UGAL

HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 18/05.03.2021

 

Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de administraţie, în data de 5 martie 2021, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se avizează pozitiv, cu avizul pozitiv al Biroului Juridic, Regulamentul privind activitatea de tutoriat din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. (Anexa 1)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 2. Se avizează pozitiv, la propunerea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat și cu avizul pozitiv al Biroului Juridic, Regulamentul școlilor doctorale din cadrul IOSUD-UDJG. (Anexa 2)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 3. Se avizează pozitiv, la propunerea Consiliului pentru studiile universitare de doctorat și cu avizul pozitiv al Biroului Juridic, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea finalizării studiilor universitare de doctorat în cadrul școlilor doctorale ale IOSUD-UDJG. (Anexa 3)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 4. Se avizează pozitiv, având în vedere recomandarea formulată de Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității și Departamentul de asigurarea calității, Raportul de autoevaluare a programului de studii universitare de masterat Agricultură durabilă, în vederea acreditării de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior a domeniului de masterat Agronomie, învățământ cu frecvență, de la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 5. Se aprobă fondul la dispoziția rectorului pentru anul 2021 în valoare de 31042 lei, calculat în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 6. Se avizează pozitiv, la propunerea Departamentului de formare continuă și transfer tehnologic, înființarea următoarelor programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă:

  1. Psihopedagogie – formarea profesorilor de sprijin pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale (CES) – (cu școlarizare la AVERSA, Italia);
  2. Psihopedagogie – formarea profesorilor de sprijin pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale (CES) – (cu școlarizare la NAPOLI, Italia);
  3. Psihopedagogie – formarea profesorilor de sprijin pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale (CES) – (cu școlarizare la ROCCARAINOLA, Italia);
  4. Psihopedagogie – formarea profesorilor de sprijin pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale (CES) – (cu școlarizare la SALERNO, Italia).

Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 7. Se avizează pozitiv planurile de învățământ aferente programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă sus-menționate.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.


 

RECTOR,
Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU

 

Anexa 1 Regulamentul privind activitatea de tutoriat din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Anexa 2 Regulamentul școlilor doctorale din cadrul IOSUD-UDJG

Anexa 3 Regulamentul privind organizarea și desfășurarea finalizării studiilor universitare de doctorat în cadrul școlilor doctorale ale IOSUD-UDJG

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email