UGAL

Cercetătorii francofoni, laureați ai programului de burse doctorale și post-doctorale „Eugen Ionescu” s-au reunit pe 6 iulie 2023, la București, în incinta Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” în cadrul unui eveniment organizat de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) în Europa Centrală și de Est și Ministerul Afacerilor Externe. La reuniune şi-au dat întâlnire bursierii programului, reprezentanții universităților române care găzduiesc cercetători francofoni, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai AUF în România.


În cadrul proiectului Program pentru creșterea performanței și inovării în cercetarea doctorală și postdoctorală de excelență – PROINVENT - contract nr. 62487/03.06.2022 POCU/993/6/13 - Cod SMIS: 153299, miercuri, 12 iulie 2023, începând cu ora 9.45, via TEAMS, cei nouă parteneri din consorțiu, doctoranzii și cercetătorii postdoctoranzi se vor întâlni online, în cadrul unui workshop dedicat prezentării bunelor practici și a metodologiei proiectului.


Concursul este organizat de CEN și CENELEC și este adresat membrilor săi (organismele naționale de standardizare), care fac nominalizări pentru ediția din 2023 a premiilor Standards + Innovation (Standarde și inovație). S-au făcut 38 nominalizări din 17 țări membre CEN și CENELEC, pe trei categorii: proiecte, cercetători și tineri cercetători (https://www.cencenelec.eu/get-involved/research-and-innovation/cen-and-cenelec-activities/s-i-awards/list-of-nominees-2023/).


Chiar dacă astăzi a început admiterea on-site, la centrele special amenajate la facultăți, înscrierile online vor continua până pe 22 iulie. Organizatorii admiterii au pregătit și un ghid online, care vine în ajutorul candidaţilor care au optat pentru înscrierea online la admiterea în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, la studii universitare de licenţă.


În cadrul proiectului „Program pentru creșterea performanței și inovării în cercetarea doctorală și postdoctorală de excelență – PROINVENT” - contract nr. 62487/03.06.2022 POCU/993/6/13 - Cod SMIS: 153299, vineri, 7 iulie 2023, începând cu ora 9.30, cei nouă parteneri din consorțiu, doctoranzii și cercetătorii postdoctoranzi se vor întâlni în cadrul unui workshop dedicat prezentării direcțiilor de cercetare aplicativă și înregistrării unui feed-back din mediul socio-economic. Activitatea se va desfășura atât în Sala Panoramic a hotelului Mercure Galați Centrum cât și online, via TEAMS.


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Litere, anunță începerea înscrierilor pentru Școala de Vară COMUNICARE PE REȚELELE DE SOCIALE. Este vorba despre un program de studii de vară dedicat studenților și liceenilor, ce se va desfășura în perioada 17-27 iulie 2023. Cursurile se vor desfășura la sediul Facultății de Litere, vor avea o tematică foarte actuală și, în același timp, îndrăgită de tineri, vor fi susținute de lectori specializați și vor fi gratuite. 


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este prezentă la Târgul Universităților din România organizat de Federația Tinerilor Basarabeni în mai multe orașe din Republica Moldova. Ieri am avut plăcerea să ne întâlnim cu absolvenți de liceu din Chișinău iar astăzi suntem la Liceul Mihai Eminescu din Ungheni. Miercuri, 5 iulie, ne vedem la Bălți, iar în data de 6 iulie suntem la Cahul pentru a-ți da toate informațiile despre ADMITEREA 2023! Hai și tu să afli cum poți studia la cele mai înalte standarde europene.


La 1 iulie 2023 îl sărbătorim pe domnul prof. univ. dr. fiz. Cosma Tudose. O personalitate puternică, un model de profesionalism, un om care s-a implicat cu pasiune și multă putere de muncă în construirea unei cariere universitare, didactice și științifice, pe parcursul a peste 45 de ani de activitate, și care a obținut rezultate care trebuie să fie oferite ca exemplu. Domnul Profesor Cosma Tudose a contribuit la dezvoltarea școlii superioare gălățene de fizică și a creat condiții favorabile de instruire și educare pentru un mare număr de  profesioniști, care slujesc și vor sluji școala cu răbdare, cu pasiune și devotament.


În perioada 3-7 iulie 2023, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui cea de-a 2-a Săptămână Internațională Erasmus+, organizată de Biroul Erasmus+ din cadrul Departamentului de Relații Internaționale. Tema principală a evenimentului este „Active citizenship and inclusion of students with fewer opportunities in HEIs”.


Revista Annals of the University Dunarea de Jos of Galati, Fascicle VI-Food Technology (https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/food/index) este indexată în Emerging Sources Citation Index (Web of Science Core Collection). Începând cu acest an, Clarivate va calcula factor de impact și pentru jurnalele din această categorie a Web of Science.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email