UGAL

HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 38/10.05.2021

 

Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de administraţie, în data de 10 mai 2021,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, Procedura operațională privind încurajarea performanței în activitatea de cercetare a studenților doctoranzi, ediția 1, revizia 1. (Anexa 1)

Art. 2. Se avizează pozitiv, cu unanimitatea voturilor exprimate, menținerea în activitatea didactică în calitate de titular la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Departamentul Sporturi individuale și kinetoterapie, până la data de 30.9.2021, a domnului prof. univ. dr. Ion Ene Mircea, în conformitate cu prevederile Metodologiei privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat, aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 175/2020, având în vedere și avizul pozitiv formulat de Consiliul Facultății de Educație Fizică și Sport.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 3. Se avizează pozitiv, cu unanimitatea voturilor exprimate, solicitarea Direcției Generale Administrative, prin Direcția Patrimoniu, privind încheierea unui act adițional la contractul de vânzare nr. 1687/03.04.2020, autentificat prin încheierea nr. 687/03.04.2020, prin care să se acorde CNFR NAVROM SA (având în vedere absorbția Navrom River S.R.L. de către CNFR NAVROM SA) dreptul de servitute urbană asupra imobilului situat în mun. Galați, str. Portului nr. 23, lot 3, format din terenul curţi-construcţii în suprafaţă real măsurată de 60 mp şi construcţia, edificată pe acest teren, respectiv C14-construcţii anexă, cu destinaţia centrală termică, pentru a se avea acces la centrala termică pentru citirea contoarelor și pentru efectuarea oricăror lucrări / verificări / servicii la centrala termică, intervenții în caz de avarie, reparații și mentenanță.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 4. Se avizează pozitiv, cu unanimitatea voturilor exprimate, solicitarea Facultății de Arte de modificare a criteriilor și a tematicii pentru concursul de admitere 2021 pentru ciclul I de studii universitare de licență și pentru ciclul II de studii universitare de masterat. (Anexa 2)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 5. Se avizează pozitiv, cu majoritatea voturilor exprimate, taxele de studii și pentru servicii prestate, pentru anul universitar 2021-2022. (Anexa 3)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.


 

RECTOR,
Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU

 

Anexa 1 Procedura operațională privind încurajarea performanței în activitatea de cercetare a studenților doctoranzi
Anexa 2 Criterii și tematică pentru concursul de admitere 2021 pentru ciclul I de studii universitare de licență și pentru ciclul II de studii universitare de masterat la Facultatea de Arte
Anexa 3 Taxele de studii și pentru servicii prestate, pentru anul universitar 2021-2022

 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email