UGAL

Duminică, 30 mai 2021, a avut loc la București Gala Profesorului Bologna, un proiect de tradiţie al  Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), ajuns la a XIII-a ediţie. Scopul său principal este îmbunătăţirea sistemului de învăţământ superior din România, prin premierea și promovarea profesorilor ce formează generaţii, reprezintă adevărate valori şi sunt modele pentru studenţi.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați are și în acest an profesori apreciați de studenți. Este vorba despre Şef lucrări dr. ing. Veronica Jâșcanu, de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică și Șef lucrări dr. ing. Dănuț Mocanu, de la Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor.

În opinia organizatorilor „profesorul Bologna este un specialist, pasionat de educație, care folosește tehnologia și metodele potrivite de predare cu scopul de a pregăti studenții pentru integrarea în piața muncii, și, mai important, în societatea de mâine. Un Profesor Bologna analizează și răspunde nevoilor morale, dar și etice ale studenților, știe să decodifice informația într-un limbaj corect, firesc, apropiat. El reprezintă pedagogul care lasă senzația generală de prietenie/ afecțiune/ apropiere, echitate între generații. Profesorul Bologna sau Proful Tare este orice dascăl care depăşeşte graniţele disciplinei pe care o predă şi găseşte căi inedite pentru a se apropia de studenţi. Este cel care le câştigă prezenţa, respectul şi atenţia prin creativitatea metodelor de predare, prin jovialitatea şi uşurinţa cu care se lasă înţeles, prin darul oratoriei şi răbdare. Mai presus de orice, Proful Tare conştientizează responsabilitatea pe care şi-a asumat-o şi inspiră încredere, motivând studenţii să devină adevăraţi profesionişti în domeniul pe care îl aleg”.

Felicitări câștigătorilor din acest an, în special celor doi reprezentanți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email