UGAL

Senatul universitar
Nr. 329/5.5.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 118 din 5 mai 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. 12695/27.4.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Directorului CSUD.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 5 mai 2023, ora 13.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 75 dintre cei 82 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat, solicitarea de afiliere cu activitatea de conducere de doctorat în domeniul Farmacie, la Școala doctorală de Științe biomedicale din cadrul IOSUD-UDJG, a doamnei prof. univ. dr. habil. DUMITRESCU Denisa-Elena, de la Facultatea de Farmacie a Universității „Ovidius” din Constanța.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email