UGAL

Prin colaborarea Facultăţii de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi cu Comisia Fulbright România-SUA – în cadrul Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind schimburile în domeniul culturii, educaţiei şi învăţământului ştiinţific şi tehnologic – susţinem tradiţia implicării vorbitorilor nativi în predarea şi învăţarea limbilor străine la programele din domeniul Filologie, subdomeniul Limbă şi literatură.


Senatul universitar

HOTĂRÂREA
nr. 79 din 25 iunie 2018


Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Senatului UDJG,

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în data de 25 iunie 2018,


HOTĂRĂŞTE:



Art. 1. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului, planurile de învățământ, valabile începând cu anul universitar 2018-2019, pentru următoarele programe de studii universitare de licență:

Nr. crt. Programul de studii universitare Domeniul de licență Facultatea
1. Artă sacră Arte vizuale Istorie, Filosofie și Teologie
2. Resurse umane Sociologie
3. Sociologie
4. Teologie ortodoxă asistență socială Teologie
5. Teologie ortodoxă didactică
6. Afaceri internaționale (la Cahul) Economie și afaceri internaționale Transfrontalieră de Științe Umaniste, Economice și Inginerești
7. Electromecanică (la Cahul) Inginerie electrică
8. Ingineria procesării materialelor (la Cahul) Ingineria materialelor
9. Limbi moderne aplicate (la Cahul) Limbi moderne aplicate
10. Piscicultură și acvacultură (la Cahul) Zootehnie
11. Relații internaționale și studii europene (la Cahul) Relații internaționale și studii europene
12. Sisteme și echipamente termice (la Cahul) Inginerie mecanică

Art. 2. Se aprobă, la propunerea Facultății Transfrontaliere de Științe Umaniste, Economice și Inginerești și cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, înființarea programului de studii universitare de masterat Administrarea afacerilor internaționale euroregionale (la Chișinău), domeniul Economie și afaceri internaționale, învățământ cu frecvență, începând cu anul universitar 2018-2019.

Art. 3. Se aprobă, la propunerea Facultății Transfrontaliere de Științe Umaniste, Economice și Inginerești și cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, înființarea programului de studii universitare de masterat Controlul, expertizarea și siguranța alimentelor (la Chișinău), domeniul Ingineria produselor alimentare, învățământ cu frecvență, începând cu anul universitar 2018-2019.

Art. 4. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului, planurile de învățământ, valabile începând cu anul universitar 2018-2019, pentru următoarele programe de studii universitare de masterat:

Nr. crt. Programul de studii universitare Domeniul de licență Facultatea
1. Spiritualitatea ortodoxă și asistență socială Teologie Istorie, Filosofie și Teologie
2. Filosofie socială. Teoria și practica soluționării conflictelor Filosofie
3. Geopolitică și interferențe sociale și culturale est-europene (interdisciplinar cu domeniile: Filosofie, Sociologie) Istorie
4. Administrarea afacerilor internaționale euroregionale (la Cahul) Economie și afaceri internaționale Transfrontalieră de Științe Umaniste, Economice și Inginerești
5. Administrarea afacerilor internaționale euroregionale (la Chișinău)
6. Ingineria materialelor avansate (la Cahul) Ingineria materialelor
7. Comunicare, multiculturalitate și multilingvism (la Comrat) Științe ale comunicării
8. Controlul, expertizarea și siguranța alimentelor (la Cahul) Ingineria produselor alimentare
9. Controlul, expertizarea și siguranța alimentelor (la Chișinău)
10. Geopolitică și interferențe social-culturale est-europene (interdisciplinar cu domeniile: Filologie, Teologie; la Cahul) Istorie
11. Kinetoterapie la domiciliu (la Chișinău) Știința sportului și educației fizice
12. Loisir–Fitness (la Cahul)
13. Limba română – Identitate și deschidere culturală (la Cahul) Filologie
14. Literatură română și dialog pluri-identitar – paradigme culturale și didactice contemporane (la Chișinău)
15. Relații internaționale și cooperare transfrontalieră (interdisciplinar cu domeniul: Științe administrative; la Cahul)
16. Științe penale și criminalistică (la Chișinău)
 
Art. 5. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD – UDJG privind componența comisiilor de admitere la studii universitare de doctorat pentru Admiterea 2018. (Anexă)

Art. 6. Se aprobă, la propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD - UDJG, cererile de prelungire a perioadei studiilor doctorale formulate de următorii studenți doctoranzi, astfel:
  • Bekhit S. Adham, anul III, domeniul Inginerie mecanică, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare buget cu bursă, prelungirea cu șase luni, începând cu data de 1 octombrie 2018, cu scutire de taxă (conform HS 145/2015).
  • Capăt V. Alina-Daniela, anul III, domeniul Economie, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare buget fără bursă, prelungirea cu 12 luni, începând cu data de 1 octombrie 2017, cu scutire de taxă.
  • Danilov E. S. Cristian-Sorin, anul IV, domeniul Inginerie industrială, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare cu taxă, prelungirea cu șase luni, începând cu data de 1 aprilie 2018, cu ultima scutire de taxă (conform HS 145/2015).
  • Mihalache G. Ionuț, anul V, domeniul Inginerie mecanică, forma de învățământ cu frecvență, forma de finanțare cu taxă, prelungirea cu șase luni, începând cu data de 1 aprilie 2018, cu taxă.
  • Popa Ș. Maria-Cristina, anul IV, domeniul Inginerie industrială, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare cu taxă, prelungirea cu șase luni, începând cu data de 1 aprilie 2018, cu ultima scutire de taxă (conform HS 145/2015).

Art. 7. Se aprobă, la propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD - UDJG, cererile de întrerupere a perioadei studiilor doctorale formulate de următorii studenți doctoranzi, astfel:
  • Bratfanof M. Edward, anul II, domeniul Inginerie industrială, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare buget fără bursă, întreruperea pentru 12 luni, începând cu data de 1 iunie 2018.
  • Kmen V. Flaviu, anul III, domeniul Inginerie mecanică, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare buget fără bursă, întreruperea pentru trei luni, începând cu data de 1 iunie 2018.
  • Marin I. Romeo, anul II, domeniul Inginerie mecanică, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare buget fără bursă, întreruperea pentru 12 luni, începând cu data de 1 iunie 2018.
  • Vasile (Popescu) I. Mădălina, anul I, domeniul Inginerie mecanică, forma de învățământ cu frecvență redusă, forma de finanțare buget fără bursă, întreruperea pentru șase luni, începând cu data de 1 aprilie 2018.

Art. 8. Se aprobă, la propunerea Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie și cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei pentru cercetare științifică a Senatului, înființarea domeniului Filosofie în cadrul Școlii doctorale de Științe socio-umane a IOSUD – UDJG.


Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU
 

Anexa Componența comisiilor de admitere la studii universitare de doctorat pentru Admiterea 2018


Societatea Studenților Mediciniști Galați se pregătește să dea startul înscrierilor la Programul Național de Mobilități Studențești „TransMed”- ediția de primăvară, ce va avea loc simultan, în perioada 14-20.04.2018, în toate centrele de medicină din țară și Chișinău.


Examenul de bacalaureat bate la ușă și emoțiile admiterii la facultate nu întârzie să apară în rândul liceenilor din an terminal.




Ne pare rău, pagina solicitată nu există !

Pentru informații legate de achiziții accesați Anunțuri achiziții

Pentru hotărările Senatului accesați Hotărâri Senat

Pentru hotărările Consiliului de Administrație accesați Hotărâri Consiliul de Administrație

Este posibil ca informația căutată să existe la adresa http://prev.ugal.ro unde se află versiunea anterioară a site-ului.

Înapoi la pagina de intrare în site
 


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email