UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 247 din 23 septembrie 2021

 

În baza:
Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 97/20.9.2021 înaintată Președintelui Senatului, sub semnătura Rectorului univeristății, 

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 23 septembrie 2021,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, ca toate activitățile didactice din anul universitar 2021-2022 să se desfășoare „față în față” (on-site), cu excepția situațiilor în care consiliile facultăților constată că nu se pot respecta cerințele de distanțare fizică, potrivit prevederilor legislației în vigoare privind CoVid-19. În situația în care activitățile educaționale se vor desfășura on-line, întregul personal academic va fi prezent în spațiile universității, cu excepția situațiilor în care consiliile facultăților constată că acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau din alte motive obiective, justificate.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email