UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 180 din 6 septembrie 2021

 

În baza:
Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Metodologiei privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei standard de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 74/29.07.2021, înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității, 

 

Senatul universitar, prin vot electronic, în data de 6 septembrie 2021, cu majoritatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv formulat de către Consiliul Facultății de Medicină și Farmacie, menținerea în activitatea didactică, în calitate de titular, la Departamentul Științe farmaceutice de la Facultatea de Medicină și Farmacie, în anul universitar 2021-2022, a doamnei prof. univ. dr. Maria CIOROI, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat, aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 175/2020.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email