UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 106 din 10 martie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare aleSenatului UDJG;
Hotărârilor Consiliului de administrație nr. 25/28.02.2022 și nr. 26/3.3.2022, înaintate Senatului, sub semnătura Rectorului universității,

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 10 martie 2022, ora 14.30, (conform ordinii de zi), la care au participat 51 dintre cei 69 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, solicitarea Direcției juridice și resurse umane, prin Biroul Personal, privind organizarea examenului de promovare în grade sau trepte profesionale a personalului din Anexă, care a formulat cereri și îndeplinește condițiile de admisibilitate pentru înscrierea la examenul de promovare a personalului didactic-auxiliar și nedidactic, organizat în trimestrul I al anului 2022.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email