UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 235 din 5 septembrie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 113/31.8.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic urgent, cu termen limită 5 septembrie 2022, ora 15.30, (conform ordinii de zi), la care au participat 69 dintre cei 86 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație coroborat cu avizul Biroului Juridic, solicitarea Facultății de Educație Fizică și Sport nr. RF 7059/30.8.2022 de modificare a structurii anului universitar 2021-2022 prin introducerea unei sesiuni suplimentare de restanțe pentru toți anii de studii, licență și masterat, în perioada 6-8 septembrie 2022.

Art. 2. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație coroborat cu avizul Biroului Juridic, solicitarea Facultății de Medicină și Farmacie nr. RF 7055/29.8.2022 de modificare a structurii anului universitar 2021-2022 prin adăugarea unei sesiuni de restanțe extraordinare pentru toate programele de studii, pentru studenții din anii terminali (anii III, IV, V și VI), în perioada 10-12 septembrie 2022.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email