UGAL

Studenți
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în colaborare cu Liga Studenților din Galați organizează o serie de evenimente în cadrul Zilei Internaționale a Studentului, joi, 17 noiembrie 2016. 
 
În Spațiul cultural deschis „Nicolae Mantu”, din Corpul D (strada Domnească nr.111), atât studenții români, cât și cei străini sunt invitați să participe între orele 10.00 și 14.00  la atelierul handmade „ReCREEAZĂ-TE!”, unde vor putea realiza talismane de vise (dreamcatchers), brățări și elemente decorative, folosind tehnicile quilling și origami.


Seminar
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) în colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați vor organiza miercuri, 16 noiembrie 2016 seminarul „PROTECȚIA PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE LA NIVEL NAȚIONAL ȘI EUROPEAN".

Vor fi abordate aspecte privind protecția soluțiilor tehnice noi, a mărcilor și desenelor industriale și ale valorificării titlurilor de proprietate industrială.


Facultatea de Inginerie
Centrul de Excelență „Prelucrarea Polimerilor” din cadrul Facultății de Inginerie, Academia de Ştiinţe Tehnice din România și Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi vor organiza în perioada 14-15 noiembrie simpozionul „Ştiinţă, cultură, artă”.

Invitatul de onoare al evenimentului va fi academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreşedintele Academiei Române. 


Studenți
În perioada 15 noiembrie-15 decembrie 2016, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, organizează în mod gratuit pentru studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați, seria de întâlniri dedicate oportunităților de carieră.

Pentru înscrieri, trimite un mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cu numele tău, facultatea și workshop-ul la care dorești să participi. Nu uita să dai Like and Share și paginii noastre de facebook: https://www.facebook.com/OCCUDJG/


Foto dechidere TransMed 2016
În perioada 6-11 noiembrie 2016 se desfășoară ediția de toamnă a proiectului de mobilități studențești „TransMed”, organizat de Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România, ce oferă studenților de la specializarea medicină generală, anii de studiu II-VI, oportunitatea unui schimb de experiență, timp de o săptămână, în alt centru universitar al țării și nu numai.

Orașele vizate sunt: București, Cluj, Brașov, Timișoara, Craiova, Iași, Sibiu, Galați, Oradea, Târgu Mureș, dar și Chișinău.


Justiție
Agenția universitară a Francofoniei și Cabinetul de avocatura Ruxandra Rata din Bruxelles oferă 2 stagii profesionale pentru studenții de la drept, ultimul an de master, sau pentru absolvenții din 2016.
Data limită pentru candidatură: 15 noiembrie 2016.

Stagiile se vor desfășura la Bruxelles, vor avea o durată de 3 luni și se vor putea desfășura între ianuarie si decembrie 2017.


Foto Eveniment
Vineri, 28 octombrie 2016, la propunerea Consiliului Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice, Senatul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a decernat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Corneliu Bîrsan.

Om de știință și personalitate remarcabilă a mediului juridic european, profesorul Corneliu Bîrsan marchează dezvoltarea învățământului juridic românesc prin prisma contribuțiilor, realizărilor, acțiunilor și implicării active a domniei sale de-a lungul întregii activități profesionale.


Afiș conferință
Miercuri, 9 noiembrie, începând cu ora 12.00, în sala AS 004,  la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, va avea loc o conferință cu tema Impactul alegerilor prezidențiale din SUA asupra politicii internaționale.

„Alegerile prezidențiale din SUA reprezintă, pe lângă importanța lor în planul relațiilor internaționale, și un spectacol mediatic aparte. Cu atât mai mult în acest an când cei doi candidați, republicanul Donald Trump și democrata Hilary Clinton – două personaje cel puțin interesante ale politicii americane din acest moment, sunt umăr la umăr, după o cursă electorală cu multe surprize”, declară prof.univ.dr. Ion Cordoneanu, decanul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, argumentând oportunitatea evenimentului de miercuri.


Afiș eveniment
Centrul de Studii Danubiene din cadrul Facultății de Istorie, Filosofie, Teologie, organizează luni, 7 noiembrie, o dezbatere pe tema Religie, Secularism, Polarizare în lumea contemporană. Despre ce ne apropie și ce ne desparte - un dialog  între Doru Căstăian, profesor de filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, și Ion Cordoneanu, cadru didactic la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, decanul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie.

Întâlnirea va avea loc la sala AS 011 (Strada Domnească nr. 111), începând cu ora 10.00.


Kim EUN-JOONG
Excelența Sa, domnul Kim EUN-JOONG, Ambasadorul Republicii Coreea de Sud în România va susține vineri, 4 noiembrie 2016, cu începere de la ora 11.00, în Sala Senatului  Universității „Dunărea de Jos”,  o prezentare pe tema leadershipului.

Evenimentul este organizat de instituția gazdă și Liga Studenților din Galați, în cadrul proiectului de educație nonformală „UGAL Leadership – perspective asupra Leadershipului”.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email