I. DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1
Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, a fost înfiinţată în anul 1974 prin Decretul Consiliului de Stat din 20 martie 1974, prin unificarea Institutului Politehnic cu Institutul Pedagogic Galaţi.
Art. 2
Sediul central al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi este în municipiul Galaţi, strada Domnească nr. 47, cod poştal 800008.
Art. 3
Site-ul oficial al Universităţii este www.ugal.ro.
Art. 4
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi este o instituţie de stat, de interes public şi funcţionează în baza Constituţiei României şi a Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Art. 5
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi împărtăşeşte The Lima Declaration on Academic Freedom and Autonomy of Institution of Higher Education (1988), The Magna Charta of European Universities (Bologna, 1988), aderă la Asociaţia Universităţilor Europene, la Asociaţia Internaţională a Universităţilor şi la Declaraţia de la Bologna (1999).
Art. 6
(1) Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi este o instituţie publică care susţine şi promovează în comunitatea locală, regională şi internaţională dezvoltarea unor valenţe specifice. Viziunea acesteia este bazată exclusiv pe generarea de cunoştinţe prin cercetare ştiinţifică, pe transmiterea cunoştinţelor prin educaţie şi formare profesională şi pe verificarea cunoştinţelor prin inovare tehnologică.
(2) Misiunea, funcţiile şi principiile pe baza cărora se desfăşoară activitatea sunt stabilite prin Carta Universităţii şi constau în pregătirea viitorilor specialişti, precum şi în derularea de programe de educaţie continuă.
Art. 7
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi are personalitate juridică, cu patrimoniu propriu, pe care îl gestionează conform legislaţiei în vigoare şi regulamentului specific.
Art. 8
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi are buget propriu, constituit conform legislaţiei aplicabile.
Art. 9
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi poate încheia contracte cu instituţii publice şi cu alte persoane juridice de drept privat pentru pentru realizarea unor programe de cercetare fundamentală şi aplicativă sau a creşterii nivelului de calificare a specialiştilor cu studii universitare.
II. SISTEMUL DE MANAGEMENT AL UNIVERSITĂŢII „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI
Art. 10
Sistemul managerial utilizat în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi este unul modern şi performant, având la bază următoarele principii:
a) principiul angajării responsabilităţii publice prin care universitatea se legitimează faţă de societate;
b) principiul autonomiei universitare;
c) principiul libertăţii academice şi de gândire;
d) principiul democraţiei în actul de conducere;
e) principiul transparenţei decizionale şi al colaborării;
f) principiul echităţii şi al egalităţii de şanse;
g) principiul devotamentului faţă de actul academic, al asumării responsabilităţii umane şi profesionale în exercitarea meseriei de dascăl;
h) principiul potrivit căruia o universitate, corpul său profesoral există pentru, cu şi prin studenţi şi nu invers;
i) principiul asigurării unei pronunţate dimensiuni internaţionale a educaţiei şi culturii.
III. STRUCTURA UNIVERSITĂŢII „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI
Art. 11
(1) Structura Universităţii este constituită din: structura academică şi structura administrativă. Toate activităţile desfăşurate în universitate sunt cuprinse în aceste două structuri, iar posturile din cadrul structurilor sunt:
- didactice şi de cercetare;
- didactice şi de cercetare auxiliare;
- administrative.
(2) Activitatea didactică şi de cercetare din universitate este organizată la nivelul următoarelor structuri funcţionale: facultăţi, departamente, centre şi laboratoare de cercetare.
(3) Funcţiile didactice în Universitate sunt următoarele:
a) asistent universitar;
b) lector /şef de lucrări universitar;
c) conferenţiar universitar;
d) profesor universitar.
(4) Funcţiile de cercetare din Universitate sunt:
a) asistent cercetare;
b) cercetător ştiinţific;
c) cercetător ştiinţific gradul III;
d) cercetător ştiinţific gradul II;
e) cercetător ştiinţific gradul I.
(5) Echivalenţa funcţiilor de cercetare cu funcţiile didactice este următoarea:
a) cercetător ştiinţific se echivalează cu asistent universitar, pentru persoanele care deţin o diplomă de doctor;
b) cercetător ştiinţific gradul III se echivalează cu lector universitar/şef de lucrări;
c) cercetător ştiinţific gradul II se echivalează cu conferenţiar universitar;
d) cercetător ştiintific gradul I se echivalează cu profesor universitar.
(6) Funcţiile administrative în Universitate sunt următoarele:
a) personal didactic auxiliar, definit conform Legii nr. 1/2011;
b) personal de cercetare, format din cercetători ştiinţifici şi asistenţi de cercetare cu studii superioare;
c) personal administrativ nedidactic.
(7) Structura administrativă:
a) compartiment: 1-3 posturi, fără funcţie de şef de compartiment;
b) birou: 3-5 posturi;
c) serviciu: mai mult de 5 posturi sau cel puţin 2 subunităti (birouri);
d) direcţie: mai mult de 15 posturi şi cel puţin două subunităţi (direcţii/servicii/birouri/ compatimente);
e) direcţie generală: mai mult de 15 posturi şi cel puţin două subunităţi (direcţii/servicii/birouri/compartimente). Indemnizaţia de conducere pentru şefii departamentelor/centrelor administrative va fi stabilită conform legislaţiei în vigoare.
III.1. STRUCTURA ACADEMICĂ A UNIVERSITĂŢII „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI
Art. 12
Structura academică constă din: facultăţi, departamente academice, departamente specializate de cercetare, şcoli doctorale, grupuri, laboratoare şi centre de cercetare în cadrul departamentelor. Activitatea didactică şi de cercetare din domeniul Sănătăţii se desfăşoară în unităţi sanitare publice, secţii şi laboratoare clinice, cabinete.
a) Facultăţile sunt unităţi funcţionale de bază ale universităţii, în care se desfăşoară:
- învăţământ universitar prin programe de studii de licenţă, masterat, doctorat;
- învăţământ postuniversitar prin programe postdoctorale de cercetare avansată, de formare şi dezvoltare profesională continuă- cercetare ştiinţifică;
- prestări de servicii;
b) Departamentul este unitatea academică funcţională care asigură producerea, transmiterea şi valorificarea cunoaşterii în unul sau mai multe domenii de specialitate;
c) Un departament poate avea în componenţă centre sau laboratoare de cercetare, ateliere artistice, şcoli postuniversitare şi extensii universitare;
d) Departamentul este condus de directorul de departament şi de consiliul departamentului. Conducerea operativă a departamentului revine directorului de departament;
e) Departamentul se înfiinţează, se organizează, se divizează, se comasează sau se desfiinţează prin hotărâre a Senatului universitar, la propunerea consiliului facultăţii/facultăţilor în care funcţionează;
f) Şcolile doctorale şi post-doctorale sunt organizate în cadrul IOSUD şi reunesc domenii de doctorat acreditate. Acestea sunt propuse de Rectorul UDJG şi/sau de colectivele de conducători de doctorat, aprobate de Consiliul pentru studii universitare de doctorat şi avizate de Senatul Universităţii.
Art. 13
Toate componentele structurii academice vor fi evaluate periodic conform Regulamentului privind evaluarea periodică a structurilor academice, aprobat de Consiliul de administraţie.
III.2. STRUCTURILE ACADEMICE DE CONDUCERE
Art. 14
(1) În cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi structurile de conducere sunt:
- Senatul Universităţii şi Consiliul de administraţie – la nivelul Universităţii;
- Consiliul pentru studiile universitare de doctorat – la nivel de IOSUD;
- Consiliile facultăţilor – la nivel de facultăţi;
- Consiliile departamentelor – la nivelul departamentului(2) Structurile de conducere colaborează şi promovează dialogul social cu reprezentanţii sindicatului din universitate, pe baza principiului transparenţei decizionale, în scopul consensului instituţional.
Art. 15
Procedura de alegere a structurilor de conducere este reglementată de Carta Universităţii.
Art. 16
(1) Senatul Universităţii este cel mai înalt for de decizie şi deliberare la nivelul universităţii.
(2) Regulamentele şi hotărârile adoptate de Senat sunt obligatorii şi definitive.Modificările se vor face doar cu abrogarea formei iniţiale şi publicarea formei noi. Senatul universitar este condus de un preşedinte. Senatul universităţii îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(3) Competenţele decizionale ale Senatului sunt următoarele:
a) elaborează şi adoptă Carta universitară;
b) aprobă planul strategic de dezvoltare instituţională şi planurile operaţionale la propunerea rectorului;
c) aprobă, la propunerea rectorului, structura, organizarea şi funcţionarea universităţii;
d) aprobă proiectul de buget şi execuţie bugetară;
e) elaborează şi aprobă Codul de asigurare a calităţii şi Codul de etică universitară;
f) adoptă regulamentul de activitate didactică (licenţă, masterat, doctorat) şi Regulamentul pentru problemele sociale ale studentului, elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale;
g) aprobă regulamentele şi metodologiile privind organizarea şi funcţionarea universităţii;
h) încheie contractul de management cu Rectorul;
i) controlează activitatea rectorului şi Consiliului de administraţie prin comisii specializate;
j) aprobă metodologia de concurs şi rezultatele concursurilor pentru angajarea personalului didactic şi de cercetare şi evaluează periodic resursele umane;
k) aprobă, la propunerea rectorului, sancţionarea personalului cu performanţe profesionale slabe, în baza reglementărilor interne şi a legislaţiei în vigoare.
Art. 17
(1) Consiliul de administraţie al Universităţii asigură conducerea operativă a universităţii. Acesta este condus de Rector. Rectorul poate invita la şedinţele Consiliului de administraţie reprezentantul sindicatului, reprezentanţii unor organizaţii studenţeşti sau orice altă persoană care poate fi consultată în respectiva şedinţă.
(2) Consiliul de administraţie al universităţii aplică deciziile strategice ale Senatului universitar şi exercită atribuţii specifice conferite de regulamentele în vigoare.
(3) Competenţele decizionale ale Consiliului de administraţie sunt următoarele:
a) stabileşte în termeni operaţionali bugetul instituţional;
b) aprobă execuţia bugetară şi bilanţul anual;
c) aprobă propunerile de scoatere la concurs a posturilor didactice şi de cercetare;
d) avizează propunerile privind noi programe de studii şi supune spre aprobarea Senatului închiderea acelor programe de studii care nu se mai încadrează în misiunea universităţii sau care nu se justifică din punct de vedere academic şi financiar;
e) propune Senatului strategii pe domenii de interes ale universităţii;
f) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de Senat prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare.
Art. 18
(1) Consiliul pentru studiile universitare de doctorat (CSUD) reprezintă organismul decizional şi deliberativ la nivel de IOSUD. CSUD îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului instituţional de organizare şi funcţionare a IOSUD.
(2) Competenţele decizionale ale CSUD sunt următoarele (Cod doctorat, secţiunea 1, articolul 12):
a) stabileşte strategia privind activităţile de doctorat şi postdorat în IOSUD;
b) elaborează regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor pentru studii univeristare de doctorat la nivelul IOSUD;
c) stabileşte bugetul şcolilor doctorale;
d) avizează planurile de învăţământ ale şcolilor doctorale;
e) aprobă deciziile privind înfiinţarea şi desfiinţarea şcolilor doctorale din cadrul IOSUD;
f) avizează decizii privind acordarea sau revocarea calităţii de membru al şcolii doctorale;
g) alte atribuţii specifice stabilite prin regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor pentru universitare de doctorat la nivelul IOSUD.
Art. 19
(1) Consiliul facultăţii reprezintă organismul decizional şi deliberativ la nivel de facultate. Consiliul facultăţii funcţionează în plen şi pe comisii îşi desfăşoară activitatea în baza
(2) Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(3) Competenţele decizionale ale Consiliului facultăţii sunt următoarele:
a) aprobă, la propunerea decanului, structura, organizarea şi funcţionarea facultăţii;
b) aprobă programele de studii ale facultăţii;
c) controlează activitatea decanului şi aprobă rapoartele acestuia privind starea generală a facultăţii, asigurarea calităţii şi respectarea eticii universitare la nivelul facultăţii;
d) elaborează strategii de dezvoltare a facultăţii;
e) îndeplineşte atribuţiile stabilite de Consiliul de Administraţie şi prevăzute în Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
Art. 20
(1) Consiliul şcolii doctorale este structura de conducere operativă a şcolii doctorale.
(2) Consiliul şcolii doctorale îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(3) Competenţele decizionale ale Consiliului şcolii doctorale sunt următoarele:
a) elaborează regulamentul şcolii doctorale;
b) adoptă decizii privind acordarea sau revocarea calităţii de membru al şcolii doctorale;
c) înmatriculează şi propune spre exmatriculare studenţii doctoranzi;
d) acordă asistenţă procesului de evaluare externă în scopul acreditării sau reacreditării şcolii doctorale;
e) îndeplineşte alte atribuţii stabilite în Regulamentul propriu.
Art. 21
(1) Consiliul departamentului constituie structura de conducere colegială a unui departament şi este format din reprezentanţi ai personalului didactic şi de cercetare titular.
(2) Consiliul departamentului îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(3) Competenţele decizionale ale Consiliului departamentului sunt următoarele:a) coordonează programele de studiu ce i-au fost repartizate de către consiliul facultăţii sau senat;
a) propune criteriile de admitere şi absolvire pentru studenţii de la specializările pe care le coordonează;
b) întocmeşte dosarele de autorizare, acreditare sau evaluare periodică;
c) elaborează, prin titularii de discipline, programele analitice şi fişele disciplinelor predate de aceştia;
d) elaborează şi implementează standardele şi procedurile de asigurare a calităţii activităţii didactice şi de cercetare la nivelul departamentului;
e) propune scoaterea la concurs a unor posturi didactice şi de cercetare;
f) propune acordări de burse şi trimiteri la specializări ştiinţifice, doctorate, etc. în alte universităţi sau centre de cercetare ştiinţifică din ţară sau străinătate;
g) analizează cursurile, manualele şi alte materiale cu finalitate didactică şi propune editarea acestora;
h) propune achiziţionarea de carte universitară şi carte ştiinţifică;
i) propune acordarea de titluri onorifice şi ştiinţifice unor personalităţi din Universitate şi din afara acesteia;
j) organizează manifestări ştiinţifice cu participare internă şi internaţională;
k) stabileşte atribuţiile personalului auxiliar şi răspunde de activitatea acestuia;
l) ia decizii financiare şi aplică restricţiile stabilite de conducerea facultăţii;
m) elaborează anual un raport de prestaţie academică, ce se remite decanului până la 31 ianuarie al anului următor;
n) asigură îndrumarea practicii studenţilor;g) propune componenţa comisiilor pentru examenele de finalizare a studiilor;
o) propune cadrele didactice asociate şi cererile de prelungire a activităţii peste vârsta de pensionare.
III.3 FUNCŢIILE ACADEMICE DE CONDUCERE
Art. 22
Funcţiile de conducere din Universitate sunt următoarele:a) rector, prorectori, directorul general administrativ - la nivelul universităţii;b) decan, prodecani - la nivelul facultăţii;c) directorul de departament - la nivelul departamentului;d) directorul consiliului pentru studiile universitare de doctorat – la nivelul IOSUD, funcţie asimilată celei de prorector.e) decanul, prodecanii, directorul şcolii doctorale şi directorii departamentelor academice – la nivel de facultate.
Art. 23
(1) Rectorul este preşedintele Consiliului de administraţie şi reprezintă legal Universitatea în relaţii cu terţii şi asigură conducerea executivă a Universităţii, fiind ordonatorul de credite şi are următoarele atribuţii:
a) încheie contractul de management cu senatul universitar;
b) realizează managementul şi conducerea operativă a universităţii, pe baza contractului de management;
c) negociază şi semnează contractul instituţional cu Ministerul Educaţiei Naţionale;
d) propune spre aprobare senatului universitar structura şi reglementările funcţionării Universităţii;
e) propune spre aprobare Senatului universitar proiectul de buget şi raportul privind execuţia bugetară;
f) are obligaţia să prezinte anual, cel târziu până în prima zi lucrătoare a lunii aprilie a fiecărui an, un raport privind starea universităţii.
g) conduce Consiliul de administraţie;
h) numeşte în funcţia de director general administrativ, validat de senatul universitar;
i) alocă resursele universităţii, prioritar spre departamentul şi structurile cele mai performante, conform contractului instituţional incheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale
j) îndeplineşte alte atribuţii stabilite de Senatul universităţii, în conformitate cu contractul de management, Carta universităţii şi legislaţia în vigoare.
(2) Când lipseşte din Universitate, rectorul desemnează prorectorul care îl înlocuieşte.
Art. 24
(1) Prorectorii universităţii sunt numiţi de către Rector pe baza consultării Senatului.
(2) Universitarea are un număr de cinci prorectori şi un director al CSUD asimilat prorector, în următoarele domenii de activitate:
a) activitate didactică;
b) strategii universitare şi relaţii instituţionale;
c) relaţii internaţionale şi probleme studenţeşti;
d) activitatea de cercetare ştiinţifică;
e) managementul calităţii;
f) studii universitare de doctorat şi postdoctorat.
(3) Prorectorii exercită atribuţiile şi obligaţiile delegate de către rector prin ordin scris, sau cele care sunt decise de către senat, referitoare la activitatea didactică, cercetarea ştiinţifică, studiile universitare de doctorat şi postdoctorat, relaţiile internaţionale, activitatea social-culturală a studenţilor, baza materială etc. Prorectorii sunt responsabili în faţa senatului şi a rectorului;
(4) Atribuţiile prorectorilor sunt următoarele:
a) coordonează activităţile pentru care au fost numiţi de Rector;
b) coordonează elaborarea documentelor necesare activităţii pentru care au fost numiţi de Rector;
c) conduc Consiliul din subordine şi structurile executive;
d) propun numirea şefilor din subordine;e) realizează legătura cu facultăţile şi departamentele prin activităţile din domeniul pe care îl coordonează;
f) prezintă anual Consiliului de Administraţie un raport de activitate şi modul de realizare a programului managerial al Rectorului;
g) conduc şedinţele Consiliului de Administraţie la nominalizarea Rectorului;
h) au drept de semnătură cu aprobarea Rectorului şi asumarea răspunderii personale şi publice;
i) rezolvă toate problemele universităţii care sunt asumate de Rector şi sunt de competenţa lor.
Art. 25
Decanul este preşedintele Consiliului facultăţii, reprezintă facultatea şi răspunde de managementul şi conducerea acesteia. Decanul este selectat prin concurs public de Rector şi validat de Senat. Decanul are în autoritate, subordonare şi coordonare directă prodecanul, directorul de departament şi personalul didactic şi de cercetare din cadrul facultăţii. Are raprorturi de colaborare cu directorul general administrativ, cu ceilalţi decani şi cu directorii departamentelor funcţionale, organizate la nivelul universităţii. Conduce şedinţele consiliului facultăţii şi aplică hotărârile rectorului, consiliului de administraţie şi senatului universitar, având şi alte atribuţii stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al fiecărei facultăţi.
Art. 26
Prodecanii sunt numiţi de Decanul facultăţii, cu avizul Consiliului facultăţii şi aprobarea Senatului. Numărul de prodecani este stabilit în funcţie de numărul de studenţi al fiecărei facultăţi. Atribuţiile prodecanilor sunt stabilite de Decanul facultăţii şi sunt prevăzute în fişa postului.
Art. 27
(1) Directorul de departament realizează managementul şi conducerea operativă a departamentului. Este ales prin vot universal direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titular conform Metodologiei de alegeri.
(2) Directorul de departament are următoarele atribuţii:
a) coordonează programele de studiu ce i-au fost repartizate de către consiliul facultăţii sau senat;
b) propune criteriile de admitere şi absolvire pentru studenţii de la specializările pe care le coordonează;
c) întocmeşte dosarele de autorizare, acreditare sau evaluare periodică;
d) elaborează, prin titularii de discipline, programele analitice şi fişele disciplinelor predate de aceştia;
e) elaborează şi implementează standardele şi procedurile de asigurare a calităţii activităţii didactice şi de cercetare la nivelul departamentului;
f) propune scoaterea la concurs a unor posturi didactice şi de cercetare;
g) propune acordări de burse şi trimiteri la specializări ştiinţifice, doctorate etc. în alte universităţi sau centre de cercetare ştiinţifică din ţară sau străinătate;
h) analizează cursurile, manualele şi alte materiale cu finalitate didactică şi propune editarea acestora;
III.4. STRUCTURA ADMINISTRATIVĂ A UNIVERSITĂŢII „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI
Art. 28
Structura administrativă este constituită din serviciile suport sau auxiliare ale activităţilor esenţiale ale Universităţii, organizate în compartimente, birouri, servicii, direcţii şi direcţii generale. Secretariatele facultăţilor şi departamentelor sunt asimilate organizaţional şi funcţional structurii administrative.
Art. 29
Activitatea administrativă are în componenţă cinci direcţii principale, respectiv Direcţia Generală Administrativă, Direcţia Generală Investiţii şi Resurse Umane, Direcţia economică, Direcţia Generală Secretariat, Direcţia Generală Informatizare şi Comunicaţii Digitale precum şi o serie de compartimente, servicii şi birouri aflate în subordinea administrativă şi/sau funcţională a rectoratului sau a prorectorilor.
III.4.1. DIRECŢIA GENERALĂ ADMINISTRATIVĂ
Art. 30
Conducerea Direcţiei Generale Administrative este asigurată de directorul general administrativ.
Art. 31
Directorul general administrativ asigură conducerea operaţională a structurii administrative a universităţii. Postul de director general administrativ se ocupă prin concurs organizat de Consiliul de administraţie al instituţiei de învăţământ superior. Preşedintele comisiei de concurs este rectorul instituţiei. Din comisie face parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Ministerului Educaţiei Naţionale. Validarea concursului se face de către Senatul universitar, iar numirea pe post, de către rector. Menţinerea în funcţie a directorului general administrativ este condiţionată de declaraţia scrisă a acestuia privind susţinerea proiectului managerial al noului Rector.
Art. 32
(1) Directorul general administrativ îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu fişa postului, care se aprobă de Consiliul de administraţie, având următoarele atribuţii principale:
a) participă la managementul strategic al universităţii în calitate de membru al echipei de conducere;
b) execută deciziile luate de conducerea academică a universităţii în ceea ce priveşte administraţia, dacă acestea nu încalcă prevederile legale;
c) iniţiază şi desfăşoară activităţi care vizează ameliorarea eficacităţii gestionării resurselor Universităţii;
d) are responsabilitate totală în ceeea ce priveşte eficienţa tuturor compartimentelor administrative.
(2) Directorul general administrativ are în subordine următoarele subunităţi:
a) Serviciul reparaţii şi întreţinere este condus de un şef de serviciu şi asigură buna desfăşurare a activităţii de întreţinere şi păstrare a bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul instituţiei. Atribuţii, competenţe, responsabilităţi: - soluţionarea sesizărilor formulate de beneficiarii spaţiilor cu destinaţie de spaţii de învăţământ;- executarea lucrărilor de reparaţii şi intervenţii în caz de avarii, în conformitate cu prevederile tehnice în vigoare;- urmărirea şi verificarea integrităţii şi buna funcţionare a reţelelor de apă-canal, termice şi de canalizare aflate în patrimoniul universităţii;- executarea şi responsabilitatea privind calitatea lucrărilor de reparaţii curente executate cu forţe proprii;- executarea cu personal propriu autorizat de verificări şi lucrări de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor electrice, verificarea prizelor de pământ, instalaţiilor de încălzire;- executarea, cu personalul propriu, de lucrări de reparaţii şi înlocuire a tâmplăriei interioare şi exterioare a clădirilor cu destinaţia de spaţii de învăţământ;- executarea, cu personal propriu, de lucrări de reparaţii şi remedieri a hidroizolaţiilor acoperişurilor tip terasă ale clădirilor cu destinaţia de spaţii de învăţământ.
b) Compartimentul protecţia muncii, apărare civilă, PSI şi protecţia mediului îndeplineşte atribuţii, sarcini şi responsabilităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, protecţia şi stingerea incendiilor, apărare civilă, precum şi protecţia mediului; condus de un şef de compartiment.
Responsabilităţile compartimentului:
- identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipament de muncă şi mediul de muncă;- elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
- elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi aplicarea următoarelor reglementări: Securitate şi Sănătate în Muncă, Protecţie şi Stingere a Incendiilor – Situaţii de Urgenţă, Mediu;
- propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniile: Securitate şi Sănătate în Muncă, Protecţie şi Stingere a Incendiilor – Situaţii de Urgenţă, Mediu, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate;
- întocmirea tematicii de instruire a lucrătorilor în domeniul SSM şi PSI-SU;
- evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific şi semnalizarea lor;
- evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare şi control psihologic periodic;
- verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă şi a sistemelor de siguranţă;
- evidenţa echipamentelor de muncă;
- identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie;
- participarea la cercetarea evenimentelor şi a accidentelor de muncă;
- informarea angajatorului în scris asupra deficienţelor constatate în timpul controalelor efectuate la locurile de muncă şi propunere de măsuri de prevenire şi protecţie;
- urmărirea şi realizarea în totalitate şi la termen a măsurilor dispuse de către Inspecţia Muncii, Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Mediu;
- elaborarea şi actualizarea următoarelor planuri: avertizare, intervenţie, evacuare, cutremur;
- solicitarea şi obţinerea actelor de reglementare, în domeniul Protecţiei Mediului (cf. OUG 195/2005);- respectarea condiţiilor impuse prin actele de reglementare obţinute;
- nepunerea în exploatare a instalaţiilor ale căror emisii poluante depăşesc valorile limită stabilite prin actele de reglementare;
- asistarea persoanelor împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante şi facilitarea controlului activităţilor ai căror titulari sunt, precum şi prelevarea de probe;
- supunerea în faţa dispoziţiei scrise de încetare a activităţii;
- informarea autorităţilor competente, în caz de eliminări accidentale de poluanţi în mediu sau de accident major;
- depozitarea deşeurilor de orice fel numai pe amplasamente autorizate în acest sens;
- legitimarea la solicitarea expresă a personalului de inspecţie şi control prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă.
- tehnoredactarea şi evidenţa informatică a documentelor necesare compartimentului.
c) Compartimentul transport auto se ocupă de evidenţele tehnico-operative zilnice privind exploatarea autovehiculelor din dotarea universităţii; este condus de un şef de compartiment.
d) Compartimentul administrativ clădiri. În structura sa organizatorică are în componenţă administratori şi îngrijitoare, având drept scop activitatea de întreţinere şi păstrare a bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.
Atribuţii principale:
- administrarea şi răspunderea privind păstrarea bunurilor mobile şi imobile ale instituţiei, luând măsurile necesare pentru reparaţiile curente şi ale mobilierului deteriorat;
- asigurarea curăţeniei locaţiilor şi furnizarea căldurii şi a luminii;
- ţinerea evidenţei nominale a inventarului, asigurarea păstrării lui şi întocmirea formelor de mişcare a acestuia;
- administrarea fondului de locuinţe ale instituţiei;
e) Compartimentul administrativ Brăila asigură buna desfăşurare a activităţii didactice a Facultăţii de Inginerie Brăila şi are în structura organizatorică: administratori patrimoniu, paznici, îngrijitoare şi muncitori. Acest compartiment are dublu rol, acela de a asigura paza şi securitatea bunurilor proprietate precum şi asigurarea bunei desfăşurări a activităţii de întreţinere şi păstrare a bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul instituţiei.
f) Compartimentul naval are în dotare 2 nave, „Egreta” şi „Colegiu”, cu un personal îmbarcat conform normelor şi legilor în vigoare, fiind compus din căpitan, şef mecanic, marinar, motorist.
g) Compartiment pază îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 modificată şi este alcătuit dintr-un şef formaţie pază, care conduce şi coordonează activitatea agenţilor de pază din subordine.Acest compartiment supraveghează dotarea obiectivelor cu dispozitive de alarmă cu senzori de mişcare şi alarmă sonoră.
Atribuţii principale:
- respectarea prevederilor art. 48 din Legea 333/2003 modificată;
- păstrarea documentelor de serviciu în cea mai bună stare;
- cunoaşterea şi aplicarea regulilor în temeiul legislaţiei în vigoare a regulilor de acces;
- întocmirea şi respectarea planului de pază;
- desfăşurarea activităţii de pază conform graficelor stabilite în planul de pază;
- informarea imediată a D.G.A. şi poliţiei despre evenimentele produse pe timpul activităţii de pază şi să ţină evidenţa acestora;
- executarea programului de pregătire profesională;
- paza corpurilor de clădire, a bunurilor şi a valorilor nominalizate în planul de pază şi asigurarea păstrării, întreţinerii, depozitării şi integritatea acestora;
- permiterea accesului în obiective numai în conformitate cu reglementările legale şi cu dispoziţiile interne.
(3) Structurile subordonate direcţiei generale administrative funcţionează în baza propriilor regulamente de organizare şi funcţionare avizate de directorul general administrativ şi aprobate de consiliul de administraţie.
III.4.2 COMPARTIMENTUL JURIDIC
Art. 33
(1) Compartimentul juridic reprezintă universitatea în baza împuternicirii de reprezentare juridică dată de conducerea instituţiei, apărând drepturile şi interesele acesteia în faţa instanţelor judecătoreşti şi a organelor jurisdicţionale, precum şi în raporturile cu persoanele fizice sau juridice.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, consilierul juridic se supune Constituţiei României, legilor in vigoare, codului de deontologie profesională şi statutului profesiei de consilier juridic.
(3) Responsabilităţi:
- consultaţii şi cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului;
- redactarea de opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi;
- redactarea proiectelor de contracte, precum şi negocierea clauzelor legale contractuale;
- asistenţa, consultanţa şi reprezentarea juridică a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi;
- redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a conţinutului şi a datei actelor încheiate, care privesc Universitatea „ Dunărea de Jos” din Galaţi;
- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic; avizul pozitiv sau negativ acordat are drept fundament doar caraterul juridic şi nu pronunţarea asupra aspectelor de natură economică, tehnică sau de orice altă natură cuprinse în documentul supus avizării sau contrasemnării.
- semnarea, la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării juridice, a documentelor cu caracter juridic emanate ale Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
III.4.3 COMPARTIMENTUL CONTROL FINANCIAR PREVENTIV
Art. 34
(1) Compartimentul control financiar preventiv îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia specifică, fiind un compartiment de sine stătător în subordinea rectorului.
(2) Are următoarele competenţe, responsabilităţi şi atribuţii:
- exercitarea vizei şi controlului financiar preventiv asupra actelor şi operaţiunilor, în conformitate cu OMFP 522/2003 şi cadrul general al operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv, precum şi deciziei 1309/22.06.2007;
- vizarea contractelor/comenzilor de achiziţii publice;
- consemnarea în registru a operaţiunilor de control financiar preventiv a tuturor documentelor prezentate la control;
- actul intern de decizie privind organizarea acţiunilor de protocol, a unor manifestări cu caracter cultural-ştiintific, sau a altor acţiuni cu caracter specific, inclusiv devizul estimativ pe categorii de lucrări;
- actul intern de decizie privind deplasarea în strainătate, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli;
- acordarea unor burse de studiu lunare tinerilor români aflaţi la studii în străinătate;
- actul intern de decizie privind delegarea sau detaşarea în ţară a personalului, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli;
- contractul de parteneriat public-privat;
- ordonanţarea de plată privind subvenţii, transferuri, prime sau alte plăţi din fonduri publice acordate beneficiarilor legali;
- ordonanţarea de plată privind redevenţe, chirii sau alte cheltuieli legate de concesionare sau închiriere;
- ordonanţarea de plată externă privind alte plăţi decât cele aferente împrumuturilor externe;
- ordonanţarea de plată privind cheltuielile ce se efectuează din fonduri primite de la persoane juridice sau fizice cu titlu de donaţie sau sponsorizare;
- ordonanţare de plată privind avansuri sau sume cuvenite titularilor de decont, care se acordă prin casierie;
- ordonanţări de plată pentru drepturi salariale ale salariaţilor, altor drepturi salariale acordate personalului, precum şi ale obligaţiilor fiscale aferente acestora;
- acte de donaţie în care entitatea publică are calitate de donator;
- dispoziţia de încasare către casierie;
- evidenţa angajamentelor bugetare cu ajutorul contului 8066 ,,Angajamente bugetare”;
- evidenţa angajamentelor legale cu ajutorul contului 8067 ,,Angajamente legale”.
III.4.4 COMPARTIMENTUL AUDIT INTERN
Art. 35
(1) Compartimentul audit intern desfăşoară o activitate funcţional independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, ajutând entitatea să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere.
(2) Are, în principal, următoarele atribuţii:
- elaborează planul anual de audit public intern;
- efectuează activităţi de audit public intern, pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, economice, eficienţă şi eficacitate;
- informează MECTS despre recomandările neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate, precum şi despre consecinţele acestora;
- în cazul identificării unor iregularităţi semnificative sau posibile prejudicii, raportează imediat conducătorului;
- raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din activitatea de audit;
- controlează existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi valorilor de orice fel şi deţinute cu orice titlu;
- controlează modul de utilizare a valorilor materiale de orice fel, declasarea şi casarea de bunuri;
- controlează modul de efectuare a încasărilor şi plăţilor în numerar sau prin cont, în lei sau alte monede;
- controlează modul de întocmire şi circulaţie a documentelor primare, a documentelor tehnico-operative şi financiar-contabile.
(3) Responsabilitatile compartimentului:
- răspunde de activităţi de audit public intern;
- răspunde de luarea deciziilor, în vederea asigurării calităţii activităţii de audit public intern care i-au fost repartizate;
- răspunde de păstrarea obiectivitatii, confidenţialităţii datelor şi informaţiilor accesate;
- respectă şi aplică reglementările interne privind protecţia muncii;
- răspunde de aplicarea reglementărilor legale, privind arhivarea documentelor.
III.4.5 COMPARTIMENTUL CALITATE
Art. 36
(1) Compartimentul calitate reprezintă un compartiment de specialitate cu rol de coordonare şi execuţie, care integrează Comisia de Calitate din Universitate în realizarea şi implementarea sistemului de evaluare şi asigurare a calităţii. Acest departament realizează auditul intern pentru Sistemul de Asigurare a Calităţii în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
(2) Are următoarele atribuţii:
- urmăreşte mecanismele de implementare a măsurilor de asigurarea calităţii, stabilite de către Comisia de calitate în urma Raportului anual şi a Planului de măsuri;
- elaborează/revizuieşte procedurile şi alte documente necesare pentru asigurarea calităţii procesului de învăţământ în UDJ;
- elaborează/revizuieşte Regulamentele care stau la baza activităţilor din UDJ (admitere, examinare, etc);
- elaborează structura Rapoartelor de evaluare internă în vederea autorizării/acreditării programelor de studiu;
- participă la acţiunile de evaluare instituţională periodică a calităţii;
- întocmeşte Raportul de evaluare internă pentru fiecare solicitare de autorizare/acreditare a programelor de studiu, în conformitate cu cerinţele ARACIS. Fiecare evaluare este făcută de două persoane, evaluatorii fiind din altă facultate decât cea din care face parte programul evaluat; Raportul intern de evaluare se supune votului Departamentului de asigurare a calităţii şi apoi se supune aprobării Senatului UDJ;
- participă la activitatea de asigurare a calităţii din fiecare facultate din UDJ;
- acordă consultanţă în asigurarea calităţii;
- organizează programe de instruire şi alte acţiuni de diseminare a managementului calităţii în vederea dezvoltării culturii calităţii în UDJ;
- gestionează informaţiile referitoare la calitate şi documentele Sistemului de Evaluare şi Asigurare a Calităţii din Universitate;
- sprijină Comisia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii din universitate în realizarea de sinteze privind acţiunile de evaluare, audit şi îmbunătăţire a calităţii;
- realizează şi întreţine pagina web a Consiliului Calităţii UDJ.
III.4.6. DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII ŞI RESURSE UMANE
Art. 37
(1) Direcţia generală investiţii şi resurse umane este condusă de un director general aflat în subordinea rectorului şi îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(2) În cadrul direcţiei funcţionează:
a) Serviciul tehnic universitate care este condus de un şef de serviciu cu următoarele atribuţii principale:
- coordonarea şi verificarea tuturor lucrărilor de investiţii privind consolidările, reparaţiile capitale, şi tuturor lucrărilor de execuţie;
- asigurarea documentaţiilor tehnice pentru promovarea investiţiilor;
- urmărirea modului de efectuare a reparaţiilor capitale şi curente la clădirile şi a instalaţiilor din patrimoniul Universităţii;
- urmărirea permanentă a modului de derulare a contractelor de prestări de servicii şi lucrări;
- urmărirea folosirii fondurilor publice pentru realizarea contractelor de achiziţie publică;
- informarea şi punerea în practică a cunostinţelor cu privire la gestionarea patrimoniului;
- responsabilitate directă pentru întocmirea situaţiilor şi a documentelor redactate;
- respectarea şi verificarea instrucţiunilor proprii de sănătate şi securitate în muncă pentru ingineri;
- respectarea şi verificarea instrucţiunilor privind acţionarea în situaţii de urgenţă;
- întocmirea documentelor necesare procedurilor de achiziţii de lucrări sau servicii;
- urmărirea execuţiei lucrărilor de investiţii şi organizarea recepţiei acestora;
- urmărirea comportării clădirilor şi înregistrarea observaţiilor în Jurnalul evenimentelor;
- urmărirea execuţiei lucrărilor de reabilitare şi modernizare a clădirilor;
- asigurarea obţinerii autorizaţiilor necesare lucrărilor de construcţii;
- participarea la recepţia lucrărilor de construcţii;
- urmărirea executării lucrărilor de investiţii pentru reţele;
- urmărirea executării lucrărilor de investiţii pentru centrale şi puncte termice;
- întocmirea şi păstarea evidenţei contractelor de lucrări şi servicii;
- întocmirea şi păstrarea evidenţei consumurilor de utilităţi (apă, energie electrică, energie termică, gaze naturale) pentru obiectivele de investiţii la care urmăreşte execuţia şi plata acestora;
- reînoirea contractelor de furnizare utilităţi - executarea deciziilor luate de conducerea universităţii în ceea ce priveşte administrarea patrimoniului cu condiţia respectării prevederilor legale;
b) Serviciul achiziţii este condus de un şef de serviciu şi are următoarele atribuţii principale:
- întocmeşte planul anual de achiziţii;
- planifică achiziţiile publice;
- iniţiază şi lansează proceduri de achiziţii;
- derulează şi finalizează procedurile de achiziţii publice;
- administrează contractele şi dosarul achiziţiei;
- respectă principiul legalităţii – organizarea şi desfăşurarea, în cadrul legal existent, a oricărui tip de achiziţie publică;
- respectă principiul utilizării eficiente a fondurilor publice - aplicarea criteriilor economice pentru atribuirea contractelor (comenzilor);
- respectă principiul transparenţei – punerea la dispoziţia celor interesaţi a informaţiilor referitoare la procedura de achiziţie aplicată, stadiul achiziţiei şi aproximarea termenului de finalizare;
- respectă principiul imparţialităţii – abordarea responsabilă a fiecărui referat de necesitate în ordinea primirii dispoziţiei de execuţie;
- respectă principiul asumării răspunderii – conţinutul documentelor întocmite, deciziile luate şi acţiunile desfăşurate trebuie asumate de toţi cei implicaţi în circuitul de aprovizionare;
- ţine permanent legătura cu furnizorii pentru produsele comandate în vederea respectării de către acestea a graficelor de livrare;
- studiază, însuşeşte, respectă şi aplică legislaţia, normele şi normativele, ordinele şi instrucţiunile care reglementează activitatea de achiziţii publice;
- participă la şedinţe de lucru, schimburi de experienţă, etc;
c) Serviciul resurse umane este condus de un şef de serviciu care îndeplineşte atribuţii, sarcini şi responsabilităţi în domeniul resurselor umane, formării şi pregătirii profesionale, organizării şi gestiunii de personal, şi care are în principal următorele atribuţii:
- stabileşte strategia privind coordonarea activităţilor de resurse umane şi gestiunea personalului;
- coordonează programe şi elaborează propuneri în domeniul selecţiei, recrutării, angajării, salarizării, formării şi pregătirii personalului;
- interpretează şi aplică legislaţia în domeniul recrutării, angajării, organizării şi salarizării personalului la nivel de instituţie;
- este instrument de legătură între universitate şi organismele centrale şi locale în ceea ce priveşte raportările obligatorii care au legătură cu resursele umane;
- coordonează formalităţile de angajare a personalului didactic din cadrul instituţiei;
- coordonează formalităţile de angajare, promovare şi evaluare a personalului auxiliar, didactic şi administrativ din cadrul instituţiei;
- coordonează activităţile de completare a Registrului General de Evidenţă al Salariaţilor;
- coordonează activităţile de întocmire a formaţiilor de studiu, pe baza propunerilor primite de la facultăţi;
- coordonează activităţile de întocmire a statelor de funcţii şi statelor de personal pentru toţi salariaţii.
c. 1. Compartiment Personal are următoarele atribuţii:
- întocmirea de state de personal şi state de funcţii pentru cadre didactice, cadre didactice auxiliare şi personal nedidactic, care sunt înaintate spre aprobare Senatului universitar;
- întocmirerea organigramei în concordanţă cu numărul de posturi total la nivel de universitate şi solicitarea avizului Senatului Universităţii;
- angajarea, promovarea şi evaluarea personalului didactic auxiliar şi nedidactic din cadrul universităţii;
- efectuarea formalităţilor de angajare a personalului didactic;
- completarea Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor;
- eliberarea de adeverinţe de vechime pentru cadrele didactice în vederea avansării pe posturi;
- întocmirea de dosare în vederea pensionării salariaţilor;
- în cadrul numărului total de posturi aprobate, pentru buna funcţionare a instituţiei, supune spre aprobare conducerii Universităţii, transformarea posturilor vacante prevăzute în statul de funcţii, modificarea raporturilor de serviciu sau transferul în alte compartimente;
- întocmirea şi gestionarea dosarelor de personal.
c.2. Compartimentul Salarizare are următoarele atribuţii:
- întocmirea statelor de salarii pe baza foilor colective de prezenţă primite de la catedre, departamente şi servicii şi de efectuarea plăţii la termenele stabilite;
- calcularea şi punerea în plată a concediilor medicale de boală, sarcină şi lăuzie;
- calcularea şi punerea în plată a concediilor de odihnă pentru personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic;
- completarea fişelor de lichidare;
- întocmirea statelor de plată pentru profesorii consultanţi, pe baza talonului lunar de pensie;
- întocmirea, le cerere a adeverinţelor de venit;
- întocmirea lunară şi anuală a următoarelor situaţii: Statistica şi Structura câştigurilor salariale lunare ceruta de Institutul Naţional de Statistică şi semestrial, anual, statisticile S3 Costul forţei de muncă, trimestrial, S2: Repartizarea salariaţilor pe grupe de salariaţi şi de ocupaţii S2 – 4: Ancheta salariilor pe ocupaţii;
- centralizarea viramentelor angajatului şi angajatorului;
- întocmirea declaraţiilor lunare către casele de asigurări, conform normelor acestora, pe suport magnetic şi de hârtie la datele stabilite de lege, raportări on-line, fişe fiscale;
d) Direcţia cămine-cantine este condusă de un director şi are, în principal, următoarele atribuţii:
- asigură organizarea şi funcţionarea activităţilor economico-sociale ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în spaţiile de cazare şi cantina din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi;
- asigură întocmirea documentaţiei de achiziţie pentru încheierea de contracte respectând procedurile legale de achiziţie pentru lucrări de igienizare spaţii, colectarea reziduurilor menajere, dezinsecţie şi deratizare, prestări servicii pază, execuţie lucrări de reparaţii la instalaţii sanitare, electrice, termice şi reparaţii construcţii;
- întocmeşte Bugetul de venituri şi cheltuieli anual al Direcţiei Cămine-Cantine şi urmăreşte aprovizionarea corespunzătoare, conform cerinţelor, cu alimente şi produse alimentare pentru cantină, respectiv cu materiale de curăţenie şi materiale de reparaţii în cantităţile şi sortimentele prevăzute în necesar;
- semnează toate documentele care fac obiectul de activitate al Direcţiei Cămine-Cantine (procese verbale, facturi, situaţii de plată, comenzi, bonuri de materiale, diverse situaţii statistice), după care le înaintează spre avizare Directorului General Investiţii şi Resurse Umane şi, după caz, organelor de control din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi;
- exercită control ierarhic operativ, preventiv, de specialitate pentru serviciile şi compartimentele din cadrul Direcţiei Cămine-Cantine, asigurând respectarea strictă a normelor legale;
- coordonează activitatea de cazare a studenţilor în cămin, în limita locurilor disponibile existente la început de an universitar, asigurând transparenţa procesului;
- avizează cererile de încadrare, transfer, detaşare, sancţionare, concediu de odihnă şi de incapacitate temporară de muncă, foile colective de prezenţă şi documente privind plata prestărilor efectuate în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale pentru personalul din subordine, asigură pregătirea spaţiilor de cazare în vederea obţinerii avizelor sanitare de funcţionare pentru toate căminele;
- coordonează activitatea administratorilor de cămine şi, împreună cu aceştia, asigură gestionarea spaţiilor de cazare astfel încât să asigure costurile minime/loc de cazare, pe tot parcursul anului universitar;
- organizează cazarea studenţilor în cămine, în limita locurilor disponibile, asigurând transparenţa procesului; coordonează activitatea de determinare şi încasare a regiei de cămin calculate pe baza elementelor de cheltuieli, aprobată de Senatul universitar;
- asigură desfăşurarea serviciilor de prestări servicii (dezinsecţie şi deratizare, salubrizare etc.) în baza contractelor încheiate cu prestatorii de servicii;
- urmăreşte asigurarea aprovizionării cu produse alimentare pentru cantină, pe bază de contracte încheiate, respectând procedurile de achiziţie;
- urmăreşte activitatea serviciului externalizat pentru efectuarea şi întreţinerea curăţeniei pentru asigurarea desfăşurării corespunzătoare a activităţii în cămine şi cantină.
d.1. Compartimentul Tehnic complex studenţesc este subordonat Directorului Cămine-Cantine şi are următoarele atribuţii:
- întocmirea documentelor şi urmărirea încadrării în normele legale pentru lucrările de reparaţii curente cu terţi, în regie proprie, reabilitări;
- coordonarea şi îndrumarea personalului muncitor din cadrul Atelierului de întreţinere;
- asigură întreţinerea şi repararea instalaţiilor sanitare, electrice, termice aferente spaţiilor de cazare;
- desfăşoară activităţi de întreţinere şi reparaţii a spaţiilor de cazare astfel încât să asigure costuri minime de manoperă şi materiale pe fiecare cămin;
- gestionează consumul de utilităţi necesare funcţionării spaţiilor de cazare, asigurând consumuri specifice minime, consumuri ce se regăsesc în regia de cămin/student;
- asigură menţinerea în stare de funcţionare corespunzătoare a instalaţiilor aferente spaţiilor de cazare prin programele de revizii şi reparaţii anuale şi urmărirea desfăşurării în bune condiţii a contractelor de intretinere lunară a centralelor termice, instalaţiilor sub presiune, de ridicat, lifturi;
- urmăreşte asigurarea cu materiale de reparaţii şi întreţinere a spaţiilor de cazare pe bază de contracte încheiate;
- asigură obţinerea avizelor sanitare de funcţionare a spaţiilor de cazare prin efectuarea activităţilor de reparaţii şi întreţinere de calitate corespunzătoare;
- întocmeşte şi propune spre aprobare planurile de lucrări de reparaţii anuale cu forţe proprii şi cu terţi pentru spaţiile de cazare;
- întocmeşte şi propune spre aprobare necesarul anual de aprovizionare cu materiale de reparaţii specifice (electrice, sanitare, construcţii);
- răspunde de asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţilor specifice cu respectarea securităţii şi sănătăţii în muncă şi normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
d.2. Compartimentul Administrativ complex studenţesc are următoarele atribuţii:
- coordonează, îndrumă şi controlează activitatea administratorilor de cămine şi cantină;
- urmăreşte activitatea serviciului externalizat pentru efectuarea şi întreţinerea curăţeniei în cămine şi cantină;
- sesizează deficienţele care apar în sectoarele de activitate şi ia măsuri pentru remedierea acestora;
- coordonează activitatea de folosire judicioasă a materialelor pe care le gestionează, mobilierului, obiecte de inventar etc.;
- efectuează inventariere şi coordonează activitatea de scoatere din uz a mobilierului şi bunurilor care nu mai corespund.
III.4.7 BIROUL ORIENTARE ŞI CONSILIERE ÎN CARIERĂ
Art. 38
Atribuţiile specifice BOCC sunt următoarele:
- crearea de oportunităţi pentru dezvoltarea personală şi profesională a studenţilor, în vederea integrării acestora în societate;
- favorizarea dezvoltării personale a studenţilor spre mai multă autonomie originalitate, creativitate şi capacitate de comunicare;
- informarea studenţilor cu privire la: ofertele de angajare de la nivel local/naţional/internaţional, legislaţia în vigoare în domeniul muncii, posibilitatea dezvoltării unei afaceri pe cont propriu;
- asigurarea contactului eficient şi a colaborării între structurile asociative ale elevilor, organizaţiile studenţeşti legal constituite şi UDJG;
- facilitarea accesului studenţilor la stagii de practică, programe de internship şi activităţi de voluntariat, în cadrul diverselor instituţii şi organizaţii partenere şi interesate;
- informarea studenţilor în legătură cu activităţile de educaţie formală, nonformală şi informală desfăşurate în ţară şi în străinătate;
- informarea conducerii instituţiei de învăţământ superior cu privire la problemele pe care le întâmpină absolvenţii la angajare şi în corelarea domeniului de studiu absolvit cu domeniul locului de muncă;
- organizarea şi desfăşurarea activităţilor de consiliere individuală şi de grup pe probleme de managementul carierei;
III.4.8. DIRECŢIA ECONOMICĂ
Art. 39
(1) Direcţia economică este condusă de un director aflat în subordinea rectorului şi îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(2) Atribuţiile principale ale direcţiei economice sunt:
- asigură evaluarea, cunoaşterea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor ;
- asigură înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale universităţii, cat şi pentru relaţiile cu ordonatorul principal de credite, organismele fiscale şi de control şi alţi utilizatori;
- organizează şi conduce contabilitatea universităţii în condiţiile legii;
- întocmeşte corect şi la timp situaţiile financiare trimestriale şi anuale, conform legislaţiei în vigoare;
- organizează activitatea de încasări şi plăţi cu numerar şi prin viramente, la casieria centrală şi serviciul financiar şi activitatra de colectare a taxelor prin caseriile organizate la facultăţile sau alte subunităţi organizatorice;
- organizează lucrările de inventariere în conformitate cu legislaţia în vigoare şi face propuneri privind componenţa comisiilor de inventariere;
- organizează şi conduce evidenţa angajamentelor bugetare şi legale;
- organizează şi conduce contabilitatea de gestiune, aceasta vizând calculaţia costurilor şi a rezultatelor la nivele organizatorice stabilite de Senat.
- întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli al universităţii şi urmăreşte execuţia acestuia.
- organizează activitatea compartimentelor financiar şi contabilitate;
- conduce, coordonează, îndrumă şi controlează munca salariaţilor din compartimentele financiar şi contabilitate;
- întocmeşte fişele posturilor şi fişele de evaluare pentru şefi de birouri, stabileşte performanţele profesionale individuale conform legislaţiei in vigoare;
(3) În cadrul Direcţiei economice funcţionează :
a) Biroul financiar, cu următoarele atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile:
- verificarea zilnică a extraselor de cont în lei şi valută pentru toate activităţile Universităţii;
- verificarea zilnică a registrului de casă pentru toate conturile instituţiei;
- verificarea deconturilor pentru deplasări interne şi externe, şi întocmirea documentaţiei bancare pentru drepturile ce revin din deplasări;
- verificarea concordanţelor din referatele de necesitate şi documentaţia anexată;
- întocmirea ordinelor de plată pentru achitarea datoriilor catre bugetul de stat, casele de asigurări de sănătate şi direcţiiile de muncă şi protecţie socială şi verificarea concordanţei acestor sume cu cele din recapitulaţia statelor, întocmirea ordinelor de plată pentru achitarea datoriilor către furnizori, pe baza ordonanţărilor de plată întocmite de departamentul de specialitate;
- întocmirea CEC-urilor pentru ridicări în numerar din trezorerie (salarii, deplasări, cheltuieli materiale);
- înregistrarea tuturor veniturilor proprii ale Universitaţii în baza documentelor justificative legal întocmite;
- întocmirea corectă şi la termen a documentelor de plată (OVV, DPE) în baza ordonanţărilor de plată şi referate emise de compartimentele de specialitate, din sursa de finanţare şi în contul furnizorului extern menţionat în ordonanţarea de plată;
- verifică dacă ordonanţarea de plată este vizată C.F.P şi aprobată de conducere; verifică dacă există viză disponibil de la biroul contabilitate;
- verifică concordanţa dintre ordonanţarea de plată a salariilor şi statele de plată carduri; centralizează pe bănci viramentele de carduri salarii şi verifică fişierele să aibă aceleaşi totaluri;
- creează debitul studentului pe baza taxei de studiu stabilite de facultate;
- se ocupă de încasarea taxelor de şcolarizare de la zi şi IDD;
- urmăreşte încasarea debitelor din taxa de studii şi face propuneri de exmatriculare pentru studenţii care nu plătesc la termenele stabilite;
- întocmeşte balanţa analitică la clienţii din taxa de studii conform Legii 82/1991.
b) Biroul contabilitate. Activitatea biroului contabilitate este organizată conform Legii contabilităţii nr.82/91 modificată şi completată şi se împarte astfel:
- contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor, care reflectă încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente unui exerciţiu bugetar;
- contabilitatea generală, bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor care reflectă evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi excedentul sau deficitul patrimonial. Atât contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor cât şi contabilitatea drepturilor şi obligaţiilor formează un proces bugetar care are la bază sursele de finanţare gestionate la nivelul activităţilor instituţiei şi anume: învăţământul de zi finanţat de la bugetul de stat prin finanţare instituţională şi învăţământul de zi susţinut prin taxele de şcolarizare şi alte tipuri de taxe stabilite de Senatul universităţii, la acestea adaugându-se fondurile cu destinaţie specială (alocaţii de la buget) primite de universităţi drept finanţare complementară (reparaţii capitale aferente spaţiilor de învăţământ, ajutoare sociale – transport studenţi, burse, dotări şi alte cheltuieli de investiţii); obiective de investiţii noi şi în continuare.
Atribuţiile sunt următoarele:
- întocmirea trimestrială a lucrării ,,Situaţie financiară” cu toate documentele anexe;
- efectuarea şi urmărirea execuţiei cheltuielilor pe surse de finanţare, respectiv pe articole şi alineate bugetare;
- efectuarea şi urmărirea execuţiei veniturilor pe surse de finanţare şi urmărirea încadrării acestora în contractul instituţional, complementar şi bugetele de venituri şi cheltuieli;
- întocmirea situaţiei soldurilor de disponibilităţi băneşti şi efectuarea punctajului cu trezoreria;
- întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi/sau anuale.
III.4.9. SERVICIUL RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI COMUNICARE
Art. 40
(1) Serviciul relaţii internaţionale şi comunicare este condus de un şef de serviciu şi îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(2) În cadrul serviciului funcţionează:
a. Compartimentul relaţii internaţionale, cu următoarele atribuţii:
- gestionare studenţi străini înmatriculaţi la studii complete în cele 3 cicluri de studii şi an pregătitor, din ţări UE, ţări terţe UE, bursieri conform acordurilor guvernamentale (admitere, transferări, gestionare dosare, eliberare adeverinţe, plăţi taxe, rapoarte finanţare, relaţia cu MEN, ambasade, poliţia, facultăţile şi celelalte servicii);
- gestionare studenţi străini – şedere temporară: free movers, Erasmus, bursieri AUF (admitere, transferări, gestionare dosare, eliberare adeverinţe, plăţi taxe, raport finanţare, relaţia cu MEN , ambasade, poliţia, facultăţile şi celelalte servicii);
- corespondenţă străinătate (confirmări acte de studii, adrese ambasade, instituţii.);
- gestionare şi evidenţe acorduri bilaterale, tripartite, doctorat în co-tutela;
- gestiunea financiară şi întocmire documente mobilitate în / din străinătate pentru studenţi şi cadre didactice (ex. Erasmus, extensiunea Cahul);
- traduceri de documente de la alte servicii, din străinătate, adrese, scrisori;
b. Compartimentul comunicare, cu următoarele atribuţii:
- oferă asistenţă în organizarea şi integrarea evenimentelor: conferinţe, ceremonii academice, seminarii, workshopuri cu audienţă naţională şi internaţională, concerte şi festivaluri adresate studenţilor, realizare fotografii evenimente Universitate;
- procesare foto-video prin retuşare grafică şi inscripţionarea pe DVD personalizat pentru evenimentele din cadrul universităţii;
- conceperea şi realizarea materialelor de prezentare şi reprezentare al universităţii pentru evenimente naţionale şi internaţionale (pliant, broşură, DVD), redactate în limba română, engleză sau franceză;
- elaborarea machetelor cu conţinut avizat de conducerea universităţii pentru promovare media în perioada admiterii;
- elaborarea conceptului grafic pentru materialele promoţionale pe care universitatea le utilizează în mediul preuniversitar pentru promovarea ofertei educaţionale;
- întocmirea legitimaţiilor pentru salariaţii universităţii;
- activităţi de actualizare şi mentenanţă a site-ului universităţii;
- selecţionarea zilnică/săptămânală a noutăţilor de interes pentru studenţi cu privire la evenimente culturale, ştiinţifice, oportunităţi de finanţare, burse, stagii, locuri de muncă;
- activitatea de informare şi răspuns la solicitările de informaţii formulate de către studenţi şi publicul interesat prin e-mail la adresa comunicare@ugal.ro.
- menţinerea contactelor cu alte instituţii relevante pentru politica şi viziunea universităţii: administraţie publică, ambasade, alte instituţii educaţionale, companii de media, asociaţii şi organizaţii non-profit, companii private;
- gestionarea imaginii publice a instituţiei;
- activităţi legate de rolul de purtător de cuvânt;
- facilitează relaţia conducerii cu mass-media;
- propuneri de planuri, evenimente, campanii de relaţii publice;
- realizare şi actualizare baze de date şi, cu ajutorul, web-masterului, actualizearea site-ul instituţiei ori de câte ori este nevoie.
III.4.9. SERVICIUL BIBLIOTECĂ
Art. 41
(1) Biblioteca Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi face parte din sistemul integrat al bibliotecilor din România; ea întreţine şi dezvoltă relaţii de cooperare cu organisme, instituţii, biblioteci, unităţi de informare documentară, din ţară şi străinătate.
(2) Biblioteca joacă un rol important în întreaga infrastructură de informaţie a universităţii. Funcţia majoră a bibliotecii este cea de dezvoltare a colecţiilor, colecţii care să răspundă necesităţilor informaţionale ale comunităţii academice locale. Conţinutul colecţiilor şi serviciile bibliotecii sprijină atât formarea educaţională cât şi cercetarea din universitate.
(3) Obiectivele bibliotecii sunt:
- participă la procesul educaţional şi de cercetare din cadrul comunităţii academice prin asigurarea suportului informaţional necesar;
- participă la activitatea didactică, cultural-educativă, de cercetare ştiinţifică şi de perfecţionare din universitate, asigurând informarea documentară a utilizatorilor;
- întreţine şi dezvoltă relaţii cu biblioteci, instituţii, organizaţii şi personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale din ţară şi străinătate, în scopul intensificării circulaţiei informaţiilor şi documentelor;
- acordă sprijin metodologic la cerere bibliotecilor de învăţământ preuniversitar din Galaţi. Biblioteca universităţii, în acord cu metodologia de perfecţionare a personalului din bibliotecile de învăţământ, asigură calificarea, perfecţionarea şi reciclarea personalului, prin participarea personalului de specialitate la cursurile organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi la stagii de pregătire sau de perfecţionare în străinătate;
- organizează consfătuiri, schimburi de experienţă, sesiuni şi simpozioane pe teme de biblioteconomie şi informare documentară, participă la manifestările de specialitate organizate pe plan naţional şi internaţional, colaborează cu organizaţiile profesionale ale bibliotecilor din învăţământ şi din alte reţele;
- încheie înţelegeri, convenţii, contracte cu organisme şi organizaţii interne şi internaţionale pentru activităţi specifice;
(4) Pentru îndeplinirea acestor atribuţii, biblioteca desfăşoară următoarele activităţi:
- achiziţionează publicaţii şi alte documente din ţară şi străinăte;
- colecţionează lucrările cadrelor didactice şi cercetătorilor, tezele de doctorat susţinute în cadrul universităţii;
- realizează schimburi de publicaţii şi alte documente cu instituţii, organizaţii şi personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale din ţară şi străinătate;
- donează publicaţii româneşti instituţiilor similare din străinătate;
- organizează păstrarea, folosirea şi prelucrarea tuturor categoriilor de documente din colecţiile proprii;
- gestionează şi asigură circulaţia colecţiilor de documente în depozite în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
- păstrează colecţiile în spaţii amenajate în scopul asigurării conservării şi securităţii lor;
- verifică şi elimină periodic documentele perimate din punct de vedere fizic sau ştiinţific, conform prevederilor legale în vigoare. În vederea asigurării bunei gestionări a colecţiilor, biblioteca execută periodic verificarea colecţiilor (conform legislaţiei în vigoare, fondul total de publicaţii al bibliotecii trebuie verificat la 10 ani):
- asigură condiţiile necesare pentru consultarea de către toate categoriile de utilizatori a documentelor, în sălile de lectură şi prin împrumut la domiciliu;
- efectuează împrumut interbibliotecar intern şi internaţional de documente;
- asigură informarea utilizatorilor prin bazele de date, elaborarea şi editarea de instrumente de informare, în funcţie de cerinţele procesului instructiv-educativ şi de cercetare din universitate;
- colaborează la lucrări bibliografice şi de informare documentară editate pe plan local, naţional şi internaţional.
III.4.10. DIRECŢIA GENERALĂ SECRETARIAT
Art. 42
(1) Direcţia generală secretariat este condusă de un director general aflat în subordinea rectorului şi îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(2) Atribuţii principale generale ale secretariatului sunt:
- coordonează activitatea de secretariat de la nivelul universităţii şi la facultăţi;
- reprezintă universitatea în relaţiile cu serviciile Ministerului Educaţiei Naţionale şi cu alte instituţii pe linie de secretariat;
- asigură respectarea prevederilor legale în activitatea de secretariat şi cea de arhivare;
- asigură rectorului, prorectorilor şi consiliului de administraţie documentele şi datele necesare luării deciziilor/hotărarilor;
- coordonează activitatea de secretariat privind programele didactic universitare, doctorat, perfecţionare;
- coordonează activitatea privind întocmirea şi eliberarea actelor de studii ;
(3) În cadrul Direcţiei generale a secretariatului funcţionează :
a. Secretariat rectorat şi senat, cu următoarele atribuţii:
- asigurarea gestionării corespondenţei adresate conducerii instituţiei;
- asigurarea interfeţei între Rector, Prorectori cu celelalte servicii din cadrul Universităţii şi alte universităţi şi instituţii;
- programarea şi organizarea audienţelor;
- înregistrarea documentelor primite şi transmise de instituţie;
- primirea şi distribuirea corespondenţei;
- răspunde de raporturile statistice cerute de M.E.C.T., Direcţia Judeţeană de Statistică şi alte instituţii;
- organizarea activitătii de protocol;
- organizarea şi urmărirea activităţii de perfecţionare a profesorilor din învăţământul superior;
- coordonarea şi controlarea întocmirii diverselor situaţii de către secretariatele facultăţilor;
- ţine evidenţa activităţii de relaţii externe a Universităţii;
- controlarea periodică şi sistematică a corectitudinii completării registrelor matricole ale facultăţilor;
- organizarea şi monitorizarea evidenţei studenţilor în baza situaţiiilor centralizate transmise de secretariatele facultăţilor.
b. Secretariat facultăţi şi doctorat, cu următoarele atribuţii, competenţe şi responsabilităţi:
- efectuarea de lucrări legate de concursul de admitere;
- gestionarea evidenţei studenţilor începând cu concursul de admitere până la examenul de finalizare a studiilor, pe domenii şi specializări, ani de studiu, statut etc;
- transmiterea la rectorat a documentelor şi datelor referitoare la liste absolvenţi pe forme de învăţământ şi specializări, evidenţa taxelor, rezultate obţinute etc;
- redactarea şi repartizarea corespondenţei la cadrele didactice ale facultăţilor;
- asigurarea programului zilnic de informare a studenţilor şi cadrelor didactice şi a persoanelor din afara universităţii;
- eliberarea de adeverinţe şi situaţii şcolare, la solicitarea studenţilor;
- urmărirea şi aplicarea hotărârilor luate de Consiliul profesoral al facultăţii;
- răspunderea de exactitatea datelor cuprinse în actele de studii precum şi toate documentele emise de facultăţi.
c. Biroul acte studii, cu următoarele atribuţii, competenţe şi responsabilităţi:
- întocmirea actelor de studii, după verificarea tuturor dosarelor ce stau la baza emiterii acestora;
- evidenţa informatizată a actelor întocmite şi eliberate;
- întocmirea şi dupa caz, eliberarea duplicatelor după actele de studii;
- eliberarea actelor de studii, foi matricole, diverse adeverinţe solicitate, etc;
- răspunderea pentru autenticitatea şi corectitudinea tuturor datelor înscrise în actele de studii;
- răspunderea de gestionarea tuturor actelor vehiculate.
d. Registratură şi arhivă
Corespondenţa sosită pe adresa universităţii se înregistrează de către Registratură şi se înaintează operativ Rectorului sau înlocuitorului în lipsa acestuia;
Circulaţia corespondenţei se realizează astfel:
- primirea şi distribuirea corespondenţei zilnic;
- înregistrarea corespondenţei, verificare semnături, aplicare sigiliu;
- înregistrarea în registrele de evidenţă denumite ,,registre intrare-ieşire”;
- corespondenţa înregistrată se repartizează potrivit rezoluţiilor acesteia;
- expedierea operativă a corespondenţei între compartimente şi oficiile poştale, primirea şi distribuirea corespondenţei.
III.4.11. DIRECŢIA GENERALĂ INFORMATIZARE ŞI COMUNICAŢII DIGITALE
Art. 43
(1) Direcţia generală informatizare şi comunicaţii digitale este condusă de un director general aflat în subordinea rectorului şi îşi desfăşoară activitatea în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(2) Are atribuţii în ceea ce priveşte informatizarea activităţilor din universitate, integrarea acestor activităţi din punct de vedere informatic, întocmirea, prelucrarea, raportarea şi arhivarea evidenţelor cerute de conducerea universităţii.
(3) În cadrul direcţiei funcţionează:
a. Serviciul informatizare şi prelucrare date, ce are următoarele atribuţii:
- efectuarea de studii, analize şi propunere de proiecte tip pentru sisteme informatice, bănci de date, reţele de calculatoare pentru Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, stabilind configuraţia necesară acestora;
- fundamentarea necesarului de tehnică de calcul având în vedere dotările existente, volumul de activitate, cerinţele utilizatorilor de informaţii;
- verificarea respectării procedurilor de implementare a programelor informatice aprobate şi sesizarea situaţiilor în care acestea nu sunt conforme;
- soluţionarea, în termen util, solicitărilor utilizatorilor de aplicaţii, în caz de disfuncţii, modificări, impuse de derularea aplicaţiilor;
- consilierea şi rezolvarea incidentelor ivite în timpul prelucrărilor de date, în funcţie de natura acestora;
- monitorizarea programelor informatice achiziţionate privind activitatea Universităţii;
- realizează în timp util, aplicaţiile necesare activităţilor desfăşurate în structurile Universităţii, pe baza solicitărilor aprobate de rectorul Universităţii;
- administrarea, actualizarea, bazelor de date proprii şi aplicarea procedurilor de salvare/restaurare de date pentru evitarea situaţiilor de pierdere a acestora;
- elaborarea/actualizarea instrucţiunilor de utilizare pentru aplicaţiile informatice în derulare;
- participarea la elaborarea/actualizarea procedurilor de lucru proprii pentru activităţile din cadrul biroului IT, în concordanţă cu legislaţia în vigoare, precum şi la aplicarea acestora de către personalul angajat în IT;
- respectarea confidenţialităţii datelor şi informaţiilor care constituie potrivit legii secret de serviciu şi/sau nu pot fi date publicităţii;
- respectarea circuitului documentelor organizat la nivel de unitate şi în cadrul structurii IT, conform normelor legale şi normelor interne;
- respectarea Regulamentului de ordine interioară, Regulamentului de organizare şi funcţionare şi asigurarea, după caz, comunicării interinstituţionale pe problemele solicitate de conducerea Universităţii;
- adaptarea aplicaţiilor la modificările legislative şi/sau cele cerute de beneficiari;
- întreţinerea aplicaţiilor existente;
- asigurarea de suport de specialitate în exploatarea sistemului financiar-contabil;
- testare, verificare module informatice ce se implementează în cadrul Serviciilor Universităţii;
b. Serviciul transmisii de date şi reţele de calculatoare, care are următoarele atribuţii:
- întreţinerea şi administrarea reţelei intranet din clădirea sediului central al instituţiei, precum şi a echipamentelor de conectare;
- instalarea şi întreţinerea, pe calculatoarele din reţeaua locală (administrată), softurilor în acord cu contractele de licenţiere ale instituţiei;
- asigurarea securităţii reţelei administrate şi previne / rezolvă situaţiile de virusare a calculatoarelor ce o alcătuiesc;
- asigurarea securitătii serverelor de comunicaţii din reţeaua locală;
- intervenţia, în cazul unei defecţiuni în reţeaua locală, pentru localizarea, izolarea şi remedierea problemei (în acord cu posibilităţile existente) şi restaurarea funcţionării acesteia la parametrii maximi permişi;
- împreună cu furnizorii de echipamente de calcul se urmăreşte depanarea hardware a echipamentelor defecte;
- acordarea concursului furnizorilor în vederea instalării/configurării dispozitivelor periferice specifice: digitizoare, scannere, inscriptoare de CD, imprimante etc., în reţeaua administrată;
- elaborarea specificaţiilor tehnice necesare întocmirii caietelor de sarcini pentru achiziţiile de tehnică de calcul şi cablări de reţele în cadrul departamentului;
- implementarea de sisteme informatice specifice altor departamente, rezolvând eventuale probleme legate de compatibilitatea cu softurile instalate în acele locaţii;
- consilierea şi asistarea personalul angajat în cadrul serviciilor Universităţii asupra modului de utilizare a softurilor, atât celor destinate aplicaţiilor locale, cât şi celor dedicate serviciilor de internet;
- asigurarea funcţionării optime, hard şi soft, a tuturor calculatoarelor şi reţelelor din cadrul departamentelor deservite de către ICA, de buna integrare a acestora în reţeaua UGAL;
- depanarea şi întreţinerea echipamente de calcul hardware şi software;
- administrare primară a reţelei intranet;
- service primar, în limita competenţelor şi a aparaturii existente pentru: imprimante, copiatoare, multifuncţionale, scanere;
- prevenirea/rezolvarea situaţiilor de virusare a calculatoarelor ce formează reţeaua locală.
III.4.12. EDITURA UNIVERSITĂŢII
Art. 44
Editura universităţii are în subordine:
a. Compartimentul Editorial, cu următoarele atribuţii:
- editarea manualelor universitare şi a altor lucrări având caracter didactic pe suport de hârtie sau electronic;
- editarea de reviste;
- editarea de lucrări de prezentare a Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi;
- editarea volumelor de comunicări ştiinţifice;
- editarea de programe (simpozioane, sesiuni ale cercetării ştiinţifice studenţeşti, cursuri sportive).
b. Compartimentul Multiplicare, ce are ca atribuţie principală multiplicarea de materiale de prezentare şi popularizare a Universităţii, note de curs şi alte suporturi didactice.
III.4.13. SERVICIUL MANAGEMENT CERCETARE
Art. 45
(1) Serviciul management cercetare este condus de un şef de serviciu şi are următoarea structură organizatorică: Compartimentul lansare şi monitorizare proiecte de cercetare, respectiv Compartimentul management financiar al proiectelor.
(2) Atribuţii specifice:
- anunţarea competiţiilor de proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale postate pe site-urile naţionale;
- acordarea de consiliere pentru întocmirea documentaţiei necesare în lansarea de propuneri pentru noile competitii naţionale şi internaţionale;
- asigurarea managementului financiar al proiectelor şi monitorizarea implementării rezultatelor acestora;
- consultarea cu regularitate a paginilor web ale unităţilor finanţatoare naţionale şi internaţionale pentru a fi la curent cu lansarea de competiţii noi, adresate cercetătorilor; lansarea respectivă precum şi condiţiile de participare, se aduc la cunoştinţă mediului academic din universitate;
- punerea la dispoziţia solicitanţilor a tuturor informaţiilor legate de instituţie: datele generale de organizare şi funcţionare, date financiare, resurse umane, capacitate instituţională ş.a;
- întocmirea formularelor netipizate la solicitarea propunătorului cererii de finanţare, (declaraţii, adeverinţe, ş.a.), şi avizarea la conducerea instituţiei; de asemenea, serviciul asigură avizarea de către conducere a celorlalte documente care fac parte din setul cererii de finanţare, prezentate de propunător;
- înregistrarea fişelor de propuneri noi şi obţinerea aprobării acestor fişe;
- urmărirea desfăşurării procesului de evaluare şi anunţarea rezultatelor parţiale şi/sau finale ale competiţiei;
- întocmirea angajamentelor bugetare legale şi propunerilor de angajare a cheltuielilor;
- ordonanţarea la plată a cheltuielilor aferente deconturilor de deplasare internă, taxelor de participare şi publicare, plăţilor către parteneri;
- programarea, pe decade, a plăţilor viitoare prin Trezorerie;
- crearea în sistemul informatic de gestiune a cheltuielilor a datelor de identificare şi bugetul fiecărui nou proiect;
- urmărirea încadrării cheltuielilor financiare angajate în cadrul contractelor în derulare, conform capitolelor de cheltuieli din devizele antecalcul;
- verificarea documentelor financiare necesare predării intermediare sau finale ale etapelor;
- gestionarea şi actualizarea Registrului privind rezultatele cercetării;
- gestionarea şi actualizarea Registrului riscurilor aferent Serviciului management cercetare conform instrucţiunilor de completare primite de la responsabilul instituţional.
IV. DISPOZIŢII FINALE
Art. 46
Atribuţiile fiecărui angajat al Universităţii „Universităţii Dunărea de Jos” din Galaţi sunt cuprinse în fişele posturilor, elaborate sub responsabilitatea şefilor de subunităţi, şi sunt avizate de către şeful structurii ierarhice superioare.
Art. 47
Normele prezentului Regulament sunt aplicabile tuturor categoriilor de personal, indiferent de postul, funcţia ocupată, natura raportului de serviciu sau de forma de angajare.
Art. 48
Organigrama Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi face parte integrantă din regulament, reprezintă structura organizatorică detaliată şi poate fi modificată şi/sau completată, cu respectarea prezentului regulament, cu aprobarea Consiliului de administraţie.
Prezentul Regulament a fost aprobat de Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi prin Hotărârea nr. 61 din data de 19 iulie 2013.