UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și-a deschis astăzi larg porțile la începutul unui nou an universitar, printr-o ceremonie caldă la care au participat ÎPS dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul „Dunării de Jos”, dl. Costel Fotea - Președintele Consiliului Județean Galați, dl. Ionuț Pucheanu, Primăria Municipiului Galați, dl. Paul Cristea, Prefectul interimar al Județului Galați și dna. Luminița Mihailov - Director General Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est.

Au mai participat reprezentanți ai conducerii universității, decani, cadre didactice și studenți. Festivitatea din Aula „Al. I. Cuza” din Campusul Științei a debutat cu Imnul României, fiind continuată cu Gaudeamus - imnul studenților de pretutindeni și câteva piese folclorice românești, în interpretarea Corului Facultății de Artă. Înalt Preasfinția Sa, dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul „Dunării de Jos” a binecuvântat audiența și a urat succes cadrelor didactice și studenților.

„Începem acest an universitar cu vești bune, în sensul că, pentru prima dată, după mulți ani, tendința de scădere a numărului de studenți a fost stopată. Este pentru prima dată când avem o creștere a numărului de cursanți ai universității noastre. Este dovada clară că suntem o instituție foarte serioasă, competentă, ceea ce se observă, de altfel, și din ranking-urile internaționale.

Au fost făcute eforturi importante pentru dezvoltarea instituțională, a resurselor umane și materiale din universitate, iar rezultatele au început să apară ne îndreptățesc să confirmăm studenților noștri că au ales o universitate de prestigiu, care le va asigura un parcurs profesional de excepție. Cele 14 facultăți, cu peste 100 de specializări în derulare, care vor continua să se dezvolte într-o armonie în care solidaritatea academică va reuși să păstreze poziția de onoare a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, consolidând poziția acesteia de promotor al dezvoltării educaționale și de cercetare la nivel regional, național și internațional.

Sperăm ca cei mai mulți dintre tinerii formați la universitatea noastră să rămână în România, pentru a asigura viitorul acestei țări. Le urez tuturor studenților și colegilor mei un an universitar plin de realizări!”, a declarat, în deschidere, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității.

La rândul său, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, Președintele Senatului a ținut să facă urări de început de an.

„Mulțumesc bobocilor pentru încrederea acordată, îi asigur că își vor petrece cei mai frumoși ani ai vieții într-o universitate modernă, cu o tradiție de peste 70 de ani. Corpul profesoral al Universității noastre este unul de elită și îmi place să spun că noi, cadrele didactice suntem pescari de oameni: aruncăm plasele adânc, cu har, pricepere și înțelepciune, competență și construim destine. Le urez studenților multă sănătate, sete de cunoaștere, curaj și să pătrundă cât mai ușor în lumea fascinantă a cunoașterii prin ușile lăsate întredeschise de profesorii lor. Colegilor le urez energie, răbdare și satisfacții alături de studenții lor. Vivat, crescat, floreat!”.

La deschidere au mai luat cuvântul, arătând importanța instituției de învățământ superior în comunitate: ÎPS dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul „Dunării de Jos”, Paul Cristea, Prefectul interimar al Județului Galați, Costel Fotea, Președintele Consiliului Județului Galați, Ionuț Pucheanu, Primarul Municipiului Galați, Luminița Mihailov, Directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Evenimentul a avut loc cu respectarea condițiilor legale privind pandemia COVID 19.

Miercuri va avea loc, în premieră, la Buzău, deschiderea oficială a extensiunii pentru cele trei specializări, care s-au bucurat de un real succes.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email