de către autoritățile competente din țările emitente. Diplomele originale din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga, iar celelalte state membre ale UE fac excepție.
foaia matricolă pentru clasele IX-XII/XIII:
copie, dacă actul de studii este emis în limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană;
copie şi traducere (în original) în limba română pentru actele emise în celelalte limbi străine.
alte documente:
adeverinţa de promovare a examenului de bacalaureat din Italia; Pruebas de Aptitud para el Acceso a la Universidad, calificación Apto din Spania; Panellinies Exetaseis – adeverința pentru examenele naționale pentru liceul general din Grecia; adeverință emisă de Verket för högskoleservice privind accesul la studii universitare din Suedia; Scholastic Aptitude Test (SAT) sau ACT din S.U.A., etc.) - copie pentru actele de studii redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie şi traducere legalizată în limba română pentru actele de studii redactate în alte limbi.
documente personale de identificare, în copie:
paşaport - copie;
actul de identitate – buletin de identitate sau carte de identitate - copie;
dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie (limba română/ engleză/ franceză/ spaniolă/ italiană) și traducere autorizată (pentru celelalte limbi);
certificat de naștere;
adeverință medicală, într-o limbă internațională din care să rezulte că posesorul adeverinței nu suferă de boli contagioase/cronice, istoric personal legat de boli cronice și SARS-COV2;
document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent).
Actele necesare pentru înscrierea online
Candidații care optează pentru transmiterea online a documentelor la adresa admitere.international@ugal.ro vor atașa în copie scanată/fotografie, format *.jpeg. următoarele acte:
cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
diploma de bacalaureat:
dacă actul de studii este emis în limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană;
şi traducere în limba română pentru actele emise în celelalte limbi străine.
Actele de studii emise în statele care sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, supuse echivalării si recunoașterii studiilor, trebuie avizate cu Apostila de la Haga de către autoritățile competente din țările emitente. Diplomele originale din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga, iar celelalte state membre ale UE fac excepție.
foaia matricolă pentru clasele IX-XII/XIII:
dacă actul de studii este emis în limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană;
şi traducere în limba română pentru actele emise în celelalte limbi străine.
alte documente:
adeverinţa de promovare a examenului de bacalaureat din Italia; Pruebas de Aptitud para el Acceso a la Universidad, calificación Apto din Spania; Panellinies Exetaseis – adeverința pentru examenele naționale pentru liceul general din Grecia; adeverință emisă de Verket för högskoleservice privind accesul la studii universitare din Suedia; Scholastic Aptitude Test (SAT) sau ACT din S.U.A., etc. - copie pentru actele de studii redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie şi traducere legalizată în limba română pentru actele de studii redactate în alte limbi.
documente personale de identificare:
paşaportul;
actul de identitate – buletin de identitate sau carte de identitate;
dovada schimbării numelui (dacă este cazul), act emis în limba română/ engleză/ franceză/ spaniolă/ italiană și traducere autorizată (pentru celelalte limbi);
certificatul de naștere;
adeverință medicală, într-o limbă internațională din care să rezulte că posesorul adeverinței nu suferă de boli contagioase/cronice, istoric personal legat de boli cronice și SARS-COV2;
document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent);
declarație propria răspundere privind autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale.
Informaţii privind înscrierea pentru anul pregătitor de limba română pentru cetăţenii statelor terțe UE
Condiții generale. Anul pregătitor de limbă română se adresează cetățenilor străini care nu cunosc limba română și doresc să urmeze în România studii universitare sau postuniversitare în limba română.
Cetățeni străini din state membre UE și non-UE. Cetățenii străini sunt persoanele care au cetățenia unui stat al Uniunii Europene sau terț al Uniunii Europene.
Cetățenii străini pot fi înscriși la anul pregătitor de limbă română în cadrul instituțiilor de învățământ superior, conform prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea anului pregătitor de limbă română.
Durata cursurilor anului pregătitor. Durata cursurilor anului pregătitor este de 1 an academic (2 semestre x 14 săptămâni) pentru studii universitare de licență/masterat/doctorat. Frecvența la cursurile de limbă română este obligatorie.
Perioada de depunere a dosarelor:
5 - 20 iulie 2021 - înscrieri online
12 - 20 iulie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate
1 - 10 septembrie 2021 - înscrieri online
6 - 10 septembrie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate
Examenul de admitere constă în concurs pe bază de dosar.
Taxa de școlarizare. Pentru cetățenii străini din statele membre UE și non-UE taxa de școlarizare este în valoare de 220 euro/lună.
Locație. Înscrierile se pot face la centrul special amenajat la sediul central al Universității, Direcția Generală Secretariat, camera U90, precum și online, prin transmiterea documentelor la adresa admitere.international@ugal.ro, conform calendarului de admitere.
Actele necesare pentru cetățenii non UE:
Actele necesare pentru înscrierea la centrul special amenajat
Candidațiii care optează pentru înscrierea la centrul special amenajat vor depune un dosar tip plic care conține următoarele acte:
cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
diploma de bacalaureat, în copie conform cu originalul și traducerea autorizată a documentului original; Diplomele emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, vor fi autentificate de către:
Ministerului Educaţiei şi a Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul României din țara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România, sau de către:
Ministerului Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul ţării emitente în România și Ministerul Afacerilor Externe din România; Scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
foaia matricolă – în copie conform cu originalul și traducerea autorizată a documentului original;
certificat de naștere – în copie și traducerea autorizată;
pașaport – în copie;
copie după acte care fac dovada domiciliului în străinătate;
adeverință medicală, într-o limbă internațională din care să rezulte că posesorul adeverinței nu suferă de boli contagioase/cronice, istoric personal legat de boli cronice și SARS-COV2;
3 (trei) fotografii tip pașaport;
cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii - 2 copii;
document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent).
Actele necesare pentru înscrierea online
Candidații care optează pentru transmiterea online a documentelor la adresa admitere.international@ugal.ro vor atașa în copie scanată/fotografie, format *.jpeg. următoarele acte:
cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
diploma de bacalaureat și traducere autorizată a documentului original; Diplomele emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, vor fi autentificate de către:
Ministerului Educaţiei şi a Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul României din țara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România, sau de către:
Ministerului Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul ţării emitente în România și Ministerul Afacerilor Externe din România; Scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
foaia matricolă și traducere autorizată a documentului original;
certificat de naștere și traducere autorizată;
pașaport;
acte care fac dovada domiciliului în străinătate;
adeverință medicală, într-o limbă internațională din care să rezulte că posesorul adeverinței nu suferă de boli contagioase/cronice, istoric personal legat de boli cronice și SARS-COV2;
fotografie tip pașaport;
cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii;
document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent);
declarație propria răspundere privind autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale.
Informaţii privind înscrierea pentru concursul de admitere la studii universitare de licență pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate ciclurile de studii universitare în aceleași condiţii prevăzute de lege pentru cetățenii români, după recunoaşterea studiilor efectuate în ţările de origine. Recunoaşterea studiilor se face de către Centrul Naţional de Echivalare şi Recunoaştere a Diplomelor (CNRED).
1.Actele necesare
Dosarul de înscriere va fi unul de tip plic și conține următoarele acte:
cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
diploma de bacalaureat (în original), diploma echivalentă acesteia sau adeverința tip de promovare a examenului de bacalaureat (în original)pentru absolvenții de liceu din promoția 2021, în care se menționează media generală de la bacalaureat, mediile obținute în anii de studiu, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat. În cazul în care un candidat este înscris pentru admitere și la o altă universitate, în locul diplomei, respectiv adeverinței, se va anexa copia diplomei, împreună cu o copie a legitimației de înscriere la concurs de la prima universitate;
foaia matricolă, în original sau în copie (sau echivalenta acesteia), din care rezultă mediile anilor de studii (pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat din anii precedenți);
adeverință medicală tip, eliberată de cabinetele medicale școlare sau de către medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinței este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează; adeverințele medicale trebuie să deţină viza medicului de la Cabinetul Medical Studențesc din Galați, str. Parcului nr. 4, cămin F, parter, numai pentru candidații care optează pentru domeniile Educație fizică și sport, Kinetoterapie, Sănătate, Teatru și artele spectacolului, Muzică; pentru candidații de la domeniile sus-menționate, adeverința medicală tip trebuie să conțină în mod obligatoriu analiza de sânge (VDRL); Comisia Centrală de Admitere are dreptul să verifice, prin sondaj, adeverințele medicale care atestă starea sănătății candidatului, precum şi, în condiţii excepţionale, să solicite opinia unui medic specialist;
3 (trei) fotografii tip buletin;
chitanța sau dovada de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere de la facultatea respectivă, sau actul care îi permite candidatului să fie scutit de plata acestei taxe; taxa de înscriere este de 150 de lei pentru fiecare facultate;
certificatul de naștere, în copie;
cartea de identitate, în copie;
certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie.
Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene trebuie să prezinte în plus următoarele documente:
Diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor de limba română sau Certificatul de competență lingvistică;
Atestatul/adeverința de recunoaștere a studiilor eliberat/ă de către CNRED sau Cererea de recunoaștere a studiilor licealeîn vederea acceptării la studiiuniversitare (după caz).
Cetățenii străini care candidează la facultățile la care se susțin probe trebuie să prezinte în plus următoarele documente:
declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID-19 în ultimele 14 zile;
adeverința medicală din care să reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și eventual antecedente personale legate de boli cronice și respectiv SARS-COV 2, în limba română;
rezultatul negativ al testului de identificare a agentului etiologic al bolii COVID-19, efectuat cu 72 de ore înaintea probelor de examen sau dovada vaccinării complete anti SARS-COV 2;
alte documente solicitate în funcție de legislația în vigoare.
Actele necesare pentru înscrierea online se vor trimite la adresa admitere.international@ugal.roîn copie scanată/fotografie, format *.jpeg. Acestea sunt:
diploma de bacalaureat, diploma echivalentă acesteia sau adeverința tip de promovare a examenului de bacalaureatpentru absolvenții de liceu din promoția 2021, în care se menționează media examenului de bacalaureat, mediile obținute în anii de studiu, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat;
foaia matricolă (sau echivalenta acesteia), din care rezultă mediile anilor de studii (pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat din anii precedenți);
adeverință medicală tip, eliberată de cabinetele medicale școlare sau de către medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinței este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează și o declarație pe propria răspundere de confirmare a stării de „clinic sănătos”;
candidații care optează pentru domeniile de licență Educație fizicăși sport, Științe ale educației și Kinetoterapie depun suplimentar la dosar și analiza de sânge (VDRL). Adeverința medicală tip va fi vizată în ziua probelor de către reprezentanți ai Cabinetului medical studențesc;
candidații care optează pentru domeniile Sănătate,Teatru și artele spectacolului și Muzică depun suplimentar la dosar și analiza de sânge (VDRL).
Comisia Centrală de Admitere are dreptul să verifice, prin sondaj, adeverințele medicale care atestă starea sănătății candidatului, precum şi, în condiţii excepţionale, să solicite opinia unui medic specialist;
fotografie tip buletin;
dovada de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere de la facultatea respectivă, sau actul care îi permite candidatului să fie scutit de plata acestei taxe; taxa de înscriere este de 150 de lei pentru fiecare facultate. Detalii privind plata taxei de înscriere pot fi găsite în ghidul de înscriere online disponibil pe pagina web admitere.ugal.ro;
5 - 17 iulie 2021 - înscrieri online (la facultățile care susțin probe)
5 - 20 iulie 2021 - înscrieri online (la facultățile care nu susțin probe)
12 - 17 iulie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate (la facultățile care susțin probe)
12 - 20 iulie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate (la facultățile care nu susțin probe)
1 - 10 septembrie 2021 - înscrieri online
6 - 10 septembrie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate
* Facultățile care susțin probe sunt: Educație Fizică și Sport / Arte / Istorie, Filosofie și Teologie (domeniile: Teologie, Arte vizuale)
3. Locația unde se depun dosarele:
Înscrierile se pot face la centrul special amenajat la sediul central al Universității, Direcția Generală Secretariat, camera U90, precum și online, prin transmiterea documentelor la adresa admitere.international@ugal.ro, conform calendarului de admitere.
Erasmus+ este Programul Uniunii Europene în domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului, pentru perioada 2021-2027. Educaţia, formarea, tineretul şi sportul pot aduce o contribuţie importantă pentru a ajuta la abordarea schimbărilor socio-economice, cheia provocărilor la care Europa va trebui să facă faţă până la sfârşitul decadei şi să sprijine implementarea strategiei Europa 2020 pentru dezvoltare, locuri de muncă, echitate socială şi incluziune.
(pentru mai multe informații, vă rugăm să citiți Ghidul Programului Erasmus+)
Despre temele vizate în Erasmus+
Erasmus+ reunește șapte programe ale UE în domeniul educației, formării, tineretului și susține, pentru prima dată, sportul. Cele șapte programe europene de finanțare reunite sunt: Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Tineret în Acțiune, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul de cooperare cu țările industrializate.
Despre caracteristici ale programului
Pentru a-şi atinge obiectivele cat mai eficient, Erasmus+ are o structura mai flexibilă, propune condiții de participare și de finanțare mai simple față de programele precedente şi pune accent pe impact şi o abordare strategică şi integratoare.
Biroul de Cooperare internațională, studenți străini și extensiuni universitare ia parte în mod activ la politica de internaționalizare a Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi, pe care Universitatea o promovează şi dezvoltă în mod constant. Internaţionalizarea reprezintă o prioritate a societăţii contemporane și implicit a noastră, tocmai de aceea un rol important în dezvoltarea relaţiilor internaţionale îl reprezintă activitățile întreprinse pentru cunoaşterea realităţilor şi tendinţelor din învăţământul superior românesc, european şi mondial prin participarea membrilor comunităţii universitare la programe de dezvoltare, cercetare, inovare şi manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
Echipa BCISS are ca obiective principale:
Dezvoltarea relațiilor de cooperare internațională pe plan academic și de cercetare științifică cu universități partenere, organizații guvernamentale și nonguvernamentale, centre de cercetare, companii și fundații internaționale.
Propunerea strategiilor de promovare internațională a imaginii Universității și coordonarea implementării acestora.
Analizarea și asigurarea posibilităților de afiliere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați la organismele internaționale implicate în sfera educației, a învățământului superior.
Facilitarea schimburilor interuniversitare la nivel instituțional.
Sporirea prestigiului universității prin diseminarea rezultatelor obținute de către comunitatea academică.
Atragerea unui număr cât mai mare de studenți străini în programele formative organizate de universitate.
Informarea operativă a personalului didactic, de cercetare și a studenților asupra oportunităților de cooperare internațională pe plan academic și de cercetare științifică.