UGAL

Senatul universitar
Nr. 394/17.05.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 149 din 17 mai 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. 21316 din 17.05.2024 înaintată Senatului sub semnătura Rectorului universității,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 17 mai 2024, ora 10.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 65 dintre cei 91 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu majoritatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

  

 

Art. unic. Având în vedere demisia din funcție a decanilor interimari ai următoarelor facultăți: Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, Economie și Administrarea Afacerilor, Drept și Științe Administrative și Istorie, Filosofie și Teologie, se aprobă numirea următorilor decani interimari, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de decan:

  1. Prof. univ. dr. ing. Dorel Aiordăchioaie, la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică;
  2. Prof. univ. dr. Mihaela Carmen Muntean, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
  3. Lector univ. dr. Dragoș Mihail Daghie, la Facultatea de Drept și Științe Administrative;
  4. Lector univ. dr. Valerica Celmare, la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie.

  

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email