Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a participa la University Leadership Program – SEED România 2025, un program internațional de formare în leadership universitar, derulat de Babson College (SUA), în perioada 18–21 septembrie 2025.
Joi, 25 septembrie 2025, ora 15:00, te așteptăm în holul Universității „Dunărea de Jos” din Galați la vernisajul expoziției semnate de pictorul gălățean Neluș Oană. După absolvirea Liceului „Vasile Alecsandri” din Galați, Neluș Oană a urmat cursurile Facultății de Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca (1981).
Comunitatea academică din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi este deosebit de onorată să-i acorde titlul de Doctor Honoris Causa Excelenţei Sale domnul Mihai Mihăiță, a cărui carieră profesională şi personală îndelungată a fost mereu sub semnul responsabilităţii şi al performanţei.
Vineri, 19 septembrie, ora 11.00, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Multimedia (str. Domnească, nr. 47), va avea loc prezentarea volumului „Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație. STEAM: predare, învățare și atestare”, de Adrian Adăscăliței, publicat recent la Editura Polirom, în colecția „Collegium”, cu o prefață de Constantin Cucoș.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați anunță lansarea proiectului „ACCESS UP – Sprijin pentru elevi și studenți în tranziția către învățământul superior”, Cod SMIS 325921, o inițiativă ambițioasă cu o durată de 30 de luni, dedicată sprijinirii elevilor și studenților aflați în situații de risc educațional.
Facultatea de Inginerie și Agronomie Brăila, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, organizează Conferința Națională intitulată „UGAL – factor stimulator al cercetării multidisciplinare în Regiunea de Sud-Est”. Tematicile principale sunt: Inginerie și Management, Inginerie Mecanică, Ingineria Mediului și Agronomie.
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a emis brevetul de invenție nr. 135593, privind procedeul de realizare a unui material compozit pe bază de materiale și sticlă reciclate. La elaborarea acestei invenții au contribuit trei cercetători de la Facultatea de Inginerie Galați: prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, prof. dr. ing. Felicia Stan și Iulian Manole, precum și un cercetător din Tulcea: Ionuț Octavian Tudorache.
În perioada 9–12 septembrie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat, alături de alte 36 de instituții de învățământ superior din România și de 4 universități din Republica Moldova, la cea de-a 35-a ediție a Conferinței și Expoziției Anuale EAIE, desfășurate la Göteborg, Suedia. În total, evenimentul a reunit mai mult de 7.000 de participanți din întreaga lume.
Academia de Științe Tehnice din România (ASTR), în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează în perioada 18-19 septembrie a XX-a ediție a Conferinței Internaționale „Zilele ASTR – Energia și materia în industria modernă”. Ediția din acest an este sponsorizată de SC Criomec SA Galați.
În perioada 14 iulie - 10 august, nava de cercetare REXDAN a navigat pe o porțiune semnificativă a Dunării, făcând opriri strategice în Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia și Austria, sensibilizând opinia publică cu privire la gestionarea durabilă a sedimentelor și promovând colaborarea internațională.