UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene și Grande Natura organizează acțiunea „NOI ÎȚI POTOLIM SETEA DE... CUNOAȘTERE!”, care va avea loc la în perioada examenului de Bacalaureat din acest an. Elevii care vor susține probe la Bacalaureat în Centrele de evaluare din municipiile reședință de județ din Galați, Brăila, Vrancea, Tulcea, Buzău, respectiv din municipiul Bârlad vor primi, la ieșirea de la examen, câte o sticlă cu apă „Grande Natura”.

Împreună cu aceasta vor primi și câte un pliant informativ, în care sunt prezentate informațiile de care au nevoie pentru a se înscrie la Admiterea din acest an de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În total, vor fi distribuite aproximativ 12.000 de sticle cu apă Grande Natura, de 0,5 l, din partea sponsorului Passage Food SRL Galați. Acțiunea a fost organizată de către prorectorii Silvius Stanciu, inițiatorul măsurii și Alexandru Nechifor, cu implicarea facultăților și a Departamentului de comunicare, promovare și relații publice.

„Ne face o deosebită plăcere să fim și noi alături de elevii de clasa a XII-a care trec prin emoțiile examenului de Bacalaureat. Suntem convinși că le va prinde bine o sticlă de apă după acest examen dificil. Pe de altă parte, colegii mei din Facultăți, care vor distribui aceste recipiente cu apă, vor sta la dispoziția elevilor și cu detalii despre locurile scoase la concurs la Admiterea din acest an, facilitățile pe care le oferă universitatea, condițiile de cazare și masă, mobilități, dar și despre oportunitățile de angajare după finalizarea studiilor”, ne-a declarat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Urăm succes tuturor candidaților la examenul de Bacalaureat din acest an și îi așteptăm să se înscrie la examenul de Admitere de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email