AM POIM a anunțat suspendarea apelului de proiecte dedicate elaborării planurilor de management pentru ariile naturale protejate
Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare a anunțat că pentru Obiectivul Specific 4.1 „Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate”, apelul de proiecte “POIM/178/4/1/Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității și refacerea ecosistemelor degradate” - acțiuni de categoria A - Elaborarea planurilor de management/seturilor de măsuri de conservare/ planurilor de acţiune pentru ariile naturale protejate a fost atins bugetul limită al apelului până la care AM POIM primeşte cereri de finanţare (aproximativ 150% din alocarea netă la nivel de POIM, respectiv 26,173 milioane euro).
Conform comunicatului oficial, în acest context, apelul de proiecte menționat anterior a fost suspendat, dar cererile de finanțare pentru proiectele de categoria A depuse ulterior publicării acestui anunț vor fi evaluate, iar cele care întrunesc condiţiile minime de calitate pentru aprobare, prevăzute în Ghidul Solicitantului, vor fi aprobate pe lista de rezervă.
Sursa: MDRAPFE