UGAL

CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE

Art. 1.

(1) La nivelul Senatului Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi funcţionează Comisia Juridică şi de Etică (denumită în continuare CJE).

(2) CJE îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Cartei Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Senatului Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi (denumit în continuare Senatul universitar).

 

CAPITOLUL II
ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Art. 2.

Componenţa nominală a CJE este propusă de către senatori şi preşedintele Senatului universitar şi este aprobată de către Senatul universitar prin vot deschis, cu cel puţin jumătate plus unu din voturile celor prezenţi.

Art. 3. 

(1) CJE poate să-şi desfăşoare activitatea şi prin cooptarea temporară a unor specialişti ai universităţii, cadre didactice sau personal nedidactic şi didactic auxiliar, precum şi a altor persoane din exteriorul universităţii, în funcţie de natura problemelor care trebuie rezolvate.

(2) Când situaţia o cere, CJE colaborează cu Biroul juridic al universităţii.  

Art. 4.

(1) CJE este condusă de către un preşedinte. Acesta este membru al Senatului universitar şi este desemnat de către preşedintele acestuia, cu avizul acestuia, prin vot deschis, cu cel puţin jumătate plus unu din voturile celor prezenţi.

(2) Preşedintele CJE poate desemna un înlocuitor dintre membrii CJE.

Art. 5.

Preşedintele CJE are următoarele atribuţii:

a) coordonează activitatea CJE;
b) convoacă şi conduce şedinţele de lucru ale CJE;
c) stabileşte ordinea de zi a şedinţelor de lucru ale CJE;
d) repartizează lucrările membrilor CJE şi stabileşte termene de soluţionare;
e) asigură legătura operativă a CJE cu Preşedintele Senatului universitar, cu Senatul universitar şi cu celelalte comisii ale Senatului universitar;
f) colaborează cu rectorul, prorectorii precum și cu alte persoane care ocupă funcții de conducere în cadrul Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi;
g) exercită orice alte atribuţii stabilite de către Preşedintele Senatului universitar

Art. 6.

(1) CJE funcţionează cu sprijinul Cancelariei Senatului universitar.

(2) Cancelaria Senatului universitar va păstra actele CJE într-un spaţiu adecvat pus la dispoziţie de către conducerea universităţii.

Art. 7.

(1) CJE îşi desfăşoară activitatea în prezenţa majorităţii membrilor săi.

(2) Membrii CJE sunt obligaţi să participe la şedinţele de lucru ale CJE şi să soluţioneze lucrările repartizate de către preşedintele CJE în termenul stabilit de către acesta. Ei pot desfăşura şi activităţi individuale în funcţie de necesităţi sau de solicitările preşedintelui CJE.

(3) La şedinţele CJE pot participa ca invitaţi persoane din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

(4) Accesul presei şi al altor persoane la şedinţele de lucru este permis numai cu acordul CJE.

Art. 8.

CJE îşi desfăşoară activitatea în şedinţe lunare şi ori de câte ori este necesar; ședințele se pot desfășura și în modul on-line.

Art. 9.

Dezbaterile din şedinţele CJE se consemnează într-un proces-verbal de şedinţă, întocmit de către președinte și semnat de către acesta.

Art. 10.

(1) Hotărârea CJE se va adopta cu majoritatea simplă a voturilor membrilor; votul poate fi exprimat și electronic.

(2) Hotărârea se redactează de către președinte sau de către un membru al CJE  şi se semnează de către preşedintele CJE.

(3) Hotărârile CJE vor fi prezentate Senatului universitar de către preşedintele CJE sau, în lipsa sa, de către înlocuitorul desemnat. 

Art. 11.

Modul în care a votat fiecare membru al CJE, poziţiile luate individual de către membrii CJE şi procesele-verbale de şedinţă constituie secrete profesionale şi nu pot fi dezvăluite decât Senatului universitar. Membrii Senatului universitar au obligaţia de a păstra secretul profesional.

 

CAPITOLUL III
ATRIBUŢII

Art. 12.

CJE are, în principal, funcţii de control, consultanţă şi expertizare, de analiză şi fundamentare a deciziilor, hotărârilor şi actelor normative interne supuse spre aprobare Senatului universitar aferente domeniului ei de competenţă.

Art. 13.

CJE are rolul de a asigura consultanţa juridică necesară emiterii hotărârii Senatului universitar. Actele emise de CJE au caracter exclusiv consultativ, hotărârile fiind luate de către plenul Senatului universitar.

Art. 14.

CJE are următoarele atribuţii:    

a) propune Senatului universitar soluţii în cazurile de diferende între cadre didactice sau între studenţi şi cadre didactice ori în situaţiile de încălcare a eticii universitare;
b) recomandă Senatului universitar aplicarea sancţiunilor prevăzute în art. 312 alin. (2) lit. c) - e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în urma propunerii de sancţionare disciplinară făcută de către directorul de departament sau de unitate de cercetare, proiectare, microproducţie, de către decan sau rector ori de  cel puţin  2/3 din numărul total al membrilor departamentului, consiliului facultăţii sau senatului universităţii, după caz. Aceştia acţionează în urma unei sesizări primite sau se autosesizează în cazul unei abateri constatate direct;  
c) avizează raportul anual referitor la situaţia respectării eticii şi deontologiei profesionale universitare şi a eticii activităţilor de cercetare-dezvoltare, întocmit de către Comisia de Etică Universitară;
d) avizează metodologiile, regulamentele şi alte acte supuse aprobării Senatului universitar, după caz;
e) contribuie la elaborarea Codului de etică şi deontologie profesională universitară. Codul este supus aprobării Senatului universitar, iar după aprobare este inclus în Carta universitară;
f) analizează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor Comisiei de Etică Universitară şi propune Senatului universitar soluţii;  
g) analizează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor Consiliilor facultăţilor pronunţate în materie disciplinară şi propune Senatului universitar soluţii;
h) analizează propunerile rectorului de sancţionare a personalului cu performanţe profesionale slabe şi propune Senatului universitar soluţii;
i) efectuează acţiuni de monitorizare şi de control stabilite de Senatul universitar şi întocmeşte rapoarte pe care le prezintă Senatului universitar;
j) analizează raportul anual privind starea universităţii întocmit de către rector şi întocmeşte un punct de vedere pe care îl prezintă Senatului universitar;
k) exercită alte atribuţii prevăzute de lege, de Carta universitară sau stabilite de Senatul universitar ori de Preşedintele acestuia.

Art. 15.

În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, CJE poate solicita, prin preşedintele său, documente, rapoarte, informări sau puncte de vedere din partea rectoratului, consiliului de administrație, facultăţilor şi departamentelor, precum şi din partea compartimentelor tehnico-administrative, stabilind termene pentru primirea acestora.

 

CAPITOLUL IV
ANALIZA SESIZĂRILOR REFERITOARE LA ABATERI DISCIPLINARE

Art. 16.

(1) Orice persoană, din universitate sau din afara universităţii, poate sesiza facultatea/universitatea cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară de către personalul didactic, personalul din cercetare sau personalul administrativ, în termen de 30 de zile calendaristice de la săvârşirea acesteia.

(2) Sesizarea se face în scris şi se înregistrează la registratura facultăţii/universităţii sau la Cancelaria Senatului universitar.  

(3) Directorul de departament sau de unitate de cercetare, proiectare, microproducţie, decanul sau rectorul ori cel puţin  2/3 din numărul total al membrilor departamentului, consiliului facultăţii sau senatului universităţii, după caz, se pot autosesiza în cazul unei abateri constatate direct.

(4) Autosesizarea se face în scris şi se înregistrează la registratura facultăţii/universităţii sau la Cancelaria Senatului universitar.  

(5) În cazul rectorului, sesizarea sau autosesizarea se adresează Ministerului Educaţiei și Cercetării. Sesizarea poate fi înregistrată şi la sediul universităţii, aceasta din urmă având obligaţia ca în termen de 5 zile lucrătoare să transmită sesizarea organului competent.

Art. 17.

Sesizările şi autosesizările pot include orice date, documente sau probe care susţin conţinutul sesizării sau autosesizării, în copie simplă, legalizată sau în original, în limba română sau într-o limbă străină.

Art. 18.

Dacă sesizarea este făcută după expirarea termenului menţionat la art. 16 sau nu conţine numele expeditorului ori adresa acestuia sau alte date de identificare, atunci persoanele menţionate la art. 16 alin. (3) pot folosi datele, documentele sau probele pentru a iniţia o autosesizare.

Art. 19.

Cercetarea faptei sesizate este obligatorie şi se efectuează de către o comisie de analiză.

Art. 20.

(1) În urma primirii unei sesizări sau a autosesizării, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea sesizării, persoanele menţionate la art. 16 alin. (3) vor solicita rectorului numirea unei comisii de analiză, formată din 3-5 membri cadre didactice care au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea şi un reprezentant al organizaţiei sindicale.

(2) Pot fi membri ai Comisiei de analiză și persoanele care ocupă oricare dintre funcțiile: prorector, decan, prodecan, director general administrativ, director de department sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare, microproducție, dar cu îndeplinirea condiției de a nu se afla într-un conflict de interese sau într-o funcție de conducere în facultatea/unitatea din care face parte persoana cercetată.

(3) Rectorul emite decizia de numire a Comisiei de analiză în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare şi o comunică Senatului universitar spre aprobare. 

Art. 21.

(1) Comisia de analiză este formată dintr-un număr impar de membri.

(2) Mandatul fiecărui membru al Comisiei de analiză încetează de drept în momentul întocmirii raportului şi înregistrării acestuia la registratura facultăţii/universităţii sau la Cancelaria Senatului universitar, după caz. La raport se ataşează toate actele şi materialele rezultate din cercetări.

Art. 22.

(1) Un membru al Comisiei de analiză poate fi revocat din funcţie în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare ori a unei sancţiuni referitoare la încălcarea bunei conduite în activitatea de cercetare-dezvoltare.

(2) În urma constatărilor unei comisii desemnate în acest sens, revocarea este decisă de rector.

(3) Decizia de revocare este comunicată Senatului universitar spre aprobare. 

Art. 23.

(1) Comisia de analiză are un preşedinte, desemnat de către rector, cu aprobarea Senatului universitar.

(2) În cazul indisponibilităţii preşedintelui, atribuţiile sale sunt preluate de un membru al Comisiei de analiză desemnat de către preşedinte.

Art. 24.

(1) În cadrul analizei sale, Comisia de analiză poate audia persoanele implicate direct sau indirect în faptele sesizate ori alte persoane care au cunoştinţă despre fapta sesizată sau despre împrejurările comiterii acesteia. Persoana cercetată poate depune memorii şi poate propune probe în apărarea sa.

(2) Citarea şi audierea persoanei în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare sunt obligatorii.

(3) Refuzul persoanei cercetate de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării.

(4) Comisia de analiză poate solicita relaţii de la orice persoană fizică sau juridică, inclusiv de la unităţile componente ale Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi sau din afara acesteia.

(5) Comisia de analiză poate consulta experţi în domeniile vizate de cercetări; experţii îşi vor desfăşura activitatea pe baza unui mandat acordat de către Comisia de analiză.

(6) Comisia de analiză are acces la toate datele existente în universitate şi care sunt necesare soluţionării cauzei.

(7) Comisia de analiză are obligaţia de a investiga aspectele sesizate, în termen de 45 zile lucrătoare de la emiterea Deciziei Rectorului privind componența Comisiei de analiză.

Art. 25.

Comisia de analiză elaborează un raport pentru fiecare sesizare, care conţine cel puţin următoarele elemente:

a) o sinteză a conţinutului sesizării;
b) o analiză a informaţiilor, datelor, documentelor şi probelor din conţinutul sesizării, precum şi a oricăror altor elemente semnificative obţinute în cursul analizei, inclusiv în cursul audierilor;
c) constatarea argumentată a existenţei sau, după caz, a absenţei uneia ori a unor abateri disciplinare;
d) în cazul în care o abatere a fost constatată, identificarea argumentată a persoanei/persoanelor vinovate, precum şi propunerile de sancționare având în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Art. 26.

(1) Raportul Comisiei de analiză se înregistrează la Registratura universității.

(2) Pe baza Raportului Comisiei de analiză, persoanele menționate la art. 16 alin. (3) formulează propunerea de sancționare disciplinară, pe care o înaintează Consiliului facultății sau CJE, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea raportului.

(3) CJE analizează propunerea de sancţionare disciplinară formulată şi propune Senatului universitar aplicarea sancţiunilor prevăzute în art. 312 alin. (2) lit. c) – e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în termen de 30 zile lucrătoare de la primirea acesteia.

(4) Hotărârea Senatului universitar se semnează de către preşedinte.

(5) Hotărârea Senatului universitar este transmisă de către Cancelaria Senatului, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia, către părţi (autorul sesizării în scris şi persoana/persoanele găsite vinovate), către rector şi către decan, şi este publicată în acelaşi termen pe site-ul web al Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.

Art. 27.

(1) Părţile pot contesta hotărârea Senatului universitar, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, la Ministerul Educaţiei și Cercetării.

(2) Contestaţia se face în scris şi se înregistrează la registratura universităţii, aceasta având obligaţia să o trimită la organul competent şi să informeze Cancelaria Senatului universitar în termen de 5 zile lucrătoare.

(3) Contestaţia suspendă executarea hotărârii Senatului universitar.

Art. 28.

În cazul în care o contestaţie nu a fost înaintată către Ministerul Educaţiei și Cercetării, în termenul menţionat la art. 27, hotărârea Senatului universitar este transmisă în termen de 5 zile lucrătoare, de către Cancelaria Senatului, către rector şi decan, cu menţiunea că aceasta a rămas definitivă.

Art. 29.

(1) Sancţiunile stabilite de către Senatul universitar sunt puse în aplicare de către decan sau rector, după caz, prin Biroul personal al universităţii, în termen de 45 de zile calendaristice de la data comunicării  conform art. 28 sau de la data primirii hotărârii Ministerului  Educaţiei și Cercetării, prin care s-a statuat asupra contestaţiei.

(2) Biroul personal al universităţii emite o decizie de sancţionare, în formă scrisă, pe care o semnează rectorul universităţii.

Art. 30.

(1) Consiliul facultăţii analizează propunerea de sancţionare disciplinară formulată şi aplică sancţiunile prevăzute în art. 312 alin. (2) lit. a) – b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în termen 30 zile lucrătoare de la primirea acesteia.

(2) Hotărârea Consiliului facultăţii se semnează de către preşedinte.

(3) Hotărârea  Consiliul facultăţii este transmisă de către Secretariatul facultăţii, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia, către părţi (autorul sesizării în scris şi persoana/persoanele găsite vinovate), către rector şi către decan, şi este publicată în acelaşi termen pe site-ul web al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

    

Art. 31.

(1) Părţile pot contesta hotărârea Consiliul facultăţii, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, la Senatul universitar.

(2) Contestaţia se face în scris, se depune la secretariatul facultăţii şi se înaintează în termen de 5 zile lucrătoare Senatului universitar.

(3) Contestaţia suspendă executarea hotărârii Consiliului facultăţii.

Art. 32.

(1) CJE analizează contestaţia formulată împotriva hotărârilor Consiliilor facultăţilor pronunţate în materie disciplinară şi propune Senatului universitar soluţii, în termen de 30 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia la CJE.

(2) Hotărârea Senatului universitar este definitivă.

(3) Hotărârea Senatului universitar se semnează de către preşedinte.

(4) Hotărârea  Senatului universitar este transmisă de către Cancelaria Senatului, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia, către părţi (autorul sesizării în scris şi persoana/persoanele găsite vinovate), către rector şi către decan, şi este publicată în acelaşi termen pe site-ul web al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

Art. 33.

În cazul în care o contestaţie nu a fost înaintată către Senatul universitar, în termenul  menţionat la art. 31, hotărârea  Consiliul facultăţii este transmisă în termen de 5 zile lucrătoare, de către Secretariatul facultăţii, către rector şi decan, cu menţiunea că aceasta a rămas definitivă.

Art. 34.

(1) Sancţiunile stabilite de către Consiliul facultăţii sunt puse în aplicare de către decan, prin Biroul personal al universităţii,  în termen de 45 de zile calendaristice de la data comunicării conform art. 33 sau de la data primirii hotărârii Senatului universitar prin care s-a statuat asupra contestaţiei.

(2) Dispoziţiile art. 29 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 35.

Decizia de sancţionare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din contractul individual de muncă, regulamentul intern, Carta universitară sau din alte acte normative care au fost încălcate de către persoana sancţionată;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către persoana sancţionată în timpul cercetării disciplinare prealabile;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Art. 36.

(1) Decizia de sancţionare se comunică persoanei sancţionate de către Biroul personal al universităţii în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

(2) Comunicarea deciziei de sancționare se predă personal persoanei sancţionate, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa indicată de către aceasta.

Art. 37.

Decizia de sancţionare poate fi contestată de către persoana sancţionată la instanţele judecătoreşti competente, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării. 

Art. 38.

În cazul în care cel sancţionat disciplinar nu a mai săvârşit abateri disciplinare în cursul unui an de la aplicarea sancţiunii, îmbunătăţindu-şi activitatea şi comportamentul, rezultând din neaplicarea unei noi sancțiuni disciplinare în acest termen, sancţiunea disciplinară se radiază de drept, făcându-se menţiune în statul personal de serviciu al celui în cauză. Radierea sancțiunii disciplinare se constată prin decizia rectorului emisă în formă scrisă.

 

CAPITOLUL V
NORME DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ

Art. 39.

Membrii Comisiei de analiză, precum şi personalul secretariatului au obligaţia de a respecta reglementările aplicabile şi normele de etică şi deontologie profesională, conform prevederilor legale.

Art. 40.

(1) Membrii Comisiei de analiză au obligaţia de a raporta preşedintelui comisiei orice situaţie în care consideră că se află într-un conflict de interese, imediat după ce constată existenţa conflictului de interese, şi de a se abţine de la adoptarea hotărârilor sau raportului supuse direct conflictului de interese.

(2) Aceleaşi obligaţii revin şi preşedintelui Comisiei de analiză, raportarea făcându-se Preşedintelui Senatului Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.

Art. 41.

Comisia de analiză, persoanele care participă la şedinţe şi la alte activităţi, precum şi personalul secretariatului au obligaţia păstrării confidenţialităţii asupra identităţii expeditorilor sesizărilor sau solicitărilor, asupra documentelor supuse dezbaterii sau rezultate din dezbateri şi poziţiilor exprimate pe parcursul acestora, cu excepţia acelor documente care sunt făcute publice.

Art. 42.

Constituie conflict de interese situaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi de Codul de etică şi deontologie profesională universitară.

Art. 43.

Întreaga activitate a Comisiei de analiză se va baza pe corectitudine, principialitate şi responsabilitate.

 

CAPITOLUL VI
FINANŢAREA COMISIEI DE ANALIZĂ

Art. 44.

Sprijinul tehnic, secretariatul şi resursele materiale necesare funcţionării Comisiei de analiză sunt asigurate de către Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.

Art. 45.

(1) Membrii Comisiei de analiză sunt remuneraţi, în afara activităţii de bază, în funcţie de numărul orelor efectiv lucrate, la nivelul minim al salariului de încadrare pentru un profesor universitar, în categoria tranşei de vechime în învăţământ, respectiv peste 40 de ani.

(2) Membrilor Comisiei de analiză le sunt decontate cheltuielile de transport şi cazare necesare îndeplinirii atribuţiilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

CAPITOLUL VII
SANCŢIUNI

Art. 46.

Pentru nerespectarea atribuţiilor, competenţelor şi obligaţiilor stabilite prin prezentul regulament, rectorul, decanii, membrii CJE şi ai Comisiei de analiză, precum şi personalul Cancelariei Senatului universitar, al Biroului personal al universităţii şi al secretariatului răspund disciplinar, contravenţional şi penal, în condiţiile legii.

Art. 47.

Procedura de sancţionare disciplinară a rectorului, decanului, membrilor CJE şi ai Comisiei de analiză, precum şi a personalului Cancelariei Senatului universitar, al Biroului personal al universităţii şi al secretariatului se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 1/2011 şi ale prezentului regulament.

 

CAPITOLUL VII
DISPOZIŢII FINALE

Art. 48.

Prezentul regulament se adoptă, se modifică şi se completează prin Hotărârea Senatului Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

Art. 49.

(1) Prezentul regulament intră în vigoare la data aprobării sale prin Hotărârea Senatului Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi şi se publică pe pagina web a Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă orice prevedere contrară.

Art. 50.

Prezentul regulament a fost aprobat în Şedinţa Senatului Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi din data de 01.11.2012 și modificat prin Hotărârea Senatului nr. 87 din 21 mai 2020.

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email