UGAL

„Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii”, iar „Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră” (Jurământul lui Hipocrate, sursa www.cmr-ct.ro), Răzvan Iacob este student în anul VI la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și, din luna decembrie 2020, voluntar la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei”.

Alături de alți colegi, a dat o mână de ajutor acolo unde a fost solicitat: în corturile cu bolnavi afectați de virusul SARS-CoV-2, la UPU în triaj și la stabilizarea pacienților. S-a ocupat de tratamentul acestora, de monitorizarea funcțiilor vitale, EKG, tot ce e necesar pentru salvarea unei vieți.

„Practic, am avut calitatea unui asistent medical generalist, dar fără licență. Am lucrat în ture de zi de opt ore, sub coordonarea asistentului șef sau direct a medicului”, explică Răzvan.

Nu a fost ușor, mai ales că voluntariatul s-a desfășurat și în sesiune, dar viitorul rezident spune că s-a bucurat de experiență și a luat tot ce era mai bun din ea.

„Am învățat multe, atât din punct de vedere profesional cât și în plan personal. Au fost zile mai bune, dar și momente critice. Am văzut cum se pierde un pacient, am trăit singurătatea celor care se sting din viață fără să apuce să vorbească cu rudele”, spune Răzvan.

Alături de el, au mai fost 17 colegi la UPU, alți 12 la secția ATI de la Spitalul Județean, 4 la Spitalul de Boli Infecțioase, 9 la Spitalul de Pneumoftiziologie și 3 la Spitalul CFR, ca și la unitățile sanitare din Tecuci și Brăila. În total, 62 de studenți mediciniști voluntari (anii IV, V și VI la specializarea Medicină, respectiv anii III și IV la Asistență medicală) au dat o mână substanțială de ajutor în lupta celor din linia I. Chiar cu prețul propriei sănătăți: cu toate măsurile de siguranță luate, mai mulți colegi de-ai lui Răzvan au fost afectați de infecția cu noul Coronavirus, având din fericire doar forme ușoare. Cei mai mulți dintre studenți și-au reînnoit contractele de voluntar și vor merge în spitale și în semestrul II. Aproape toți s-au vaccinat.

„A contat ajutorul nostru. Am văzut personalul din spital un pic mai relaxat, atunci când ne știa la datorie. Mai ales în perioadele superaglomerate. Și bolnavii au avut încredere în noi. Unii ne-au și felicitat pentru că ne-am oferit să ajutăm. Nu am avut cazuri, nici eu, nici colegii, în care să fim respinși sau apostrofați”, a precizat Răzvan.

Viitorul medic spune că, inspirat de experiență, și-ar dori să lucreze, pe viitor, la UPU, să facă medicină de urgență. Și își mai dorește un lucru: să rămână în Galați, să încerce să schimbe un pic mentalitatea pacienților și a personalului medical, să aducă ceva bun în sistem.

„M-am schimbat și eu un pic. După toată experiența aceasta cred că ar trebui să fim cu toții mai buni, să contribuim fiecare cu ce putem pentru a trece peste pandemie. Am văzut cum se moare în deplină singurătate – pacienții văd doar alți bolnavi și niște combinezoane albe. De multe ori nu apucă să își ia rămas bun de la cei dragi. Cred că vulnerabilitatea asta ar trebui să ne facă, să apreciem mai mult ceea ce contează cu adevărat, de fapt: familia și prietenii.”

Cadrele didactice ale Facultății de Medicină și Farmacie Galați susțin implicarea studenților în activitățile de voluntariat. Contactul cu activitatea medicală cotidiană, lupta directă și nemijlocită cu boala, antrenează tânărul student și îl pregătește pentru marele salt reprezentat de viitoarea carieră de medic rezident.

„Le mulțumim și îi felicităm pe toți studentii noștri pentru implicarea de care au dat dovadă în efortul de a întări frontul celor care combat răspândirea virusului SARS-CoV-2. Suntem mândri de ei și sperăm că lupta noastră (medici, farmacisti, rezidenți, asistenți medicali, moașe etc.) se va termina cu revenirea la normalitate!”, au precizat cadrele didactice din conducerea Facultății de Medicină și Farmacie. 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email