UGAL

Acronim: E-rare 3
Finantator: Comisia Europeană, ERA-NET Co fund 
Coordonator: National Funding Agency for Research (ANR), France
Perioada de implementare: 2014-2019
 
Obiective:
Există 7.000 de boli rare distincte ce afectează între 6% si 8% din populație (aproximativ 30 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene.  În prezent doar câteva țări europene finanţează cercetarea în domeniul bolilor rare. Prin urmare, finanțarea cercetării transnaţionale este cea mai eficientă activitate comună care poate consolida cooperarea dintre oamenii de știință care lucrează în domeniul bolilor rare în Europa și nu numai.
 
Consorţiul E-Rare vizează crearea de legături între organisme de finanțare responsabile, care combină resursele limitate și finanțează cercetarea în domeniul bolilor rare prin apeluri transnaţionale comune.
 
Proiectul E-Rare-3 va extinde și consolida cooperarea transnaţională pe baza experienței și rezultatelor iniţiativelor anterioare E-RARE 1 și E-RARE 2. Consorţiul cuprinde 26 de instituții din 17 țări europene asociate şi non-europene. 
 
Detalii apel :
Proiectele de cercetare trebuie să se concentreze asupra utilizării abordărilor integrate multi-omice pentru descoperirea cauzelor bolii și/sau validarea funcțională în contextul bolilor rare.
Abordările terapeutice pot include:
Abordări privind bolile infecțioase rare sau cancerele rare;
Abordări privind evenimente rare de medicamente adverse şi/sau complicații medicale în tratamentul bolilor comune;
Studii clinice experimentale.
Fiecare consorțiu trebuie să cuprindă cel puțin 3, dar nu mai mult de 6 grupuri de cercetare eligibile din minim 3 țări participante la apel. Într-o propunere de proiect nu pot participa mai mult de 2 grupuri de cercetare eligibile din aceeași țară.
 
Aplicanții sunt încurajați să includă parteneri din țările subreprezentate participante (Letonia, Polonia, România, Turcia, Ungaria), situație în care numărul maxim de grupuri de cercetare implicate într-un consorțiu poate ajunge până la 7.
 
Echipele de cercetare din țări care nu participă la apel pot participa în proiecte dacă își asigură finanțarea din venituri proprii. Coordonarea consorțiilor poate fi asigurată doar de echipe de cercetare din țările participante la apel.
 
Site proiect: http://www.erare.eu/
Link pachet de informații național ERANET/ERANET Cofund: aici
Termenul limită pentru trimiterea pre-propunerilor este 6 februarie 2018, ora 17:00 (CET).
Termenul limită pentru trimiterea propunerilor finale este 19 iunie 2018, ora 17:00 (CET).
 
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email