UGAL

Proiectul „România – hub logistic” este propus de Poșta Română, în parteneriat cu universități și unități de învățământ preuniversitar, asociații profesionale și companii publice și private din domeniul logisticii, autorități publice locale și naționale, și vizează valorificarea poziției geografice privilegiate a României în regiune.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va sprijini Compania Națională „Poșta Română” SA în dezvoltarea strategiilor necesare proiectului și la realizarea unor programe educaționale destinate consolidării cunoștințelor angajaților companiei, respectiv dezvoltării de competențe profesionale necesare noilor angajați din sectorul logistic.

La întâlnirea de lucru care a avut loc în data de 20 decembrie 2021 la sediul Companiei Naționale „Poșta Română” SA din București, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost reprezentată de prorectorul responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și parteneriatul cu mediul economico-social, prof univ. dr. Silvius STANCIU.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email