UGAL

ANUNȚ SELECȚIE GRUP-ȚINTĂ în cadrul proiectului cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 - Educație și competențe, Apel: POCU/380/6/13 - Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!), MySMIS 124539. Proiectul se implementează în perioada 10.07.2019 – 09.01.2021, beneficiar fiind Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, având ca parteneri Asociația Profesională a Specialiștilor din Domeniul Echipamentelor sub Presiune și a Instalațiilor de Ridicat – (ASPIR) și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
 
În cadrul proiectului se va acorda sprijin financiar unui număr de 70 de doctoranzi (dintre care 58 doctoranzi ai UPB și 12 doctoranzi ai UDJG) înmatriculaţi în anii al II-lea şi al III-lea ai programului de doctorat în domeniile Inginerie mecanică, Inginerie industrială, Inginerie aerospațială și Ingineria transporturilor şi unui număr de 30 de cercetători postdoctorat (dintre care 25 postdoctoranzi ai UPB și 5 postdoctoranzi ai UDJG) care au obţinut titlul de doctor cu maxim 5 ani anterior datei de admitere în programul postdoctoral în domeniile Inginerie mecanică, Inginerie industrială, Inginerie aerospațială și Ingineria transporturilor.
 
Obiectivul general al proiectului este creșterea potențialului de angajabilitate a 70 de doctoranzi și 30 de postdoctoranzi care studiază în domeniile inginerie mecanică, inginerie industrială, inginerie aerospațială și ingineria transporturilor. Este vizată participarea acestora la programe de formare antreprenorială, consiliere și orientare profesională, module de cursuri complementare sau programe de învățare la un potențial loc de muncă, dezvoltate în parteneriat cu agenți economici și actori relevanți din domeniul CDI. Proiectul sprijină consolidarea și creșterea calității sistemelor de educație și formare profesională în domenii de specializare inteligentă, conform SNCDI, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform Strategiei Naționale de Competitivitate.
 
Informarea potenţialului grup ţintă se va face prin postarea publică pe website-ul Universității „Dunărea de Jos” din Galați www.ugal.ro/anunturi/finantari-proiecte, a perioadei de desfăşurare a concursului de selecţie a doctoranzilor şi cercetătorilor postdoctorat, a condiţiilor de eligibilitate şi a criteriilor de selecţie. Anunţul va fi însoţit de prezenta Metodologie de selecţie și de anexele:  Calendar de desfăşurare a selecţiei, Grila de evaluare, Model declaraţie pentru evitarea dublei finanţări, Model declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal, Template pentru prezentările .ppt ale cercetătorilor postdoctorat), Model declarație încadrare în domenii de specializare inteligentă.
 
Înscrierea doctoranzilor și a cercetătorilor postdoctorat pentru locurile alocate Universității „Dunărea de Jos” din Galați se va face în intervalul 1 - 25 august 2019, prin depunerea următoarelor documente, la registratura universității (str. Domnească nr. 47), astfel:
1. pentru doctoranzi: 
  • adeverința eliberata de Școala doctorală corespunzătoare;
  • copia cărții de identitate (fața și verso, dacă este cazul, pentru vizualizarea adresei de reședința); 
  • declaraţia privind prelucarea datelor cu caracter personal (modelul disponibil se regăsește pe pagina anunțului
  • declarația privind evitarea dublei finanțări (modelul disponibil se regăsește pe pagina anunțului).
 
2. pentru cercetătorii postdoctorat:
  • copia contractului de cercetare postdoctorală preexistent la nivelul Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
  • CV-ul în format Europass (include, obligatoriu, lista de lucrări);
  • copia cărții de identitate (fața și verso, dacă este cazul, pentru vizualizarea adresei de reședința);
  • declarația privind evitarea dublei finanțări (modelul disponibil se regăsește pe pagina anunțului);
  • declaraţia privind prelucarea datelor cu caracter personal (modelul disponibil se regăsește pe pagina anunțului
  • prezentarea PowerPoint a proiectului de cercetare – maxim 5 slide-uri (modelul disponibil se regăsește pe pagina anunțului).
La selecție pot participa persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:
- Tema de cercetare propusă/tema de doctorat să fie încadrată explicit în unul din domeniile de specializare inteligentă din strategia CDI 2014-2020, pe domeniile de doctorat, conform Anexei la Ordinul 5376/19.10.2017.
- Candidații să facă dovada că sunt rezidenți ai uneia din regiunile de dezvoltare eligibile.
- Candidații pentru bursele doctorale trebuie să fie în ultimii doi ani terminali ai studiilor de doctorat (se exclud studenții aflați în întrerupere). În cazul în care doctoranzii beneficiază de prelungire a studiilor de doctorat, cu 1 – 2 ani, conform legii, ultimii doi ani de studii pentru care se poate furniza în proiect sprijinul pentru studenți doctoranzi se modifică corespunzător.
- Pentru evitarea dublei finanțări, sprijinul oferit în cadrul proiectelor nu se va putea acorda persoanelor care au participat deja la programe de îmbunătățirea competențelor antreprenoriale sau persoanelor care au fost grup țintă în proiecte POSDRU care au vizat participarea la programe antreprenoriale (este obligatorie asumarea de către persoanele din grupul țintă a unei Declarații pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări cu privire la neparticiparea anterioară la programe de îmbunătățirea competențelor antreprenoriale, inclusiv în proiecte POSDRU care au vizat participarea la programe antreprenoriale).
- Cercetătorii post-doctorat selectați ca grup țintă trebuie să dețină titlul științific de doctor, obținut în România sau în străinătate cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral. La data selecției ca grup țintă, cercetătorii care au obținut titlul științific de doctor în străinătate trebuie să facă dovada echivalării acestuia în România, conform legislației naționale în vigoare. 
- Cercetătorul post-doctorat trebuie sa facă dovada că participa la unul din programele postdoctorale de cercetare avansată, conform criteriilor din Legea educației naționale.
 
Metodologia de selecție a grupului țintă – doctoranzi și cercetători post-doctorat în vederea acordării de sprijin financiar în cadrul proiectului Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!), MySMIS 124539– Cod Contract: POCU/380/6/13 este disponibilă pe website-ul www.ugal.ro/anunturi/finantari-proiecte.
 
În conformitate cu Metodologia de selecție, înscrierea participanţilor se va face prin depunerea unui dosar de candidatură pentru obținerea sprijinului financiar pentru doctoranzi și cercetători post-doctorat în cadrul proiectului Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!), MySMIS 124539– Cod Contract: POCU/380/6/13.
 
Documentele candidaturii se vor îndosaria într-un dosar de plastic și se vor depune la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Str. Domnească nr.47, cod postal 800008, Galați, România, tel: +40 336 130 109, fax: +40 236 461 353, e-mail: rectorat@ugal.ro, web: www.ugal.ro.
Pe dosar se vor înscrie următoarele informaţii:
- În atenția Comisiei de selecție a grupului țintă doctoranzi și postdoctoranzi în cadrul proiectului cu titlul Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!), MySMIS 124539– Cod Contract: POCU/380/6/13.

CALENDAR SELECȚIE A GRUPULUI-ȚINTĂ
Perioada Activitate
1 - 25 august 2019 Înscrierea doctoranzilor şi a cercetătorilor postdoctorat
26 august - 3 septembrie 2019 Selecţia celor 70 de doctoranzi/30 de cercetători postdoctorat
4 septembrie 2019 Publicarea listelor provizorii cu doctoranzii şi cercetătorii postdoctorat admişi pentru înscrierea în proiect
4 - 5 septembrie 2019 Depunerea și soluționarea contestaţiilor
6 septembrie 2019 (ora 14:00) Publicarea rezultatelor în urma soluționării contestațiilor
6 septembrie 2019 Publicarea listelor finale cu doctoranzii şi cercetătorii postdoctorat admişi pentru înscrierea în proiect
9 septembrie 2019 Înregistrarea în proiect a doctoranzilor şi cercetătorilor postdoctorat admişi

Persoane de contact – Prof. univ.dr. Luminița Moraru
Email luminita.moraru@ugal.ro
Conf. dr.fiz. Simona Condurache-Bota
Email: scondurache@ugal.ro
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email