UGAL

Activitatea didactică la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se va relua în data de 6 ianuarie și va continuă până pe 15 ianuarie, când va începe sesiunea de iarnă. Programele educaționale vor fi derulate online, cu excepția unor laboratoare unde este strict necesară prezența fizică a studenților. Conform Hotărârii Senatului Universitar nr. 1 din 4.01.2021 alegerea modului de organizare și de desfășurare a sesiunii de iarnă va fi la latitudinea facultăților.

Decanii trebuie să comunice, până pe 11 ianuarie, hotărârile Consiliilor facultăților privind organizarea online sau față în față a examenelor din sesiunea de iarnă. În cazul în care se vor organiza examene față în față, facultățile vor asigura respectarea condițiilor impuse de pandemie și vor solicita suport logistic in partea Direcției Generale Administrative.

Sesiunea de iarnă se va desfășura în intervalul 16 ianuarie – 7 februarie 2021.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email