UGAL

Foto diplomă
Prof. dr. Lidia BENEA, de la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a primit o „DIPLOMA DE EXCELENŢĂ” pentru activitatea de cercetare ştiinţifică şi tehnologică desfăşurată în cadrul cooperării bilaterale prin Programul „Brâncuşi - Hubert Curien”.

Diploma de excelenţă a fost înmânată de către Ambasadorul Franţei în România şi preşedintele ANCSI din cadrul Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice din România.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își reia cursurile luni, 9 ianuarie 2017, conform programului normal. Ținând cont de condițiile meteo de iarnă, potrivit declarației rectorului prof. dr. ing. Iulian Bîrsan, celor care, din motive obiective, nu vor putea ajunge în cursul zilei de luni la activitățile didactice (cursuri și laboratoare) programate, li se va acorda dreptul de a recupera fără plată, acolo unde este cazul.
De asemenea, pentru cei care nu vor putea ajunge la examenele de verificare se vor face reprogramări.


Foto lansare
Această carte s a născut pentru că există un consumator care și a dorit-o, pentru că am construit un consumator care și a dorit-o și a venit să acopere o „nevoie a societăţii“, nevoie exprimată neîndoielnic, întru dimensiunea specifică a societăţii.

Un nou produs este un produs care se „vinde” pentru prima dată pe o piață și am pus ghilimelele pentru a sublinia faptul că totul se vinde pe o piață, oricare ar fi ea sau oricare ar fi el obiectul vânzării.


Foto eveniment
Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați a omagiat, într-un cadru festiv, cadrele didactice universitare care au ieșit la pensie în acest an: prof. dr. ing. Maria Vlad, conf. dr. ing. Ana Morărescu, prof. dr. ing. Dan Scarpete, prof. dr. ing. Valeriu Damian, prof. dr. ing. Constantin Stoian, șef lucrări dr. ing. Doru Hanganu. 
Respectând tradiția, Consiliul Facultății de Inginerie a avut onoarea de a acorda distinșilor profesori, Diploma de fidelitate „ALEXANDRU GUŢU”, ca o recunoaștere a contribuției deosebite la învățământul universitar gălățean și la dezvoltarea Facultății de Inginerie.


Îndrumar de practică tehnologică în industria cărnii
Această carte s-a născut dintr-o necesitate evidentă a studenţilor Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, studenţi care efectuează practica de specialitate în staţia pilot de Tehnologia CĂRNII.

Procesul de învăţare devine inubliabil atunci când "ucenicul" execută şi asistă la naşterea propriului produs, metafora închizându-se discret şi ferm în freamătul propriilor mâini.


Foto Eveniment
Ieri, la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, bucuria copiilor ne-a luminat sufletul și ne-a umplut inimile de bucurie! La momentele noastre de bucurie au contribuit și spiridușii lui Moș Crăciun, veniți tocmai de la Teatrul de Păpuși Gulliver, dar și Cofetăria Blanche.
 
Mulțumim tuturor pentru frumoasele clipe petrecute alături de Moș Crăciun când, pentru un moment, fiecare dintre noi s-a simțit din nou copil!


Afiș conferință
Universitatea Vârstei a Treia - U3A – Galați găzduiește astăzi, 16 decembrie,  cu începere de la ora 12,30, în sala D 01, pe strada Domnească nr.111, conferința cu tema „Conceptul de medicină creștină. Compatibilități și incompatibilități cu conceptul medicinei academice”.

Invitat special la acest eveniment este domnul prof.dr. Pavel Chirilă, fondator și medic primar al Centrului Medical NATURALIA, doctor în științe medicale, membru al Institutului Boiron–Lyon. 


Foto Eveniment
Centrul de Documentare Europeană și Analiză de Marketing pentru Industrie și Economie (CDEAMIA), coordonat de D.E. Zeca, (http://cdeamia.wix.com/ro) a organizat  în  Sala Senatului UDJG, în data de  14 decembrie 2016, workshopul internațional cu tema:  Globalization Remodels the Way We Learn, Teach, Relate to One Another, Work and Do Business.

Invitatul special a fost cercetătorul indian dr Pradeep Kumar. În deschidere a vorbit doamna prof. univ. dr. Gabriela Bahrim, prorectorul UDJG. 


Moș Crăciun
Anul acesta este plin de surprize! În săptămâna magică, când toată suflarea pământească așteaptă cu emoție și bucurie răsăritul Stelei Crăciunului, Moș Crăciun, însoțit de spiriduși, vine la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor pentru a aduce bucurie în sufletele copiilor cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar.
 
Copiii, alături de părinții lor, se pregătesc să îl primească pe Moș Crăciun cu poezii și colinde pentru a întregi atmosfera de sărbătoare.


Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor
Bineînțeles, există câteva condiții! În primul rând, trebuie să fii student în ultimul an, masterand sau proaspăt absolvent de studii superioare. Apoi, entuziasmul să fie nelipsit. Și să fii gata să intri intr-un job-aventură de un an, plin de provocări, posibilități de afirmare, branduri locale și internaționale. Și multe lucruri noi de învățat. 
 
Dă-ți check-in în HEINEKEN Management Trainee Program! 


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email