UGAL

În data de 16 mai, în intervalul 14.00 – 16.00, sala AS211, Campus France România va face o sesiune de informare care are drept obiectiv promovarea burselor de studiu și a oportunităților de carieră în cadrul companiilor francofone din țară și din străinătate. De asemenea, în cadrul evenimentului va fi prezentat și Ghidul filierelor universitare francofone, acesta fiind un compendiu al filierelor cu predare în limba franceză din cadrul tuturor universităților din țară.

Acest ghid are ca obiectiv principal crearea unei strânse legături între cererile mediului socio-economic și actorii învățământului superior. Evenimentul face parte din proiectul Caravana mobilă a studiilor în Franța, organizat în cadrul Sezonului România-Franța.

Proiectul se desfășoară în perioada 6 mai-7 iunie 2019, ajungând în 20 orașe din țară, vizând liceele cu predare intensivă a limbii franceze, liceele bilingve, filierele universitare francofone din cadrul universităților.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email