UGAL

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE


HOTĂRÂREA
nr.  65/20.10.2016


Conform:
Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Ordinului Ministrului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice nr. 3174/18.02.2016 privind numirea Rectorului,
Consiliul de Administraţie, din data de 20.10.2016,


HOTĂRĂȘTE:



Art. 1. Se aprobă introducerea în Statul de funcțiuni al personalului didactic auxiliar și nedidactic al Facultății de Științe și Mediu, valabil pentru anul universitar 2106-2017,                       a Laboratorului de Diagnoză și Analiză Acustică a Sistemelor Fizice, având în vedere prevederile Ordinului nr. 4947/899/2018/1840/906/2016 privind încadrarea în activitatea de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică și a OUG 32/2016.

Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

Art. 2.   Se aprobă, la propunerea Facultății de Medicină și Farmacie, înființarea în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Galați, a următoarelor secții clinice:
  • Secția Farmacie clinică – șef de secție: ș.l.dr. Robu Silvia, farmacist primar;
  • Secția clinică Chirurgie Plastică, microchirurgie reconstructivă – șef secție: ș.l.dr. Chelmuș Carmen, medic primar.

Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.


RECTOR,
Prof. dr. ing. Iulian Gabriel BÎRSAN

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email