UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 179 din 3 septembrie 2021

 

În baza:
Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârea Consiliului de administrație nr. 85/1.9.2021 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității, 

 

Senatul universitar, prin vot electronic, în data de 3 septembrie 2021,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, la propunerea Facultății de Arte, pentru programul de studii universitare de masterat Teatru și arte performative, domeniul Teatru şi artele spectacolului, următoarele criterii de admitere:

  • Proba 1: interviu pe baza Dosarului de concurs – oral (5 minute; probă prevăzută cu notă).

Dosarul de concurs va cuprinde:

  1. Memoriu de activitate (și CV – format european);
  2. Tema de cercetare – scris (un argument teoretic asupra direcțiilor de creație și de cercetare artistică din domeniul de interes al candidatului, 3-5 pagini, tehnoredactare: 12”; 1,5, Times New Roman).
  • Proba 2: probă pe baza Repertoriului de concurs – probă practică (10-15 minute; probă prevăzută cu notă):
  1. Prezentarea unor monoloage sau scene din Repertoriului de concurs;
  2. Probă de improvizație.

Repertoriul de concurs: Candidatul va avea în repertoriul de concurs două monoloage sau scene din dramaturgia contemporană universală sau alese dintr-un film sau serial de televiziune. Cele două monoloage/scene trebuie să fie diferite ca gen dramatic și ca abordare pentru a scoate în evidență versatilitatea candidatului.

Proba de improvizație: În cadrul probei de improvizație comisia va testa și alte abilități ale candidatului cum ar fi cele fizice sau cele vocale. Candidatul va primi totodată teme de improvizație pe baza Repertoriului de concurs sau texte dramatice scurte oferite de comisie la prima vedere.

Media finală se calculează ca media aritmetică a celor 2 probe. Ambele probe se vor desfăşura în aceeaşi zi.

Art. 2. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, la propunerea Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, începând cu sesiunea de admitere din Septembrie 2021, oferta educațională a facultății susrubricate, după cum urmează:

  • Domeniul de licență - Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, programe de studii universitare de licență: Rețele și software de telecomunicații și Electronică aplicată;
  • Domeniul de licență - Inginerie electrică, programe de studii universitare de licență: Electronică de putere și acționări electrice și Electromecanică;
  • Domeniul de licență - Inginerie electrică, program de studii universitare de licență: Inginerie electrică şi calculatoare;
  • Domeniul de licență - Ingineria sistemelor, program de studii universitare de licență: Automatică şi informatică aplicată;
  • Domeniul de licență - Calculatoare și tehnologia informației, program de studii universitare de licență:

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email