UGAL

Senatul universitar
Nr. 578/11.8.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 191 din 11 august 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. RF 5905 din 2.8.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Președintelui Consiliului Facultății Transfrontaliere.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 11 august 2023, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 67 dintre cei 76 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului Facultății Transfrontaliere,  modificarea comisiei de concurs pentru postul vacant scos la concurs pe perioadă nedeterminată, în semestrul al II-lea al anului universitar 2022-2023, poziția 46, lector, din Statul de funcții al Departamentului de Științe socio-umane, după cum urmează:

Președinte:

  • Conf. univ. dr. Gina Aurora NECULA, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Membri:

  • Lector univ. dr. Delia-Andreea OPREA, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
  • Lector univ. dr. Mihaela-Alina IFRIM, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
  • Lector univ. dr. Alexandra-Monica TOMA, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
  • Lector univ. dr. Georgiana CIOBOTARU, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Membri supleanți:

  • Lector univ. dr. Larisa USATÎI, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
  • Lector univ. dr. Irina PUȘNEI, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email