Finanțare pentru cooperare în domeniul tineretului: cerere de propuneri de proiecte pentru cooperare UE – Canada
Comisia Europeană a deschis în cadrul „Instrumentului de Parteneriat″ o cerere de propuneri de proiecte care vizează cooperarea internațională în domeniul tineretului pentru intensificarea raporturilor societății civile din UE și Canada.
Obiective:
Instrumentul de Parteneriat (PI) a fost conceput special pentru a promova interesele strategice ale Uniunii Europene la nivel mondial, prin sprijinirea cooperării în domenii de interes reciproc cu principalii actori internaționali. Mai detaliat, aceasta cuprinde patru domenii-cheie:
1. Provocarile globale majore, cum ar fi securitatea energetică, schimbările climatice și protecția mediului;
2. sprijină implementarea dimensiunii externe a politicilor interne ale UE și a Strategiei Europa 2020;
3. acoperă aspecte specifice ale diplomației economice a UE prin îmbunătățirea
accesului pe piețele țărilor terțe prin intermediul comerțului, investițiilor și oportunităților de afaceri;
4. sprijină activitățile de diplomație publică, inclusiv cooperarea academică și a grupurilor de experți, precum și activitățile de promovare, viziunea și principiile Uniunii.
UE și Canada au deschis recent un nou capitol, mai puternic, în cooperarea pe termen lung o dată cu Acordul de Parteneriat Strategic (SPA), care a intrat în vigoare provizoriu la 1 aprilie 2017.
SPA încurajează, în special, utilizarea schimburilor prin intermediul organizațiilor neguvernamentale și al grupurilor de reflecție care reunesc tinerii și alti parteneri economici și sociali, pentru a extinde și aprofunda aceste relații și pentru a îmbogăți fluxul de idei pentru soluționarea provocărilor comune. Pentru a contribui la atingerea acestui obiectiv, prezenta cerere de propuneri propune, instituirea unor dialoguri între UE si Canada în domeniul tineretului, care să ofere o platformă în care se pot întâlni organizații relevante pentru tineri și organizații care se află în contact cu tinerii, pentru a face schimb de opinii și de experiențe pe teme de interes, pentru tinerii proveniți din Uniunea Europeană și din Canada.
În cadrul acestui subiect general, dialogul ar putea să se concentreze pe trei sub-teme:
a) Prevenirea și combaterea extremismului violent;
b) Schimbările climatice: discutarea impactului schimbărilor climatice (de exemplu, asupra apei, a alimentelor și a securității energetice);
c) Egalitatea de gen.
Beneficiari eligibili:
Entitaṭi legal constituite în state participante: organizații non-profit de la nivel național sau local, agenții, operatori din sectorul public, autorități locale, grupuri de reflecție, universităti, organizații internaționale.
Buget: 900.000 euro (între 55% și 90% cofinanțare)
Termen limită: 10 iulie 2018 (ora 16.00 la Bruxelles)
Informații suplimentare:
- Durata implementării acțiunilor prevăzute trebuie să fie cuprinsă între 18 si 30 de luni. Acțiunile trebuie să se desfasoare și în UE, dar și în Canada.
- Aplicația poate fi depusă doar prin sistemul electronic PROSPECT. O înscriere prealabilă în baza de date PADOR este obligatorie.
Documentație:
- Website-ul programului: https://webgate.ec.europa.eu/europeaid/online-services/index
- Ghidul solicitantului: https://webgate.ec.europa.eu/europeaid/online-services/index.cfm
Instituție responsabilă și contact:
Delegația CE în Canada
https://eeas.europa.eu/delegations/canada/area/jobs-funds_en (întrebările pentru nelamuriri sau detalii pot fi adresate cu cel mult 21 de zile înainte de termenul-limită pentru aplicare
Pentru probleme IT: EuropeAid-IT-support@ec.europa.eu
Sursă anunț: http://www.finantare.ro/finantare-pentru-cooperare-in-domeniul-tineretului-cooperare-ue-canada