UGAL

Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1    
Metodologia prezentă este elaborată în baza dispoziţiilor Ordinului 3392/2017 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții din învățământul superior de stat, cursuri cu frecvență.

Art. 2    
La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi bursele şi alte forme de sprijin material se acordă tuturor studenţilor de la învăţământul cu frecvenţă, indiferent de forma de finanţare (buget sau taxă), pe baza criteriilor prevăzute în prezenta metodologie, în limita fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării activităţilor universitare.

Art. 3    
Prezenta metodologie ţine seama de sistemul de organizare a învăţământului superior, diferenţiat pe domenii/programe de studii.

Art. 4    
În fiecare facultate se constituie: Comisia de acordare a burselor şi Comisia de analiză şi soluţionare a contestaţiilor. Fiecare comisie este formată din două cadre didactice şi un student. În cazul Comisiei de analiză şi soluţionare a contestaţiilor, cel puţin un cadru didactic şi studentul trebuie să fie membri în Consiliul facultăţii. Niciunul dintre membrii comisiei de acordare a burselor nu poate face parte din Comisia de analiză şi soluţionare a contestaţiilor. Cei trei membri ai fiecărei comisii depun declaraţie pe propria răspundere că nu sunt în conflict de interese şi nici rude sau afini cu studenţii ale căror situaţii sunt analizate.

Art. 5    
Componenţa comisiilor se aprobă în Consiliul facultăţii, prin vot deschis, pe baza propunerilor de la departamente. Studentul membru în fiecare dintre cele două comisii este propus de către studenţii membri ai Consiliului facultăţii pe bază de proces verbal şi semnătură. Pentru a preîntâmpina necesităţile de modificare a comisiilor, se constituie o listă de membri supleanţi pentru fiecare comisie. Numărul membrilor supleanţi este la latitudinea fiecărui consiliu al facultății. Membrii titulari şi membrii supleanţi sunt numiţi cu majoritate simplă de voturi, fiind ordonaţi descrescător în listă în funcţie de numărul de voturi obţinute. Ordinea acestora este prioritară în constituirea comisiei finale.

Art. 6    
Studenţii pot depune contestaţii în termen de 48 de ore de la data afişării listelor la avizier. Contestaţiile se soluţionează în două zile lucrătoare de la data depunerii contestaţiei.

Capitolul II CATEGORII DE BURSE

Art. 7    
(1)    Bursele acordate de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi în condiţiile legii, sunt:

a) burse pentru stimularea performanţei academice,
b) burse sociale,
c) burse sociale ocazionale,
d) burse speciale,
e) burse pentru stagii de studii universitare și postuniversitare în străinătate
f) alte forme de sprijin material.

(2)    Statul susține studenții cu rezultate remarcabile în activități culturale și sportive, prin acordarea de burse speciale.
(3)    Operatorii economici pot oferi burse sau alte forme de sprijin studenților, potrivit prevederilor legale în vigoare.
(4)    Studenții pot beneficia și de alte burse, finanțate din veniturile proprii ale universităţii şi din alte forme, legal constituite.

Art. 8    
Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice (cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, sesiuni de examene).

Art. 9    
Bursele pentru stimularea performanţei academice sunt: burse de merit şi burse de performanţă.

Art. 10    
Bursele pentru susținerea financiară a studenților cu venituri reduse sunt: burse sociale și burse sociale ocazionale. Acestea sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat, pe bază de cerere, în funcție de situația socio-economică a familiei studentului, de criteriile generale stabilite prin Ordinul 3392/2017 și de criteriile specifice, dacă este cazul.

2.1. BURSELE PENTRU STIMULAREA PERFORMANȚEI
Art. 11    
Bursele pentru stimularea performanței, acordate din fonduri de la bugetul de stat, sunt burse de merit și de performanță și se acordă studenților universităţii înmatriculați la programe de studii universitare cu frecvență. Bursele pentru stimularea performanței au rolul de a recompensa studenții pentru rezultate academice deosebite sau pentru implicarea acestora în activități extracurriculare și de voluntariat, potrivit criteriilor specifice stabilite de fiecare facultate.

Art. 12    
Bursele atribuite pentru stimularea performanței se pot acorda studenților care se încadrează în cel puțin unul din următoarele cazuri:

a. au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari medii ponderate din același an de studiu al unui program de studii;
b. au realizat  performanțe științifice, inovații și brevete;
c. alte situații stabilite de fiecare facultate, prin criterii proprii.


2.2. BURSELE DE MERIT
Art. 13    
Pot primi burse de merit numai studenţii care au efectuat integral activităţile universitare în conformitate cu planurile de învăţământ, în limita fondurilor repartizate, în ordinea descrescătoare a mediilor.

Art. 14    
Bursele de merit se atribuie studenţilor eligibili pe baza rezultatelor la învăţătură obţinute în anul precedent, fără a fi revizuite după sesiunea de examene din iarnă.

Art. 15    
Bursele de merit pot fi burse de merit de tip I sau de tip II.

2.2.1. BURSE DE MERIT DE TIP I
Art. 16    
Bursele de merit de tip I se pot acorda studenţilor de la ciclul I de studii universitare de licenţă, învăţământ cu frecvenţă, şi celor de la ciclul II de studii universitare de masterat, învăţământ cu frecvenţă.

Art. 17    
Pot primi burse de merit de tip I numai studenţii care au efectuat integral activităţile universitare în conformitate cu planurile de învăţământ, în limita fondurilor repartizate, în ordinea descrescătoare a mediilor ponderate.

Art. 18    
Bursele de merit de tip I se atribuie studenţilor integralişti (în toţi anii de studii) din anii II-VI de la învăţământul universitar de licenţă şi din anul al II-lea de la ciclul II de studii universitare de masterat, pe baza rezultatelor la învăţătură. Bursele de merit de tip I se revizuiesc anual. Criteriile de acordare a burselor de merit de tip I se stabilesc de către Consiliile facultăţilor.

Art. 19    
Bursele de merit de tip I pentru studenţii din anul I, ciclul I de studii universitare de licenţă şi ciclul II de studii universitare de masterat, se acordă pentru semestrul I în funcţie de media obţinută la examenul de admitere. Pentru studenţii anului I, bursele de merit de tip I se revizuiesc după sesiunea de iarnă.

Art. 20    
Studenţii ciclului al II-lea de studii universitare de master, indiferent de forma de finanţare, pot beneficia numai de burse de merit de tip I, media ponderată minimă de acordare fiind 8,00 (opt).

Art. 21    
Consiliul facultăţii stabileşte media ponderată minimă de la care se poate acorda bursă de merit de tip I studenţilor din ciclul I de studii universitare de licenţă.

Art. 22    
Bursele de merit de tip I se acordă numai pe durata activităţilor prevăzute în cadrul calendarului anului universitar (cursuri, sesiuni de examene, activităţi practice, examene de licenţă sau de diplomă), pe o perioadă de maximum 10 luni, conform planului de învăţământ şi structurii anului universitar.

Art. 23    
Cuantumul bursei de merit de tip I se stabilește, prin hotărâre a Senatului universității, la propunerea Consiliului de Administrație, în limita fondurilor disponibile și nevoilor identificate la nivelul comunității studențești, în urma consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv a organizațiilor studențești reprezentative din universitate. Cuantumul bursei de merit de tip I este mai mare decât cel al bursei sociale.

2.2.2. BURSE DE MERIT DE TIP II
Art. 24    
Bursele de merit de tip II se pot acorda numai studenţilor de la ciclul I de studii universitare de licenţă, învăţământ cu frecvenţă.

Art. 25    
Bursele de merit de tip II nu se acordă studenţilor de la ciclul al II-lea de studii universitare de masterat şi nici studenţilor din anul I de la ciclul I de studii universitare de licenţă.

Art. 26    
Pot primi burse de merit de tip II numai studenţii care au efectuat integral activităţile universitare în conformitate cu planurile de învăţământ, în limita fondurilor repartizate, în ordinea descrescătoare a mediilor ponderate.

Art. 27    
Bursele de merit de tip II se atribuie studenţilor eligibili pe baza rezultatelor la învăţătură obţinute în anul precedent, fără a fi revizuite după sesiunea de examene din iarnă.

Art. 28 
Pentru participarea la concursul de atribuire a burselor de merit de tip II, media ponderată anuală din anul precedent trebuie să fie minimum 9. Consiliul facultăţii poate ridica baremul mediei ponderate anuale pentru acordarea acestor burse.

Art. 29    
Bursele de merit de tip II se acordă numai pe durata activităţilor prevăzute în cadrul calendarului anului universitar (cursuri, sesiuni de examene, activităţi practice, examene de licenţă sau de diplomă), pe o perioadă de maximum 10 luni, conform planului de învăţământ şi structurii anului universitar.

Art. 30    
Cuantumul bursei de merit de tip II se stabilește, prin hotărâre a Senatului universității, la propunerea Consiliului de Administrație, în limita fondurilor disponibile și nevoilor identificate la nivelul comunității studențești, în urma consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv ai organizațiilor studențești reprezentative din universitate. Cuantumul bursei de merit de tip II este mai mare decât cel al bursei de merit de tip I.

2.3. BURSELE DE PERFORMANŢĂ
Art. 31    
Comisia de acordare a burselor atribuie bursele de performanţă prin concurs, în funcţie de criteriile specifice aprobate de Consiliul facultăţii. Calendarul procedurilor de acordare a burselor şi criteriile se afişează la avizierul facultăţii şi pe site-ul acesteia.

Art. 32    
Bursa de performanţă se acordă la cererea studenţilor, începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoașterii performanțelor de către universitate, pentru o perioadă de un an universitar, conform articolului 8, dar nu mai mult de finalizarea studiilor.

Art. 33    
Bursa de performanţă se acordă numai studenţilor de la studii universitare de licenţă, învăţământ cu frecvenţă.

Art. 34    
Consiliul facultăţii stabileşte media ponderată minimă de la care se poate acorda bursă de performanţă studenţilor din ciclul I de studii universitare de licenţă, precum şi criteriile specifice de acordare a acesteia.

Art. 35    
Numărul burselor de performanţă se stabileşte de către Consiliul de administraţie.

Art. 36    
Cuantumul bursei de performanţă se stabilește anual, prin hotărâre a Senatului universității, la propunerea Consiliului de administrație, în limita fondurilor disponibile și nevoilor identificate la nivelul comunității studențești, în urma consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv a organizațiilor studențești reprezentative din universitate. Cuantumul bursei de performanţă este mai mare decât cel al bursei de merit.

Capitolul III. BURSELE PENTRU SUSȚINEREA FINANCIARĂ A STUDENȚILOR CU VENITURI REDUSE

Art. 37    
(1) Bursele pentru susținerea financiară a studenților cu venituri reduse sunt: burse sociale și burse sociale ocazionale. Acestea sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat, pe bază de cerere, în funcție de situația socio-economică a familiei studentului, de criteriile generale stabilite prin Ordinul 3392/2017, precum şi de  criteriile specifice.
(2) Bursele sociale au rolul de a asigura condiții minime de subzistență pentru studenții proveniți din medii socio-economice defavorizate, din familii defavorizate și celor pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, în vederea parcurgerii programelor de studii universitare la care sunt înscriși.

Art. 38    
(1) Bursele sociale reprezintă 30% din fondul de burse repartizat universității;
(2) În cazul în care fondul pentru acordarea burselor sociale nu este utilizat în întregime, acesta se redistribuie pentru acordarea burselor de performanță sau de merit.

Art. 39    
(1) Beneficiarii burselor sociale sunt:

a) Studenţii orfani de unul sau de ambii părinți, respectiv cei pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
b) studenţii bolnavi de TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular și cu oricare altă boală cronică pe care Senatul universitar o poate lua în considerare;
c) studenţii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie; (2) Bursele se acordă şi pe perioada vacanţelor pentru cei prevăzuți la alin. (1) lit. a), b).

(3) Bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Art. 40    
(1) În cazul burselor sociale, cuantumul se stabilește pornind de la cuantumul minim propus anual de către CNFIS, ţinând cont de faptul că acestea trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare.
(2) Cuantumul burselor sociale se stabilește anual, prin hotărâre a Senatului universității, la propunerea Consiliului de administrație, în limita fondurilor disponibile și nevoilor identificate la nivelul comunității studențești, în urma consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv a organizațiilor studențești reprezentative din universitate.

Art. 41    
(1) Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, luând în calcul veniturile părinților și ale copiilor aflați în grija lor, respectiv al membrilor familiei aflate în grija studentului - soție, copii - dacă este cazul, luând în calcul:

a) veniturile salariale și asimilate acestora, potrivit prevederilor Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
b) pensiile, inclusiv cele pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile, indiferent dacă sunt de la bugetul de stat sau din fondurile de pensii facultative şi indiferent de tipul acestora, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;
c) veniturile obținute din activități agricole conform prevederilor Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
d) alocațiile de stat pentru copii, în conformitate cu Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) alocațiile de plasament în conformitate cu Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) veniturile obținute din concedii medicale pentru sarcină sau lehuzie sau indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
g) ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum și cele de aceeași natură primite de la alte persoane, cu excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, inclusiv indemnizațiile pentru: risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav;
h) veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile sub forma deșeurilor prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul programelor naționale finanțate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
i) drepturile în bani și în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenții și elevii unităților de învățământ din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și persoanele civile, precum și cele ale gradaților și soldaților concentrați sau mobilizați;
j) orice venituri realizate din activitățile economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în sensul OUG nr. 44/2008 aprobată de Legea 182/2016;
k) orice venituri realizate din meserii liberale și din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală;
l) dividendele realizate în ultimele 12 luni calendaristice. Media lunară se realizează prin raportarea acestora la 12.

(2) Pentru studenții cu vârsta între 26 și 35 de ani, venitul lunar mediu net al acestora se va calcula ținând cont doar de veniturile personale și de veniturile persoanelor pe care le au în grijă, precum copii, soție etc., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 42    
În vederea acordării burselor sociale, studenții trebuie să depună următoarele documente justificative pe baza cărora se realizează încadrarea în unul dintre tipurile de burse oferite:

a) înscrisuri care să demonstreze veniturile studentului, respectiv ale familiei sale. În cazul în care niciunul dintre părinți nu obține venituri, aceștia depun o declarație pe proprie răspundere în acest sens, însoțită de documentele care atestă acest lucru.
b) pentru situațiile în care există suspiciuni rezonabile, comisia de evaluare a cererii pentru acordarea bursei sociale poate solicita studentului să prezinte raportul de anchetă socială, realizat cu respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situația exactă a familiei acestuia. Ancheta socială este obligatorie în cazul în care părinții studentului lucrează sau domiciliază în străinătate.
c) copii după certificatul/certificatele de deces ale părintelui/părinților, dacă este cazul.
d) certificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul și care se regăsește în lista de la art. 39, alin. (1), lit. b).


Art. 43    
Dosarul pentru acordarea bursei sociale trebuie să conţină următoarele acte, în funcţie de situaţia în care se află solicitantul:

a) Cerere – tip;
b) Adeverinţă de elev/student, pentru membrii familiei care urmează o formă de învăţământ;
c) Copie după certificatul de deces, în cazul în care studentul este orfan de un părinte sau de ambii, la care se adaugă talonul de pensie de urmas;
d) Copie a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi, însoțită de adeverinţă/cupon privind cuantumul pensiei alimentare, pentru student şi fraţii acestuia;
e) Adeverinţă cu venitul realizat de  fiecare membru din familie (pe ultimele 3 luni);
f) Adeverinţă de şomaj şi/sau ajutor social;
g) Declaraţie notarială pe propria răspundere a solicitantului bursei că nu beneficiază de alte venituri, în afara celor declarate, sau că părinţii studentului nu lucrează şi nu domiciliază în străinătate;
h) Ultimul talon de pensie, în cazul în care părinţii sunt pensionari;
i) Adeverinţă de la Administraţia Financiară din care să reiasă că nu există alte surse de venit, la nivelul familiei;
j) Adeverinţă şi declaraţie pe propria răspundere că nu beneficiază de bursă de la altă instituţie de învăţământ superior, dacă este cazul.


Art. 44    
Pentru bursele solicitate în semestrul I, se depun adeverinţe de venit pentru lunile iulie, august şi septembrie ale anului calendaristic în curs, iar pentru semestrul al II-lea, se depun adeverinţe de venit pentru lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie ale anului universitar în curs. Secretariatele facultăţilor verifică actele şi completează pentru fiecare student fişa de calcul.

Art. 45    
Comisia de acordare a burselor din facultate verifică actele şi condiţiile stabilite de Consiliul facultăţii şi consemnează, pe fişa de calcul, hotărârea luată (dacă studentul are dreptul sau nu are dreptul să primească bursa solicitată).

Art. 46    
Bursele de ajutor social se atribuie studenţilor indiferent de forma de finanţare.

Art. 47    
Bursele de ajutor social se atribuie pe durata anului universitar (cursuri, sesiuni de examene, activităţi practice, examene de licenţă de diplomă sau disertaţie), potrivit planului de învăţământ şi structurii anului universitar, cu excepţia vacanţelor.

Art. 48    
Nu poate primi bursă socială studentul care nu obţine numărul de credite necesare promovării, stabilit prin Regulamentul activităţii universitare a studenţilor (RAUS) şi care, în consecinţă, repetă anul de studii.

Art. 49    
Bursele de ajutor social se revizuiesc după încheierea semestrului I al anului universitar în curs pentru toţi anii de studii. Fac excepţie bursele acordate studenţilor care se încadrează la categoriile din art. 39, al.(1), lit. a) şi b).

Capitolul IV. BURSELE DE AJUTOR SOCIAL OCAZIONAL. ALTE TIPURI DE BURSE

Art. 50    
(1) Studenții pot beneficia ocazional, la cerere, pe baza documentelor justificative, și de următoarele tipuri de burse sociale, indiferent dacă mai beneficiază de altă categorie de bursă:

a) bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda studenţilor cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, studenţilor defavorizaţi din punct de vedere socio-economic, a căror familie nu a realizat, în cele 3 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie din salariul minim net la nivel național. Această bursă se poate acorda aceluiași student de două ori în cursul unui an universitar;
b) bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soţie nu realizează deloc venituri sau nu realizează venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel național, și constă într-o bursă pentru naştere şi lăuzie şi o bursă pentru procurarea îmbrăcămintei copilului nou-născut, care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut.
c) bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului, adică soţ, soţie, copil. În cazul decesului studentului necăsătorit/căsătorit cu soţie/soţ care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I/succesorului legal, o singură dată în cursul anului universitar.

(2) Cuantumul acestor burse este stabilit de Senatul universității, la propunerea Consiliului de administrație, dar nu poate fi mai mic decât cuantumul lunar al bursei sociale.

Art. 51    
(1) La propunerea Consiliilor facultăţilor, se pot acorda bursele speciale studenților care se încadrează în cel puțin unul din următoarele cazuri: au obținut performanțe cultural-artistice deosebite, au obținut performanțe sportive deosebite sau pentru implicarea în activități extracurriculare și de voluntariat.
(2) Bursele pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare se pot acorda studenţilor care efectuează mobilități temporare în universităţi şi instituţii din ţară şi străinătate. Cuantumul acestor burse este stabilit de Senatul universității, la propunerea Consiliului de administrație;

Art. 52    
(1) Universitatea poate suplimenta fondul pentru burse provenit de la bugetul de stat, pentru fiecare categorie de burse, cu fonduri provenite din venituri proprii.
(2) Ponderea fondurilor provenite din venituri proprii, din totalul fondului pentru burse al universității, constituie un indicator de performanță în evaluările instituționale realizate de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), respectiv indicator de performanță pentru acordarea finanțării suplimentare a instituțiilor de învățământ superior.

Capitolul V. REPARTIZAREA FONDURILOR BĂNEŞTI ALOCATE BURSELOR

Art. 53    
Volumul burselor alocat lunar fiecărei facultăţi (VF) din volumul total al burselor disponibile la nivel de Universitate (V) este proporţional cu numărul studenţilor finanţaţi de la bugetul de stat din facultate;

VF=V * Numărul studenților facultății / Nmărul studenților universității

 
Art. 54    
Bursa de ajutor social se poate acorda studentului care îndeplineşte condiţiile stabilite. Bursele de ajutor social se acordă în proporţie de 30% din fondul de burse repartizat facultăţii. Consiliul facultăţii decide asupra constituirii fondului special pentru acordarea burselor de ajutor social ocazional (maximum 5% din fondul repartizat facultăţii).

VBS=V * 30%

 
Art. 55    
Volumul burselor de performanţă (VBP) se determină în funcţie de numărul de burse de performanţă alocat facultăţii (N) şi cuantumul acesteia (BP).

VBP=N * BP

 
Art. 56    
Se determină volumul burselor de merit de tip II (VBM2) înmulţind numărul studenţilor cu media anuală ponderată peste 9.00 (N’) cu cuantumul bursei de tip II (BM2).

VBP=N' * BM2

 
Art. 57    
Volumul rămas (VFR) se obţine după ce din volumul burselor alocate facultăţii (VF) se scad:
- volumul burselor sociale (VBS);
- volumul burselor de ajutor social ocazional şi al burselor speciale (VBSO), după caz;
- volumul burselor de performanţă (VBP);
- volumul burselor de merit de tip II (VBM2).
Volumul rămas (VFR) se distribuie sub formă de burse de merit de tip I pe domenii, programe de studii şi/sau pe ani de studii.

VFR=VF - VBS - VBSO - VBP - VBM2

 
Art. 58 
Volumul burselor de merit de tip I (VBM1) se alocă pe domenii, programe de studii proporţional cu numărul studenţilor respectivelor domenii sau programe de studii, astfel:

VBM1=VFR * Numărul studenților anului, domeniului sau programului de studii / Numărul studenților facultății, anului sau domeniului

 
Repartiţia burselor de merit de tip I pe ani de studii, în cadrul domeniilor sau programelor de studii, se realizează pe baza metodologiei proprii a Consiliului facultăţii.

Art. 59    
Numărul studenţilor care primesc bursă de merit de tip I se calculează raportând volumul de burse de merit de tip I de la domeniul sau programul de studii respectiv, sau din anul de studiu respectiv la cuantumul lunar al bursei.

Art. 60    
Pentru departajarea studenţilor cu medii egale clasaţi pe ultimul loc, Consiliul facultăţii stabileşte criterii de departajare.

Art. 61    
Dacă după acordarea burselor mai rămâne un fond de burse nefolosit, acesta se repartizează altor programe de studii şi ani de studii din cadrul aceleiaşi facultăţi, pe baza hotărârii Consiliului facultăţii. Dacă în continuare rămâne un fond disponibil, acesta se pune la dispoziţia conducerii universităţii pentru redistribuire.

Capitolul VI. ALTE DISPOZIŢII

Art. 62    
Studenții pot beneficia de orice tip de bursă pentru un singur program de licență, pentru un singur program de master, cu excepția burselor pentru stagii de studii universitare și postuniversitare prevăzute la art.205, al (10) din LEN 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 63    
(1) Un student nu poate primi două tipuri de burse simultan din aceeași categorie, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată de timp.
(2) Prin excepție de la alin. (1), studenții care beneficiază de bursă socială pot primi și orice alt tip de bursă reglementată în prezentul ordin.

Art. 64    
Studenţii care urmează concomitent două programe de studii în instituţii de învăţământ superior de stat pot beneficia de burse de la bugetul de stat numai de la una dintre instituţii, cu condiţia ca numărul total al anilor în care beneficiază de bursă să nu depăşească numărul anilor de studiu prevăzut ca durată de şcolarizare la specializarea de la care urmează să beneficieze de bursă.

Art. 65    
Absolvenţii cu diplomă de licenţă care urmează al doilea program de studii pot beneficia de burse de la bugetul de stat, cu condiţia ca numărul anilor în care au beneficiat de bursă să nu depăşească numărul anilor de studiu prevăzut ca durată de şcolarizare la programul de studii de la care urmează să beneficieze de bursă, dacă îndeplinesc criteriile corespunzătoare categoriei respective de bursă.

Art. 66    
Nu pot primi niciuna dintre bursele reglementate de prezenta metodologie cadrele didactice ale universităţii care au statut de student în universitate.

Art. 67    
Studenţii transferaţi de la o altă specializare, facultate sau instituţie de învăţământ superior la învăţământul cu frecvenţă şi studenţii reînmatriculaţi pot primi bursă începând cu semestrul sau anul universitar următor celui în care au promovat verificările (colocviile), proiectele şi examenele de diferenţă stabilite, cu condiţia îndeplinirii criteriilor corespunzătoare categoriei respective de bursă. Studenţii integralişti transferaţi de la ID/IFR la învăţământul cu frecvenţă nu primesc burse de merit sau de performanţă în anul universitar în care a avut loc transferul.

Art. 68    
Studentul bursier care îşi întrerupe studiile nu are dreptul să primească niciuna dintre bursele reglementate prin prezenta metodologie şi are obligaţia de a returna contravaloarea bursei primite până la data întreruperii studiilor.

Art. 69    
Studentul bursier care nu s-a prezentat la niciun examen în cursul anului universitar şi nu şi-a ridicat bursa pierde dreptul de a intra în posesia ei. Cuantumul bursei neridicate rămâne în fondul de burse, aceasta putând fi redistribuită către un alt student.

Art. 70    
Studentul bursier din ultimul an de studiu primeşte bursa până la susţinerea examenului de finalizare a studiilor (licenţă/ diplomă/ disertaţie) în prima sesiune.

Art. 71
Bursele reglementate prin prezenta metodologie se acordă şi studenţilor plecaţi în străinătate pe baza unor acorduri interuniversitare (Erasmus şi altele).

Capitolul VII. DISPOZIŢII FINALE

Art. 72    
Plata burselor se face în contul personal de card, pentru toţi studenţii, de regulă în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni,  pe durata activităţilor prevăzute în cadrul calendarului anului universitar (cursuri, sesiuni de examene, activităţi practice, examene de licenţă de diplomă sau disertaţie), potrivit planului de învăţământ şi structurii anului universitar, cu excepţia vacanţelor.

Art. 73    
La începutul anului universitar, după afişarea listelor nominale cu studenţii bursieri, aceştia au obligaţia să depună la biroul financiar al universităţii actele necesare pentru virarea pe card a burselor, cel mai târziu până la data de 15 decembrie. În cazul în care bursele nu au putut fi virate datorită nedepunerii extraselor de cont în termen, studenţii pierd dreptul de a mai ridica bursa respectivă. În consecinţă, cuantumul bursei se stornează de către Direcţia management financiar contabil.

Art. 74    
Bursele studenţilor exmatriculaţi, neridicate timp de un an, rămân în fondul pentru burse, urmând să fie redistribuite către alţi studenţi.

Art. 75    
Studenţii cu taxă care au calitatea de salariaţi ai Universităţii şi beneficiază de scutire parţială sau totală de taxă nu pot primi bursă.

Art. 76    
Calendarul procedurilor de acordare a burselor se afişează pe site-ul universităţii şi la avizierele facultăţilor, împreună cu criteriile specifice aprobate de Consiliul facultăţii.

Art. 77    
Metodologia de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, învăţământ cu frecvenţă este completată de Anexa 1 - Cuantumul burselor aprobat de Senatul universitar.

Art. 78    
Prezenta metodologie a fost avizată în şedinţa Consiliului de administraţie din data 15 martie 2017 şi aprobată în Sedinţa de Senat din data de 16 martie 2017.
 

Nr. crt. Tipul bursei Cuantumul bursei*
1.       Bursă socială  
2.       Bursă de merit I  
3.       Bursă de merit II  
4.       Bursă de performanţă  
5.       Bursă de ajutor social ocazional (sarcină, deces sau îmbrăcăminte)  
6.       Bursă specială  

* Cuantumul bursei va fi aprobat de Senatul universitar printr-o hotărâre ulterioară.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email