UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 236 din 6 septembrie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârilor Consiliului de administrație nr. 114/31.8.2022 și nr. 115/1.9.2022 înaintate Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic urgent, cu termen limită 6 septembrie 2022, ora 14.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 78 dintre cei 86 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație coroborat cu avizul Biroului Juridic, solicitarea Facultății de Medicină și Farmacie nr. RF 7071/30.8.2022 de modificare a criteriilor de admitere la programele de studii universitare: Farmacie, Moașe, Tehnică dentară, pentru sesiunea septembrie 2022 a concursului de admitere, în sensul organizării concursului de admitere pe bază de dosar.

Art. 2. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație coroborat cu avizul Biroului Juridic, solicitarea Facultății de Arte nr. RF 7086/31.8.2022 privind criteriile și comisia de admitere pentru ciclul II de studii universitare de masterat, programul de studii Pictură. (Anexă)

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

Anexă: Criteriile şi comisia de admitere pentru ciclul II de studii universitare de masterat, programul de studii Pictură de la Facultatea de Arte

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email