UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 91 din 16 februarie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare aleSenatului UDJG;
Hotărârilor Consiliului de administrație nr. 11 din 2.2.2022 și nr. 14 din 9.2.2022, înaintate Senatului, sub semnătura Rectorului universității,

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 16 februarie 2022, ora 15.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 61 dintre cei 69 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare în vederea evaluării periodice de către Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior, a programului de studii universitare de licență Interpretare muzicală – Canto, domeniul de licență Muzică, învăţământ cu frecvenţă, de la Facultatea de Arte, având în vedere recomandarea formulată de Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Departamentul de asigurarea calității.

Art. 2. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație, înființarea domeniului de masterat Sociologie la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, precum și a programului de studii universitare de masterat Managementul resurselor umane în domeniul Sociologie.

Art. 3. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație, transmiterea documentației către Autoritatea Națională pentru Calificări în vederea înscrierii calificării aferente programului de studii universitare de masterat Managementul resurselor umane în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior.

Art. 4. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, planul de învățământ pentru programul de studii universitare de master Managementul resurselor umane, domeniul de masterat Sociologie, învățământ cu frecvență, valabil începând cu anul universitar 2022-2023.

Art. 5. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație, înființarea programului de studii universitare de licență Nutriție și dietetică, în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie, domeniul de licență Sănătate, învățământ cu frecvență.

Art. 6. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație, transmiterea documentației către Autoritatea Națională pentru Calificări în vederea înscrierii programului de studii universitare de licență Nutriție și dietetic în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior a calificării aferente.

Art. 7. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, planul de învățământ pentru programul de studii universitare de licență Nutriție și dietetică, domeniul de licență Sănătate, învățământ cu frecvență, valabil începând cu anul universitar 2022-2023.

Art. 8. Se aprobă, cu majoritatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, modificarea planurilor de învățământ, ca urmare a modificării standardelor specifice, pentru următoarele programe de studii universitare de licență, domeniul de licență Sănătate, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Medicină și Farmacie:

  1. Medicină
  2. Medicină (Enna-Italia).   
  3. Medicină (în limba engleză) la Pozzilli – Italia. 

Art. 9. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație și al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Consiliere școlară și integrarea persoanelor cu CES, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, în vederea încadrării în domeniul acreditat Științe ale educației, având în vedere recomandarea formulată de Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Departamentul de asigurarea calității.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email