UGAL

Ordonanță de Urgență: Prefinanțarea se va acorda în tranșe de 10% și solicitarea ștampilei pe documente va fi considerată abatere disciplinară!

Guvernul a modificat prin Ordonanța de Urgență nr. 49 de vineri, 30 iunie 2017, mai multe prevederi ale Ordonanței de Urgență nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020, ale Ordonanței 17/2015, ale Legii 105/2011 privind gestionarea fondurilor pentru obiectivul „Cooperare Teritorială Europeană”, precum și ale altor acte normative.

Prefinanțare – tranșe de 10%
Conform documentului aprobat vineri, prefinanțarea reprezintă „sumele transferate din fonduri europene și din cofinanțarea publică asigurată de bugetul de stat, în tranșe, de către unitățile de plată către beneficiari/lider de parteneriat/parteneri pentru cheltuielile necesare implementării proiectelor finanțate din fonduri europene, fără depășirea valorii totale eligibile a contractului de finanțare”. Noua prevedere elimină restricțiile impuse de OUG 40/2015 care limitau prefinanțarea la „sumele rambursabile (…) pentru cheltuielile salariale, cheltuielile aferente subvenţiilor, burselor, premiilor, onorariilor aferente activităţilor independente desfăşurate în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cheltuielilor cu deplasările, aşa cum sunt prevăzute în bugetele contractelor de finanţare, pe baza statelor estimative privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor estimative pentru acordarea burselor, subvenţiilor, premiilor şi onorariilor sau a estimărilor de sume aferente deplasărilor interne/externe prevăzute conform contractelor/ordinelor/deciziilor de finanţare”.  
De asemenea, pentru proiectele finanțate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european, Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane se acordă prefinanțare în tranșe de maximum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, fără depășirea valorii totale eligbile a contractului de finanțare, beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor alții decât beneficiarii finanțați integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației și Cercetării Științifice și beneficiarii proiectelor din Mecanismul pentru Interconectarea Europei.
Cu excepția primei tranșe de prefinanțare, următoarele tranșe de prefinanțare se acordă cu deducerea sumelor necheltuite din tranșa anterior acordată. Beneficiarul care a depus cerere de prefinanțare are obligația depunerii unei cereri de rambursare care să cuprindă toate cheltuielile efectuate în valoarea totală a prefinanțării acordate în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data la care a primit banii în cont de la autoritatea de management.

Solicitarea ștampilei pe un document de către o persoană din instituții publice – abatere disciplinară!
Ordonanța aprobată vineri a modificat și OG 17/2015, în sensul clarificării faptului că „persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice”. De asemenea, Ordonanța 49/2017 menționează că „fapta de solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, precum și entităților fără personalitate juridică aplicarea ștampilei pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârșită de către persoana din cadrul unei instituții sau autorități publice, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale.”

Modificările la OG 17/2015 intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea Ordonanței 49/2017 în Monitorul oficial (30 de zile de la 30 iunie 2017).

Raluca Prelucă,
www.fonduri-structurale.ro
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email