La selecție pot participa persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:
- Tema de cercetare propusă/tema de doctorat să fie încadrată explicit în unul din domeniile de specializare inteligentă din strategia CDI 2014-2020, pe domeniile de doctorat, conform Anexei la Ordinul 5376/19.10.2017.
- Candidații să facă dovada că sunt rezidenți ai uneia din regiunile de dezvoltare eligibile.
- Candidații pentru bursele doctorale trebuie să fie în ultimii doi ani terminali ai studiilor de doctorat (se exclud studenții aflați în întrerupere). În cazul în care doctoranzii beneficiază de prelungire a studiilor de doctorat, cu 1 – 2 ani, conform legii, ultimii doi ani de studii pentru care se poate furniza în proiect sprijinul pentru studenți doctoranzi se modifică corespunzător.
- Pentru evitarea dublei finanțări, sprijinul oferit în cadrul proiectelor nu se va putea acorda persoanelor care au participat deja la programe de îmbunătățirea competențelor antreprenoriale sau persoanelor care au fost grup țintă în proiecte POSDRU care au vizat participarea la programe antreprenoriale (este obligatorie asumarea de către persoanele din grupul țintă a unei Declarații pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări cu privire la neparticiparea anterioară la programe de îmbunătățirea competențelor antreprenoriale, inclusiv în proiecte POSDRU care au vizat participarea la programe antreprenoriale).
- Cercetătorii post-doctorat selectați ca grup țintă trebuie să dețină titlul științific de doctor, obținut în România sau în străinătate cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral. La data selecției ca grup țintă, cercetătorii care au obținut titlul științific de doctor în străinătate trebuie să facă dovada echivalării acestuia în România, conform legislației naționale în vigoare.
- Cercetătorul post-doctorat trebuie sa facă dovada că participa la unul din programele postdoctorale de cercetare avansată, conform criteriilor din Legea educației naționale.
Metodologia de selecție a grupului țintă – doctoranzi și cercetători post-doctorat în vederea acordării de sprijin financiar în cadrul proiectului Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!), MySMIS 124539– Cod Contract: POCU/380/6/13 este disponibilă pe website-ul
www.ugal.ro/anunturi/finantari-proiecte.
În conformitate cu Metodologia de selecție, înscrierea participanţilor se va face prin depunerea unui dosar de candidatură pentru obținerea sprijinului financiar pentru doctoranzi și cercetători post-doctorat în cadrul proiectului Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!), MySMIS 124539– Cod Contract: POCU/380/6/13.
Documentele candidaturii se vor îndosaria într-un dosar de plastic și se vor depune la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Str. Domnească nr.47, cod postal 800008, Galați, România, tel: +40 336 130 109, fax: +40 236 461 353, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., web: www.ugal.ro.
Pe dosar se vor înscrie următoarele informaţii:
- În atenția Comisiei de selecție a grupului țintă doctoranzi și postdoctoranzi în cadrul proiectului cu titlul Burse pentru educația antreprenorială în rândul doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat (Be Antreprenor!), MySMIS 124539– Cod Contract: POCU/380/6/13.
CALENDAR SELECȚIE A GRUPULUI-ȚINTĂ
Perioada |
Activitate |
1 - 25 august 2019 |
Înscrierea doctoranzilor şi a cercetătorilor postdoctorat |
26 august - 3 septembrie 2019 |
Selecţia celor 70 de doctoranzi/30 de cercetători postdoctorat |
4 septembrie 2019 |
Publicarea listelor provizorii cu doctoranzii şi cercetătorii postdoctorat admişi pentru înscrierea în proiect |
4 - 5 septembrie 2019 |
Depunerea și soluționarea contestaţiilor |
6 septembrie 2019 (ora 14:00) |
Publicarea rezultatelor în urma soluționării contestațiilor |
6 septembrie 2019 |
Publicarea listelor finale cu doctoranzii şi cercetătorii postdoctorat admişi pentru înscrierea în proiect |
9 septembrie 2019 |
Înregistrarea în proiect a doctoranzilor şi cercetătorilor postdoctorat admişi |