UGAL

Autoritatea de Supraveghere Financiară va organiza pe data de 26.10.2021 cea de a II-a ediție a Academic FinHub, un dialog între reprezentanții marilor centre universitare și reprezentanții pieței financiare, al cărui obiectiv este de a sprijini activitatea academică din România. Această nouă ediție are ca temă Educația financiară pentru învățământul tehnic academic și dezvoltarea piețelor financiare cu ajutorul digitalizării.

Evenimentul se va desfășura online (Zoom), fiind transmis pe canalele de comunicare ale ASF (Facebook, Youtube). Acest program dedicat mediului universitar își propune facilitarea dialogului între universități și mediul de afaceri din domeniul financiar nebancar, aducând la aceeași masă atât perspectivele mediului academic, cât și pe cele ale mediului de afaceri, opinii care trebuie să se afle în legătură directă, nemijlocită.

Evenimentul urmează să se desfășoare on-line, pe durata a două ore (11:00-13:00) și va fi transmis pe pagina de Youtube și Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară.  Evenimentul își propune să genereze un set de recomandări de bună practică privind formarea tinerilor și integrarea în viața activă, cu abilități și cunoștințe necesare angajatorilor.

Agenda Academic FinHub – Ediția a II a, 26 octombrie 2021 11:00-13:00

11:00 – 11:10 – ASF – cuvânt de deschidere

11:20 – 12:50 – Panel

  • Marian Siminică, director ISF, profesor
  • Mihnea Costoiu, Rector Universitatea Politehnică  București
  • Costel Negricea, Rector Universitatea Româno - Americană
  • Cezar Ionuţ Spînu, Rector Universitatea din Craiova
  • Neculai Eugen Seghedin – Pro Rector Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași
  • Dan Berteanu – Chief Education Office, Bitnet Group
  • Adrian Marin, Președinte UNSAR
  • Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life

12:50 – 13:00 Concluzii

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email