UGAL

Senatul universitar
Nr. 308/27.4.2023/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 114 din 27 aprilie 2023

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Metodologiei interne de organizare și desfășurare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere de la nivelul facultăților și universității, aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 156 din 4.11.2015, dispoziții menținute prin Hotărârea Senatului universitar nr. 105 din 16.09.2019
Adresei nr. 11285/12.4.2022, înaintată Senatului sub semnătura Directorului CSUD.

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 27 aprilie 2023, ora 11.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 54 dintre cei 81 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se validează rezultatul alegerilor desfășurate în perioada 10-12 aprilie 2023, de studenții doctoranzi din IOSUD-UDJG, pentru alegerea reprezentantului în Senatul universitar, în persoana domnului POPA S. Marcel-Daniel, student-doctorand înmatriculat în anul I, în cadrul Școlii doctorale de Inginerie mecanică și industrială, domeniul de doctorat Inginerie industrială.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email