UGAL

AFIR a publicat Ghidul de implementare aferent S.M 19.2 - Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală.
Sprijinul, în cadrul Submăsurii 19.2, se acordă pentru implementarea măsurilor din cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) selectate și autorizate de către DGDR AM PNDR. 
 
În contextul fișei tehnice a Submăsurii 19.2, solicitanții/beneficiarii eligibili ai operațiunilor implementate prin LEADER sunt entități publice/private, stabilite prin fișa măsurii din SDL, autorizate/constituite juridic la momentul depunerii Cererii de Finanțare. Sunt acceptate ca solicitanți/beneficiari eligibili formele de asociere neconstituite juridic (parteneriate informale) doar în cazul măsurilor din SDL elaborate în baza art. 35 al Regulamentului (UE) nr. 1305/2013. 

Pentru anumite operațiuni de interes public (ce vizează minorități, infrastructură socială și broadband) pentru comunitate și teritoriu, identificate în SDL, pentru care niciun alt solicitant nu și-a manifestat interesul în cadrul primului apel lansat, GAL poate să depună proiecte începând cu al doilea apel de selecție lansat pentru cele trei tipuri de măsuri precizate mai sus, sub rezerva aplicării măsurilor de evitare a conflictului de interese și cu condiția ca eligibilitatea GAL, ca beneficiar al măsurii respective, să fie menționată în fișa tehnică din SDL. În acest caz, GAL va externaliza evaluarea către o entitate independentă. În situația în care o parte dintre membrii Comitetului de selecție au participat la elaborarea proiectului, aceștia nu vor lua parte la procesul de selecție și nu vor semna Raportul de Selecție.
 
Descarcă Ghidul
Sursa: AFIR  
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email