UGAL

Rectorul Universității „Dunărea de Jos" din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu a participat sâmbătă, 24 iulie, alături de Sanjeev Gupta, Președintele Executiv al Alianței GFG, la lansarea activității Fundației GFG în România. Evenimentul este un prim pas al dezvoltării Fundației GFG în Europa Centrală.

Fundația GFG este o organizație caritabilă, fondată de Sanjeev și soția sa Nicola, care a fost înregistrată în Marea Britanie în anul 2017. Activitatea Fundației s-a extins în 2019 și în Australia. Viziunea fondatorilor este de a dezvolta programe educaționale ce urmăresc să ofere tinerilor o perspectivă asupra industriei prin experiențe din lumea reală, dezvoltându-le în același timp încrederea, comunicarea și abilitățile interpersonale.

Fundația lucrează cu parteneri educaționali pentru a ajuta mii de tineri prin intermediul unor programe de știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM), în vederea dezvoltării competențelor antreprenoriale și oferindu-le  subiecte de cercetare, prin prezentarea de oportunități din comunitatea academica si a mediului de afaceri.

În prima etapă, Fundația se va axa pe consolidarea unor programe educaționale de succes și pe activități comunitare deja existente la Galați și în localitățile învecinate, cum ar fi: Școala de Vară a LIBERTY Galați, aflată acum în al zecelea an de activitate, Sesiuni Tematice dar și vizite ale elevilor și studenților în sectoarele de producție ale Combinatului.

LIBERTY Galați are legături strânse cu Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, fiind în curs de creare Academia GREENSTEEL.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email