Senatul universitar
Nr. 1124/12.11.2024/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 441 din 12 noiembrie 2024
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 12 noiembrie 2024, ora 14.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 73 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Management energetic și eficiența sistemelor termice, în vederea încadrării în domeniul acreditat Inginerie mecanică, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Inginerie, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Art. 2. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Materiale avansate și tehnologii inovative medicale, în vederea încadrării în domeniul acreditat Ingineria materialelor, învățământ cu frecvență, dual, de la Facultatea de Inginerie, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Art. 3. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Tehnici moderne în construcții navale, în vederea încadrării în domeniul acreditat Arhitectură navală, învățământ cu frecvență, dual, de la Facultatea de Arhitectură Navală, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Art. 4. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Matematică aplicată în științe, în vederea evaluării periodice, domeniul Matematică, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Științe și Mediu, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Art. 5. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de licență Ingineria produselor alimentare (la Buzău), în vederea autorizării provizorii, domeniul Ingineria produselor alimentare, învățământ cu frecvență, dual, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Art. 6. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Controlul, expertizarea și siguranța alimentelor, în vederea încadrării în domeniul acreditat Ingineria produselor alimentare, învăţământ cu frecvenţă, dual, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Art. 7. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de licență Tehnologii de construcții, montaj și reparații navale, în vederea autorizării provizorii, domeniul Arhitectură Navală, învățământ cu frecvență, dual, de la Facultatea de Arhitectură Navală, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Art. 8. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a domeniului de studii universitare de masterat Arhitectură navală, programul de studii universitare de masterat Arhitectură navală/ Naval Architecture, în vederea evaluării periodice, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Arhitectură Navală, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Art. 9. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Raportul de autoevaluare a domeniului de studii universitare de masterat Ingineria produselor alimentare, programul de studii universitare de masterat Știința și ingineria bioresurselor acvatice, în vederea evaluării periodice, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, având în vedere recomandarea formulată de către Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și de către Compartimentul de asigurarea calității.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR