UGAL

Senatul universitar
Nr. 311/27.4.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 117 din 27 aprilie 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresei nr. RF 216449 din 11.4.2023 înaintată Senatului, sub semnătura Decanului Facultății de Medicină și Farmacie.

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 27 aprilie 2023, ora 11.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 54 dintre cei 81 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Comisiei pentru cercetare științifică a Senatului universitar, propunerea Facultății de Medicină și Farmacie de acordare a titlului de doctor honoris causa domnului prof. Michael DAVIDSON de la Mount Sinai School of Medicine, New York, precum și componența Comisiei științifice de acordare a titlului, după cum urmează:

Președinte:

  • Prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, Președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați;

Membri:

  • Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Prof. univ. dr. habil. Anamaria Ciubara, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Prof. univ. dr. Armida Mucci, Director de Departament, Universitatea Federico II din Napoli;
  • Prof. univ. dr. Orhan Derman, Universitatea din Ankara;
  • Prof. univ. dr. Petru Ifteni, Universitatea „Transilvania” din Brașov.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email